Zi de hram la biserica Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie din orașul Cupcini - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Zi de hram la biserica Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie din orașul Cupcini

23:09, vineri, 8 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Vineri, 8 noiembrie 2013, în ziua cinstirii patronului spiritual al Catedralei Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie din orașul Cupcini, Prea Sfințitul Nicodim Episcop de Edineț și Briceni a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de mulţimea credincioşilor, la serviciul divin au fost prezenţi primarul orașului d-nul Ion Ostaficiuc, ctitorii principali ai sfîntului locaş și oficialităţi locale. După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvîntarea Ierarhului, un cuvînt despre viaţa Sfîntului Mucenic Dimitrie a rostit în faţa credincioşilor prot. mitr Alexei Tanaseiciuc, paroh al bisericii ”Nașterea Maicii Domnului„ din localitatea Stolniceni, raionul Edineț. În cadrul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit părintelui paroh, prot. mitr. Victor Captari pentru implicarea lui activă și jertfelnică în Ogorul lui Hristos și l-a decorat cu cea mai înaltă distincție eparhială, Medalia ”Sf. Irh. Vasile cel Mare„ de gradul I.

După Sfînta Liturghie conform tradiției la hramul bisericii și a orașului a urmat procesiunea înconjurării Catedralei şi rugăciunea de sfințire a  Troiței înălțată în curtea bisericii, după care a fost oficiat și slujba unui Te Deum de mulțumire Atotțiitorului Dumnezeu și Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, pentru sănătatea slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor şi a tuturor celor care în ziua pomenirii Sfîntului îşi sărbătoresc ziua onomastică.

La final, Vlădica Nicodim a felicitat toți locuitorii acestui oraș cu ocazia Sfîntului ocrotitor și a mulțumit tuturor ctitorilor pentru frumoasele realizări, în special domnului Andrei Axenciuc care a avut bunăvoința și dragostea de a sponsoriza înălțarea acestei prea frumoase Troiți și l-a decorat cu înalta distincție eparhială, Medalia ”Sf. Irh. Vasile cel Mare„ de gradul II, de asemenea a fost decorată și preoteasa, doamna Elena Captari cu Medalia ”Sf. Dr. Ana„ în semn de recunoștință pentru activitatea sîrguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii. De asemenea Ierarhul a mai mulțumit pentru primirea călduroasă cu care a fost întîmpinat și a îndemnat tot clerul și poporul să se roage necontenit și să săvârșească toată fapta cea bună spre creștere spirituală și dobândirea împărăției cerurilor.

Cu un cuvînt de felicitare cu ocazia sărbotoririi hramului s-a adresat și secretarul eparhial prot. mitr. Adrian Cotelea, primarul orașului d-nul Ion Ostaficiuc, ctitorul d-nul Andrei Axenciuc și părintele paroh prot. mitr. Victor Captari unde și-au exprimat sentimentele de aleasă bucurie duhovnicească și gratitudine pentru frumoasele și remarcabilele realizări ale acestei Catedrale în care credincoșii vin cu bucurie, se închină și trăiesc profund învățătura evanghelică.

Fiecare credincios a primit în dar din partea Ierarhului, în semn de binecuvîntare şi de felicitare în ziua hramului, cîte o iconiţă cu chipul Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com