Articole din rubrica Articole, Blogger, Sfaturi duhovnicești
Ce ne este frică să-I spunem Lui Dumnezeu?
Fenomenul “dezbisericirii” se discută de mult timp. Apare la un moment dat în viaţă o periodă, când trăirea veţii alături de Biserică îşi pierde sensul său adânc: în loc de rugăciune – o scurtă citire a pravilei, mărturisirea – din săptămână în săptâmână devine doar o relatare a unei liste de păcate mai puţin grave….
7:08, luni, 15 decembrie, 2014 | Continuarea
Frumuseţea vieţii creștine poate fi numai arătată
Dacă părinţilor le vine greu să postească, atunci şi copilul va întâmpina aceeaşi problemă. Însă, dacă în familie postul este privit ca ceva firesc, asemenea probleme nici nu vor exista. Copilul mănâncă ce i se dă. A posti nu înseamnă nicidecum a te înfometa. Este doar o schimbare a obiceiurilor, a modului de viaţă. În…
11:04, duminică, 14 decembrie, 2014 | Continuarea
Cu toții suntem slujitori, nu numai preotul!
– Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească? – Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?…
11:58, vineri, 28 noiembrie, 2014 | Continuarea
Părintele Petru (Pruteanu) a conferențiat la biserica Universității de Stat
Miercuri, 19 noiembrie, în cadrul Serilor duhovnicești de la biserica Universității de Stat din Moldova, a avut loc o nouă întâlnire cu îndrăgitul preot-misionar Petru (Pruteanu), care în prezent își duce ascultarea în Portugalia. Mai bine de un deceniu, părintele ieromonah cercetează diverse aspecte liturgice și încearcă să pună în lumină semnificația Tainelor și a…
12:58, joi, 20 noiembrie, 2014 | Continuarea
O minune cu Sfânta Euharistie trăită de Parintele Ioan Iovan
O minune legată de Sfânta Împărtășanie trăită și relatată de Parintele Ioan Iovan, minune cu o femeie care trecând de la ortodoxie la sectari (penticostali) s-a îndrăcit (demonizat) și revenind din nou la Ortodoxie, pentru rugăciunile soțului și familiei, prin lucrarea și mila lui Dumnezeu, arătând totodată și că adevărata Credință este cea Ortodoxă. După…
10:06, miercuri, 12 noiembrie, 2014 | Continuarea
Nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară
– Dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc într-o Duminică pot să mă împărtăşesc şi următoarea Duminică fără să mă mai spovedesc? – Nu. Adică poţi să te împărtăşeşti dacă nu greşeşti! Dar aş vreau să-l cunosc şi eu pe acel creştin care într-o săptămână să nu greşească. Fie că a vorbit de rău, nu s-a…
10:11, marți, 11 noiembrie, 2014 | Continuarea
Cât de des e bine să primim Sfânta Împărtăşanie?
– Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des. Ce ne sfătuiţi referitor la Sfânta împărtăşanie? – Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicia în care sunt,…
7:57, vineri, 7 noiembrie, 2014 | Continuarea
Lăsaţi-mă să mai trăiesc o zi, un ceas!
Într-o dimineaţă, la insistenţele unui om cu renume, foarte bogat şi cu o poziţie socială înaltă, m-am dus să-l împărtăşesc. Se afla la ultimul etaj al spitalului, într-un salon de lux, cu un singur pat. I-am rugat pe cei din jur să ne lase singuri, cu gândul că poate smulg o mărturisire chiar în ultimul…
7:30, luni, 6 octombrie, 2014 | Continuarea
Cum şi când ne apropiem de Euharistie?
Una dintre cele mai delicate probleme ale teologiei practice, atunci când avem în vedere participarea concretă la Sfânta Liturghie, este cea legată de raportul dintre Spovedanie şi Cuminecare. Mai exact, vrem să analizăm aici practica împărtăşirii de mai multe ori cu o singură Spovedanie, pe care clericii, fără excepţie, o aplică în mod consecvent numai…
9:35, vineri, 3 octombrie, 2014 | Continuarea
De un singur lucru trebuie să ne asigurăm în principal: să-L iubim sincer
Ce ne face vrednici de Sfânta Împărtășanie? Uneori ne considerăm nevrednici. Citește mai atent rugăciunile de Împărtășanie pentru că ele pun în balanță acestea două: nevrednicia și inima cu care mergem la Dumnezeu. „Știu că vin cu nevrednicie, dar nu vin la Tine ca un nepăsător, ci ca nu cumva fiind lipsit prea mult de…
8:19, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Continuarea
Pr. Adrian Fageteanu: Cum se poate găsi un duhovnic bun?
Cum se poate recunoaşte un duhovnic bun? Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ţine cont de ce învăţături i‑a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar şi‑n toate cărţile noastre. Ăla care‑ţi dă împărtăşania prea deasă, să iei împărtăşania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu‑i duhovnic. Nu numai despre…
10:00, luni, 22 septembrie, 2014 | Continuarea
„Te vei împărtăşi atunci când am stabilit, nici o zi mai puţin…”
Odată, o tânără s-a mărturisit, dar starea de păcat în care se afla l-a făcut pe duhovnic s-o oprească de la Sfânta Împărtăşanie. De aceea s-a enervat şi sub imboldul mândriei şi al egoismului, a alergat la episcop, fiind ruda lui şi a protestat. Episcopul i-a zis: – Vino duminică la biserica unde voi sluji…
8:21, luni, 15 septembrie, 2014 | Continuarea
Pregătirea pentru Dumnezeiasca Împărtășire
Pentru Dumnezeiasca Împărtășanie nu se pregătește cineva schimbându-și hainele și spălându-se pe dinți, ci cel mai important lucru este să se cerceteze pe sine însuși. Să vadă: simte Dumnezeiasca Împărtășire ca pe o necesitate? Este pregătit? Nu cumva există ceva care să-l împiedice să primească această taină și nu s-a spovedit? Pentru a simți Sfânta…
5:46, sâmbătă, 30 august, 2014 | Continuarea
Părinte, trebuie toți să se împărtășească?
– Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească? – Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?…
6:14, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea
Dumnezeu ne învredniceşte, ne dă El vrednicia
Eu sunt pentru o împărtăşire deasă a credincioşilor şi insist pentru treaba aceasta, dar nu trag de oameni. De ce? Pentru că eu insist să se spovedească. Şi dacă nu se spovedeşte, atunci n-are de ce să vrea să se împărtăşească. Dacă se spovedesc şi doresc să se împărtăşească n-am niciun motiv să-i opresc de…
6:03, sâmbătă, 23 august, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova