Header image

Articole din rubrica Articole, Calendarul zilei, Cateheza, Sfaturi duhovnicești

Preoţilor lui Hristos, cinste să le dai

Întru această zi, cuvânt duhovnicesc Când biserica lui Dumnezeu te cheamă la rugăciune, să laşi lucrările cele pământeşti şi să te sui la cerul cel pământesc, cu tragere de inimă. Să mergi la hrana cea sufletească, ca Petru şi Ioan, la mormântul Domnului. Iar, după ce vei merge în sfânta biserică, să te gândeşti, oare,…

1:55, marți, 28 iulie, 2020 | Continuarea

În iubire ne pierdem identitatea, murind în chip mistic pentru celălalt

„În iubire noi ne pierdem identitatea, murind în chip mistic pentru celălalt. Renunțăm la tot ce sîntem, la orgoliu, la dorințe personale, la odihnă, la bucurii, la locul nostru, doar pentru a ne afla lîngă cel iubit și a fi pe placul lui. Apostolul Pavel descrie și el iubirea în același chip: „dragostea nu caută…

12:51, luni, 19 noiembrie, 2018 | Continuarea

Fără Dumnezeu doar încercăm: să iubim, să fim buni, milostivi, altruiști…

Mulți oameni se află în o stare de mentenanță, li se pare că împlinirea, îmbunătățirea vieții și a tot ce fac ei, iată acuș-acuș se va săvârși. Daca nu am reușit astăzi bine, mîne va fi, sau poate poimâine numaidecât va fi mai bine. Este adevărat că mîne poate fi mai bine, ca rezultat și…

12:29, joi, 19 aprilie, 2018 | Continuarea

Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul

Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul. De aceea suntem datori a-I mulțumi pentru orice nevoință, pentru orice biruință a noastră și pentru toate binefacerile vădite și ascunse, deobște și aparte, ce am primit din mâna milostivă, cum este scris – ” În toate multumiți, căci aceasta…

12:38, vineri, 8 aprilie, 2016 | Continuarea

Frumuseţea lacrimilor, a lacrimilor duhovniceşti…

Duhul este Cel Ce „străpunge” inima şi atrage mintea la ea şi, odată ce inima este străpunsă de Duhul şi mintea se pogoară, gândurile străine pier. Aceasta este frumuseţea lacrimilor, a lacrimilor duhovniceşti. Lacrimile – nu cele psihice care veştejesc viaţa omului, ci cele duhovniceşti – au această frumuseţe: că atunci când plângi cu gândul la Dumnezeu, mintea şi inima îţi…

4:35, marți, 15 decembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com