Articole din rubrica Monitorizarea presei, Ştiri
Alegeri de noi ierarhi pe ordinea de zi în Patriarhia Română
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel. Astăzi au loc alegeri de noi ierarhi. În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României a prezentat punctele de pe ordinea de zi. ‘Vom aproba, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe texte privind viaţa şi acatistul unor sfinţi de pe…
4:38, joi, 15 februarie, 2018 | Continuarea
Episcopul Dorimedont – un ierarh vrednic de a fi pomenit
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. (Matei 5, 14-16) În decursul istoriei, neamul nostru a cunoscut multe şi adevărate pietre de temelie, care au susţinut cu tărie unitatea spirituală a credincioşilor Bisericii Ortodoxe. Episcopul Dorimedont a fost…
10:01, sâmbătă, 31 decembrie, 2016 | Continuarea
Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
Troparul Sfântului Luca Doctorul, glasul al 5-lea: Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor. Condacul 1 Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel…
8:00, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea
Părintele Cleopa – Predică la Sfântul Vasile cel Mare
Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre…
9:12, miercuri, 13 ianuarie, 2016 | Continuarea
„Viaţa noastră – o mare furtunoasă” – Predica Mitropolitului Augustin de Florina
Iubiţii mei, aţi auzit sfânta şi sfinţita Evanghelie. Evanghelia de astăzi demonstrează că Hristos nu este doar om ca noi, ci este şi Dumnezeu. Este Dumnezeul-Om. Acest lucru îl predică minunea pe care aţi auzit-o. O minune mare, de trei ori mare, care a avut loc în continuarea celeilalte minuni, despre care a vorbit Evanghelia…
10:42, sâmbătă, 1 august, 2015 | Continuarea
Sf. Ierarh Dosoftei – Mare cărturar și păstor duhovnicesc
Pe lângă grija ce o avea faţă de păstoriţii săi, marele ierarh a fost preocupat şi de problemele căr-turăreşti, alcătuind sau traducând felurite cărţi de învăţătură teologică, de slujbă bisericească sau cu caracter istoric şi literar. Prin traducerea şi tipărirea cărţilor de slujbă bisericească se fac în Moldova cei dintâi paşi spre introducerea în slujba…
7:27, joi, 25 decembrie, 2014 | Continuarea
Zilele Cărţii Ortodoxe la Chişinău – Pacea lui Hristos într-o civilizaţie digitală
Săptămâna care a trecut a fost marcată de un eveniment cultural deosebit care a început la Academia de teologie ortodoxă din Chișinău și a continuat la Biblioteca Națională și mănăstirea Curchi, reușind să atragă atenția presei și a rețelelor de socializare. Festivalul „Zilele Cărții Ortodoxe” a adunat împreună colaboratori ai editurii „Cathisma”, „Sophia”, „Deisis” ș.a.,…
6:26, vineri, 13 iunie, 2014 | Continuarea
Mâinile preotului – “linguriţe dumnezeieşti” – De ce sărutăm mâna preotului?
Fără a avea intenţia de a mă face în acest chip învăţătorul cuiva, voi încerca, încredinţându-mă ajutorului oblăduitor al harului Sfântului Duh, să formulez un răspuns cât de cât temeinic la această întrebare, mai întâi mie însumi şi apoi fraţilor mei întru Hristos care, fie au fost tentaţi să privească cu suspiciune această practică (sărutarea…
12:57, marți, 27 mai, 2014 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir – Slujind Altarului străbun
La data de 22 mai 2014, de sărbătoarea mutării moaştelor Sf. Irh. Nicolae, plenitudinea Bisericii Ortodoxe din Moldova va sărbători jubileul de 40 de ani de slujire clericală a Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, iar la 21 iulie vom marca 25 de ani de slujire arhierească a Întâi Stătătorului…
12:21, joi, 22 mai, 2014 | Continuarea
Avatonul de la Frăsinei. De ce nu au voie să intre femeile în mănastire?
Avatonul este o lege-hotarare care interzice accesul femeilor intr-o anumita manastire ortodoxa. Cuvantul „avaton” inseamna „neumblat”, el fiind folosit mai intai pentru a formula hotararea privind interdictia femeilor de „a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos, unde, dupa cum bine se stie, locuiesc numai calugari si credinciosi de parte barbateasca. Urmand traditiei monahale athonite, atat…
4:20, vineri, 16 mai, 2014 | Continuarea
A fost sfinţită Casa memorială „Teoctist Patriarhul“ din Tocileni
„Universul extraordinar în care patriarhul Teoctist, acum aproape 100 de ani, s-a ivit pe lume“ Casa memorială „Teoctist Patriarhul“ din localitatea Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a fost sfinţită în după-amiaza zilei de duminică, 4 mai 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Construită…
9:57, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea
Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în lunile apropiate
Părinţii Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Amfilohie (Makris) din Patmos, Sofronie (Saharov) de la Essex, și Efrem Katunakiotul neapărat vor fi canonizați, relatează AgionOros cu referire la surse greceşti. Conform declaraţiei unui ierarh a Patriarhiei de Constantinopol, care a oferit un interviu portalului agioritikovima.gr, sprijinitor al canonizării este şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. De asemenea, arhiereul a negat speculațiile care circulă în mass-media…
8:49, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea
Georgia: De Paşti, încă 930 de copii au fost botezaţi de Patriarhul Georgiei
Anul acesta, de Paşti, a fost programată creştinarea a 930 de copii de către însuşi patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea. Aceştia s-au adăugat la cei 19.744 de fini pe care îi mai are Catholicosul Georgiei, care în 2008 a instituit tradiţia de năşi el însuşi fiecare copil născut după primii doi în familiile gruzine căsătorite…
6:18, miercuri, 23 aprilie, 2014 | Continuarea
În Lunea Mare Preafericitul Patriarh Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir
La 14 aprilie 2014, în ziua de luni a Săptămânii Patimilor,Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir în catedrala mică a mănăstirii stavropighiale Donskoi, or. Moscova, unde se află ceaunul şi cuptorul pentru fierberea mirului. Împreună cu Sanctitatea Sa au slujit:…
8:33, marți, 15 aprilie, 2014 | Continuarea
De sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Liturghia la catedrala „Hristos Mântuitorul”
La 13 aprilie, în duminica a 6-a a Postului Mare, Floriile, de sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie a sfântului ierarh Ioan Gură de Aur la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, și a condus hirotonia arhimandritului Ignatii (Buzin) în treapta de episcop de…
8:37, duminică, 13 aprilie, 2014 | Continuarea

