Articole din rubrica Icoane
Icoana Maicii Domnului „Tânguirea”
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Tânguirea” se găseşte în Paraclisul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”, Mănăstirea Sihăstria.
8:52, joi, 10 octombrie, 2013 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului din Miroj (Mirojskaya)
Icoana Maicii Domnului din Mirozh este de tip „Oranta” (Rugătoarea). Fecioara Maria este zugrăvită cu mâinile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugrăvit într-un cerc peste pântecele Ei (asemănător cu Icoana Maicii Domnului „a Semnului”). Pe fiecare parte a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt reprezentați sfinții de la Pskov: în partea dreaptă, Sfântul…
8:01, luni, 7 octombrie, 2013 | Continuarea
Icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt
Această icoană, aflată la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, a fost zugrăvită în veacul al VI-lea.
8:52, joi, 3 octombrie, 2013 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Tselitelnitsa)
Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Ploaie pe lână”. Este vorba de o vindecare neaşteptată a unui preot rus, din sec. XVIII. Preotul Vincent Bulveneskii, slujitor în biserica Navarninsk, se ruga…
10:19, luni, 30 septembrie, 2013 | Continuarea
Siria: Rebelii au distrus Biserica Sfinţii Serghie şi Vah din Maaloula
Rebelii au distrus Biserica Sfinţii Serghie şi Vah din Maaloula, furând şi distrugând icoane cunoscute în întreaga lume. Această biserică a fost construită la începutul secolului al IV-lea în cinstea creştinilor executaţi pentru credinţa lor. În ultimul timp, aici era o mănăstire de călugăriţe, însă, odată cu apariţia în zonă, acum o lună, a rebelilor din…
11:11, luni, 30 septembrie, 2013 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Макарьевская)
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și a Sfântului Macarie, făcătorul de minuni care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unzha.
10:30, duminică, 29 septembrie, 2013 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului Petrovskaia sau a Sfântului Petru
Această icoană este numită a sfântului Petru deoarece a fost zugrăvită de sfântul Petru, mitropolitul Moscovei (pomenit la 21 decembrie), pe când acesta era egumen al Mănăstirii Rațk, în apropiere de Volinia. În vremea unei vizite la această mănăstire a sfântului Maxim, mitropolitul Kievului și al întregii Rusii (pomenit la 6 decembrie), sfântul Petru îi…
9:46, vineri, 27 septembrie, 2013 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră
Icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” a fost zugrăvită de maicile Mănăstirii Leushinski cu binecuvântarea sfântului Ioan de Kronstandt în anul 1894. Însuşi sfântul Ioan a sfinţit-o şi s-a rugat dinaintea ei numind-o „Mântuitoarea Rusiei”. Trei ani mai târziu, sfântul Ioan l-a binecuvântat pentru rugăciune şi nevoinţă dinaintea acestei icoane…
9:26, joi, 26 septembrie, 2013 | Continuarea
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Şapte Săgeţi”
Istoria apariţiei acestei icoane ortodoxe: Icoana înfăţişează istorisirea biblică despre momentul aducerii la templul din Ierusalim a Pruncului Hristos de către Fecioara Maria şi a logodnicul Său Iosif în cea de a 40 zi după naşterea Sa. Sfântul şi Dreptul Simeon, cel care l-a ţinut în braţe pe Hristos, a văzut în Pruncul Dumnezeiesc, prin…
4:11, miercuri, 25 septembrie, 2013 | Continuarea
Icoana Sfinții Moldovei
Soborul Sfinților moldoveni (originalul icoanei se află în catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău)
11:38, miercuri, 25 septembrie, 2013 | Continuarea
Martorilor lui Iehova – MĂRTURII BIBLICE despre cinstirea icoanelor
Citatele „Martorilor lui Iehova”: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită” (I Ioan, 4, 12). „Cu cine veţi asemăna voi pe Cel Preaputernic şi unde veţi găsi altul asemenea Lui?” (Isaia, 40, 18). „Cu cine Mă veţi…
6:07, luni, 23 septembrie, 2013 | Continuarea
Sfântul glumeţ
Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-şi găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania şi i-a zis: „Ia această icoană şi să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să ştii că sfântul acesta este cam glumeţ şi mai face câteodată şi unele…
2:20, vineri, 20 septembrie, 2013 | Continuarea

