Articole din rubrica Ştiri
Rămas bun Schimonahiei VARVARA (Patlataia): Slujba prohodului oficiată de Arhiepiscopul PETRU de Ungheni și Nisporeni
Vineri, 4 aprilie 2025, în dimineața acestei zile, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit slujba prohodului pentru sufletul nou-adormitei roabe a lui Dumnezeu, Schimonahia VARVARA (Patlătaia), viețuitoare a Sfintei Mănăstiri Hîncu. Ierarhul, în prezența Maicii Starețe, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), a obștii monahale, a Arhimandritului PAVEL (Tabacari), duhovnicului Sfintei Mănăstiri Hîncu, și a…
6:09, vineri, 4 aprilie, 2025 | Continuarea
Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită
Vineri, 27 octombrie 2023, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, în biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Pantelimon”. În dimineața…
1:34, vineri, 27 octombrie, 2023 | Continuarea
Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu, prilejuită de Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Episcopia de Ungheni și Nisporeni
Sîmbătă, 2 septembrie, 2023, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a slujit la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu prilejul desfășurării Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, ce are loc în această zi. Astfel, în dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial și Președintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret, dimpreună cu tinerii prezenți și soborul preoților. Dumnezeiasca…
10:55, sâmbătă, 2 septembrie, 2023 | Continuarea
Sfânta Liturghie și sfințirea mică a apei, de Izvorul Tămăduirii, săvârșite la Mănăstirea Hîncu
Vineri, 29 aprilie 2022, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, de soborul slujitorilor, de obștea mănăstirii și credincioșii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit slujitorii Arhim….
11:15, vineri, 29 aprilie, 2022 | Continuarea
Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită
Miercuri, 27 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon”, din complexul mănăstirii. În…
4:51, miercuri, 27 octombrie, 2021 | Continuarea
ANUNȚ! Invitație la Hramul Sfintei Mănăstiri Hîncu
Iubiți credincioși! Miercuri, 27 octombrie o sărbătorim pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Probabil multora Vă este cunoscut că în această zi Sfântă Mănăstire Hîncu își sărbătorește Hramul, întrucât Cuvioasa Parascheva este ocrotitoarea acestui așezământ monahal. Cu acest binecuvântat prilej, vom săvârși în seara zilei de marți Slujba Privegherii, iar miercuri, începând cu ora 8…
9:02, marți, 26 octombrie, 2021 | Continuarea
Slujbă Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu (Foto/Video)
Duminică, 27 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni avându-i ca oaspeți de onoare pe Înaltpreasfințitul Mitropolit AGAFANGHEL, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop VICTOR și însoţiți de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hâncu. Slujba a avut…
10:11, duminică, 27 octombrie, 2019 | Continuarea
Liturghie nocturnă în Duminica a patra după Rusalii la Mănăstirea Hîncu
14 iulie 2019. În a IV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în biserica Sf. Cuv. Parascheva de la mănastirea Hîncu. Alături de Ierarh a coliturghisit arhimandritul PAVEL (Tabacari), duhovnicul mănăstirii Hîncu. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici a mănăstirii condus de Egumena PARASCHEVA, stareța…
8:29, duminică, 14 iulie, 2019 | Continuarea
În ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni ,a oficiat Sfanta Liturghie la miezul nopții în catedrala Sf. Petru și Pavel de la mănăstirea Hîncu
12 iulie 2019, când Biserica Ortodoxă face pomenire Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, Preasfintitul Petru ,Episcop de Ungheni si Nisporeni ,a oficiat Sfanta Liturghie la miezul noptii in catedrala Sf.Petru si Pavel de la Manastirea “Cuvioasa Parascheva”, Hîncu. “Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi deoarece amândoi s-au săvârșit la Roma, din porunca…
4:00, vineri, 12 iulie, 2019 | Continuarea
Lumină din Lumină la Mănăstirea Hâncu
„În sfântul altar, în locul sfintei mese, a fost instalată o masă de biliard, iar cimitirul călugăresc din spatele acestei biserici a fost transformat în teren de dans.” Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile regretabile din perioada profanării Mănăstirii Hâncu. Despre istoricul mănăstirii și care e rostul monahismului în general ne-a povestit Arhimandritul Pavel Tabacari. #manastireahincu#manastirilemoldovei
3:25, luni, 8 aprilie, 2019 | Continuarea
Prăznuirea Icoanei făcătoare de minuni ,,Potolește Întristarea mea” la Sfânta Mănăstire ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu
După o tradiție bine așezată, la mănăstirea Hîncu prăznuirea icoanei făcătoare de minuni ,,Potolește Întristările Noastre” este sărbătorită cu un mare fast prin faptul că un prestol din cele trei de la al doilea nivel al Catedralei Episcopale „Sf. Ap. Petru și Pavel” este închianat în cinstea acestei icoane. În dimineața acestei zile de Joi, 7…
4:31, joi, 7 februarie, 2019 | Continuarea
Slujbă Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu
Sîmbătă, 27 octombrie 2018, cînd Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni însoţiți de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf….
6:28, sâmbătă, 27 octombrie, 2018 | Continuarea
Mă implic, fiindcă îmi pasă – s-a deschis tabăra de voluntari ATOM, la Mănăstirea Hîncu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în perioada 5 – 8 august 2018, al V-lea an consecutiv prin susținerea și la Mănăstirea Hîncu se desfășoară tabăra de voluntari, unde vor fi 80 participanți, având tematica: „Mă implic, fiindcă îmi pasă” organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova. După cazarea participanților, ei au avut o…
11:09, luni, 6 august, 2018 | Continuarea
Aniversarea a 50 de ani de viață a Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la Mănăstirea ”Sf. Cuvioasa Parascheva” – Hîncu
Duminică, 29 octombrie 2017, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit VLADIMIR a liturghisit la Mănăstirea ”Sf. Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, cu prilejul celebrării celor 50 de ani de la naștere a Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. La Liturghia praznicală, în premieră, pentru Republica Moldova au participat un sobor impunător de arhierei, în…
6:58, duminică, 29 octombrie, 2017 | Continuarea
Slujbă Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu
Vineri, 27 octombrie 2017, cînd Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeniîmpreună cu Înaltpreasfințitul EVLOGHIE, arhiepiscop de Sumâ și Ohtârca însoţiți de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf….
7:00, vineri, 27 octombrie, 2017 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus