Articole din rubrica Monitorizarea presei
Mitropolitul Onufrie al Kievului: Ce mai înseamnă, astăzi, făcătorii de pace?
În aceste zile, Mitropolitul Onufrie al Kievului (Biserica Ortodoxa canonica a Ucrainei) a atins problema delicata – astazi – a păcii între oameni: „Există o diferență între conceptul palpabil al Noului Testament, de ‘Făcator de pace’, și înțelegerea sa actuală. „Făcatorul de pace”, a spus Mitropolitul, „nu este omul care participă la negocieri, care le…
8:17, vineri, 8 iulie, 2016 | Continuarea
Astăzi, Biserica mai mult ca oricând vine cu îndemnul păcii, al unităţii şi al bunei înţelegeri
„Când noi parcurgem cu toţii o perioadă de disicrepanţe sociale, o perioadă de incertitudine, Biserica mai mult ca oricând vine cu îndemnul păcii, al unităţii şi al bunei înţelegeri”.
11:34, miercuri, 27 ianuarie, 2016 | Continuarea
“Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”
DUPĂ mai bine de două luni de demonstraţii, revolte şi ostilităţi deschise la Kiev, care riscă să degenereze într-un război civil, monahii de la Lavra Pecerska (mănăstirea Desjatinnaja – (братия Десятинного монастыря), din străvechiul Kiev, cărora li s-au alăturat apoi şi alţi slujitori ai Domnului din acest oraş – au pornit şi ei la „asalt”…
10:25, marți, 28 ianuarie, 2014 | Continuarea
Vladimir Putin a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace
Academia internaţională de unitate spirituală şi cooperare între popoarele lumii l-a nominalizat pe preşedintele rus, Vladimir Putin pentru Premiul Nobel pentru Pace. „Scrisoarea către Comitetul Nobel a fost trimisă pe 16 septembrie şi primită pe 20 septembrie”, a anunţat astăzi preşedintele Academiei, Gheorghi Trapeznikov. „Ştim foarte bine ce rol a jucat preşedintele nostru în menţinerea…
10:16, sâmbătă, 5 octombrie, 2013 | Continuarea
Fericirea a VII-a: “Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”
Care este a şaptea fericire şi ce înţeles are? “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5, 9). Pacea întemeiată pe adevăr, dreptate şi dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni şi popoare. Ea uşurează ridicarea condiţiilor de viaţă ale fiecărui om şi înalţă popoarele, aducându-le propăşire…
9:18, marți, 6 august, 2013 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice