Articole din rubrica Articole, Blogger
Tăcerea și liniștea
Fuga de lume a părinților deșertului nu a fost nici o clipă un scop în sine. De fapt, toate gesturile și acțiunile lor sunt subordonate unei foarte stricte ierarhii a valorilor, în care centrul îl ocupă întâlnirea cu Dumnezeu. De aceea caută ei liniștea, tăcerea și distanța. Calea aceasta îi este indicată de Dumnezeu direct…
9:45, marți, 1 ianuarie, 2019 | Continuarea
Strigați la Dumnezeu prin fapte bune!
Fiecare dintre noi să împlinească acel cuvânt din Pateric al unui Sfânt Părinte care zice: „Fraților, strigați la Dumnezeu prin fapte bune!” Numai așa, doar făcând fapte bune, fie că ești în mănăsire, fie că ești în lumea cea învolburată, Duhul Sfânt va aprinde în inima ta dragostea de Dumnezeu și, numai astfel, multă bucurie…
5:41, vineri, 5 mai, 2017 | Continuarea
Vreau să devin la fel ca tine!
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea, deznădejdea. Din cauza mândriei sale, el suferă foarte mult şi, imediat ce se smereşte, toate suferinţele se sfârşesc şi sufletul lui dobândeşte liniştea şi pacea. Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau…
10:04, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Să te întorci acolo de unde ştii că ai pierdut pacea inimii!…
Dacă cineva nu ţinea cont de binecuvântarea bătrânului şi făcea ceva după voia sa, niciodată nu-i mergea bine. Iar dacă Părintele Paisie zicea: “Gata, acum este voia lui Dumnezeu să pleci şi să faci acest lucru, ai toată blagoslovenia…”, atunci toate se săvârşeau bine, cu folos şi cu bucurie, căci erau făcute cu binecuvântarea şi…
12:36, duminică, 25 octombrie, 2015 | Continuarea
Cine nu se simte bine în familie, înseamnă că familia lui suferă de ceva şi trebuie să caute leacul
Cunoaşteţi sute de familii. Vă rog să observaţi cum este viaţa în familiile bune şi cum este viaţa în familiile decăzute – şi luaţi exemplul demn de urmat. În familiile bune, unde este pace şi armonie, nu conduce soţul sau soţia, ci conduce buna înţelegere dintre ei, care este şi temelia şi stăpâna casei. O…
3:22, duminică, 4 octombrie, 2015 | Continuarea
Cel mai desăvârşit mod al rugăciunii
Când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii. Atunci cuvintele contenesc. Este tăcerea lăuntrică ce premerge, însoţeşte şi urmează cercetarea dumnezeiască, unirea dumnezeiască a sufletului cu cele dumnezeieşti. Când te afli în această stare, nu mai este nevoie de cuvinte. Acesta este un lucru pe care îl trăieşti. Ceva ce nu se explică….
7:08, marți, 18 august, 2015 | Continuarea
Părintele Justin mi-a dat cel mai sintetic, cuprinzător şi plin de esenţă răspuns: „Să nu exişti! Să fii printre oameni ca în pustie!” de Monahul M.
Nu, nu am fost un apropiat al Părintelui Justin. Marea taină este că el mi-a devenit dintr-odată foarte apropiat. Iar această dată este ziua trecerii sale la cele veşnice. Până atunci era acolo. Acum el este aici. Chiar Părintele Justin. Unicul Părinte Justin. Unic ca orice om. Unic ca orice sfânt. Şi nu aş putea…
2:00, vineri, 29 mai, 2015 | Continuarea
Să ne ostenim nu aparte de Dumnezeu, ci în împărtășire cu El
Dacă vă întoarceți și sunteți în bună pace, vă veți izbăvi; liniștea și nădejdea sunt vârtutea voastră. (Isaia 30, 15) Deseori ne imaginăm că în grijile și greutățile noastre nu trebuie să lipsească niciodată o stare de apăsare și panică. Nu-i înțelegem și adesea îi judecăm pe cei ce adoptă o atitudine calmă față de…
2:51, miercuri, 29 aprilie, 2015 | Continuarea
Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?
În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea…
9:11, marți, 24 martie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice