Header image

Articole din rubrica Ştiri

Biserica USM şi-a serbat hramul

Praznicul Întâmpinării Domnului este serbat cu mult fast la capela Universităţii de Stat din Moldova. Acest vechi edificiu, care datează cu anul 1880, a fost zidit pentru tinerii învăţăcei. Astfel, Şcoala duhovnicească pentru băieţi, apoi Seminarul teologic şi până nu demul Academia Teologică, au fost instituţiile ce au activat în preajma acestei biserici. Mii de…

11:32, sâmbătă, 15 februarie, 2014 | Continuarea

Gânduri la Întâmpinarea Domnului

E zi de hram la paraclisul ”Întâmpinarea Domnului” din campusul Universității de Stat din Moldova. Aproape de douăzeci de ani am parte de sărbătoare la acest sfânt locaș. Ba mai mult, e prima biserică în care am fost la serbarea hramului. Eram în anul întâi de facultate când a venit arhiereul la hramul capelei studențești….

4:32, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea

ANUNŢ! Întâmpinarea Domnului – Hramul bisericii Universităţii de Stat

Sâmbătă, 15 februarie,  Biserica noastră creştină sărbătoreşte unul din cele 12 praznice împărăteşti –  Întâmpinarea Domnului, care este “o sărbătoare a omului trăitor în Hristos”.  După cum ştiţi, acesta este şi hramul bisericii noastre din campusul Universităţii de Stat din Moldova. De aceea vă aşteptăm cu mult drag să împărtăşim bucuria sărbătorii la Sfânta şi Dumnezeiasca…

3:23, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea

Alexei Mateevici – La Noul-Neamţ

Alexei Mateevici (1888 – 1917) Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei. Alexei Mateevici – născut în familia preotului Mihail şi a preotesei Nadejda Mateevici, la 16 martie 1888, în satul Căinari din fostul judeţ Bender, dar o mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-o altă binecuvântată zonă a Moldovei,…

2:20, duminică, 26 ianuarie, 2014 | Continuarea

Zi de hram la Catedrala Episcopală a Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare din orașul Edineț

În ziua praznicului Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi a sărbătorii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Catedrala Episcopală din orașul Edineț și-a sărbătorit hramul. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de…

3:21, marți, 14 ianuarie, 2014 | Continuarea

Hram la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni

Tradițional, în a treia zi de Nașterea Domnului, Mănăstirea Zăbriceni își sărbătorește hramul. Cu acest prilej, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte Prea Cuviosul părinte sțareț, Arhimandritul Damian (Burlacu), părintele secretar eparhial,…

11:46, sâmbătă, 11 ianuarie, 2014 | Continuarea

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, s. Căpriana, r. Strășeni

Mănăstire de călugări cu hramul Adormirea Maicii Domnului Anul fondării – 1420–1429 Anul închiderii – 1962 Anul redeschiderii – 1989 Stareţ – Filaret (Cuzmin) Comunitatea monahală – 25 monahii Satul Căpriana, raionul Străşeni Mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Republica Moldova, este situată la 35 km de Chişinău, în partea centrală…

11:33, vineri, 27 decembrie, 2013 | Continuarea

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei și-a sărbătorit Hramul

În ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Nicolae, la 19 decembrie 2013, Catedrala Arhierească din orașul Orhei s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul hramului. Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată în ziua praznicului de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un numeros sobor de slujitori din cuprinsul Eparhiei de Edineț, a Blagociniei…

5:33, joi, 19 decembrie, 2013 | Continuarea

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Cosăuţi, r. Soroca

Hram: Acoperământul Maicii Domnului Stareţ: Arhimandrit Ieronim Palii Date de contact: MD 3016, com. Cosăuţi, r. Soroca Tel. 0230-26-368, 0691-31-116 Aşezare: la N de Soroca, pe malul Nistrului, la aprox. 5 km de Cosăuţi Tradiţia orală a păstrat pentru posteritate atât anul fondării schitului Cosăuţi, 1729, cât şi numele întemeietorilor – ieroschimonahii Pavel (Dubină) şi Gavriil. Anul 1729 s-a…

11:56, miercuri, 18 decembrie, 2013 | Continuarea

Mănăstirea „Sf. Irh. Nicolae”, s. Condriţa, mun. Chișinău

Hram: Sfântul Ierarh Nicolae Administrator – prot. mitr. Veaceslav (Șpac) Duhovnic – Arhim. Vladimir (Trelea) Date de contact: MD-2083, s. Condrița, mun. Chișinau Tel: 0797-79-920 Pagina oficială a Mănăstirii Condrița pe Facebook Aşezare: la aproximativ la 26 kilometri de Strășeni şi la 26 de kilometri de municipiul Chișinău. Pornind de la sursele aflate la dispoziţia noastră, …

7:35, sâmbătă, 30 noiembrie, 2013 | Continuarea

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Calinesti, r. Fălești

Mănăstirea cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” se află la 3 km de comuna Călineşti la nuami 1 km de şoseaua care leagă satul Călineşti de Năvârneţ şi centru raional Făleşti. MD-5913 com. Călineşti, r. Făleşti Stareţă – egumena Anastasia (Verdeş) Tel.: 0-259-21-094 GSM: 693-29-919, 691-31-705 La numai 15 km de malul Prutului, în raionul Făleşti,…

7:15, joi, 14 noiembrie, 2013 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la biserica „Sf. Dumitru” din Dănceni

 În ziua prăznuirii „Sf. M. Mc. Dumitru”, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat parohia cu același hram din s. Dănceni, r. Ialoveni, unde a fost întâmpinat cu deosebită dragoste creștinească de către Protopopul de Ialoveni, Prot. Mitr. Anatolie Stefanov, parohul bisericii, Prot. Mitr. Valeriu Gâțu, reprezentanții administrației publice locale și mai multe zeci de…

11:30, vineri, 8 noiembrie, 2013 | Continuarea

Zi de hram la biserica Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie din orașul Cupcini

Vineri, 8 noiembrie 2013, în ziua cinstirii patronului spiritual al Catedralei Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie din orașul Cupcini, Prea Sfințitul Nicodim Episcop de Edineț și Briceni a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de mulţimea credincioşilor, la serviciul divin au fost prezenţi primarul orașului d-nul Ion Ostaficiuc,…

11:09, vineri, 8 noiembrie, 2013 | Continuarea

O icoană care plânge a Sfântului Arhanghel Mihail din Rodos (video)

Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia. La ora 14, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă…

12:03, miercuri, 30 octombrie, 2013 | Continuarea

Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni

Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni MD, 4701 or. Briceni Tel: (+373) 247-94-289; GSM: (+373) 688-99-937; Stareţă – egumena Daniela (Mereuţă) Așezare: la aprox. 225 km N de Chisinau, lângă Briceni (nordul Basarabiei) A fost întemeiată în aprilie 2000 pe locul sanatoriului Dumbrava din pădurea Briceni. Pe 28 mai 2000 are loc sfintirea paraclisului cu hramul Sfantul Mare Mucenic Ciprian….

9:37, luni, 28 octombrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com