Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Sofronie Saharov
Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în…
6:29, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea
Pr. Petroniu Tănase: Rugăciunea aceasta Doamne Iisuse… pot să o folosească călugării dar şi mirenii, toţi cei care sunt credincioşi
Călugărul, când depune voturile de intrare în monahism, i se dau metaniile în mână şi i se spune ca poruncă: “Frate, necontenit să zici „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Este cea mai importantă preocupare pe care o are un monah, mai ales că este cu ascultare încă de la începutul vieţii sale călugăreşti…
10:18, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
A fi creștin e o fericire, o taină dulce, un minunat secret…
A fi creștin, e bine să nu pierdem din vedere realitatea aceasta, e o fericire, o taină dulce, un minunat secret. Să știi că Iisus e Fiul lui Dumnezeu și al Omului, statornicul nostru însoțitor, că Îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredința Lui, a-L avea drept exemplu, a simți că față de El…
10:45, duminică, 19 aprilie, 2015 | Continuarea
Îndrăgostiţii lui Hristos
Ninge cu îndrăgostiţi. Declaraţii de dragoste pornite din inimă ori simple vorbe. Îndrăgostiţi de-a binelea sau doar de ocazie. Să fie acolo că nu degeaba au o zi a lor cu perniţe şi fundiţe cu guriţe şi inimioare. Cadouri cu surprize vechi şi noi,bune de ascuns infidelităţile sau de amăgit inocenţa. Nu mai sunt la…
8:14, vineri, 13 februarie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc