Header image

Articole din rubrica Articole, Biserica, Sfaturi duhovnicești

Pr. Paisie Olaru: „urât este la Domnul omul prost și mândru”

În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam. Odată părintele stareț a venit în biserică într-o duminică și eu cântam ”Iisuse, Fiul lui…

5:14, marți, 8 aprilie, 2014 | Continuarea

Dumnezeu vede, dar tu smereşte-te…

Virtuţile nu sunt o recompensă, ci plata pentru smerenie. Acest gând îl întâlnim la sfinţii părinţi. Imaginaţi-vă că această idee este o ploaie, şi primiţi-o ca pe un duş rece. Sau imaginaţi-vă ce este o grindină, şi staţi sub ea. Fie ca acestă grindină să ne lovească peste cap. Doar ne dorim foarte mult să…

5:28, joi, 6 februarie, 2014 | Continuarea

Fiule, dă-mi inima ta

Nu-mi spune nimic… Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată. Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a…

7:39, joi, 23 ianuarie, 2014 | Continuarea

Cel ce smerește pre sine se va înălța

În deplină potrivnicie cu mândria stă smerenia. Așa cum mândria este izvorul tuturor patimilor, așa și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gură de Aur numește smerenia temelia pe care „se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva” bun și mântuitor pentru noi. „Și iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar…

5:06, joi, 9 ianuarie, 2014 | Continuarea

Omul și scaunul

Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de…

6:09, vineri, 11 octombrie, 2013 | Continuarea

Smerenia goneşte mândria

Un tânăr a venit la duhovnic să se spovedească. S-a întors după două săptămâni: – Părinte, ori sfaturile sfinţiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea, ori m-a biruit duhul trândăviei. – De ce spui asta, frate? – Vin la biserică de doi ani de zile. M-am spovedit o singura…

7:09, marți, 1 octombrie, 2013 | Continuarea

Smerenia e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.

Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi  despre smerenie doar cel ce s-a smerit. Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie. Când gândim la smerenie, în cea mai mare parte gândim la comportamentul unui om pe care toţi îl laudă şi-l vorbesc de…

1:30, joi, 19 septembrie, 2013 | Continuarea

„Cum să fiu smerit?”

Un cunoscut vine adesea la mine și mă întreabă: „Cum să fiu smerit?” „Citește Sfinții Părinți!,” l-am sfătuit eu. „Ei arată și prin pilda lor, și prin învățătura lor cum se dobândește smerenia.” „Îi citesc,” îmi răspunde el, „dar cele pe care le citesc parcă nu îmi intră în inimă. Și simt că întreaga taină…

5:33, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea

Patriarhul Bulgariei – „Dumnezeu pune în poziţii de conducere oamenii pentru ca aceştea să slujească poporului”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare a spus că Dumnezeu pune în poziţii de conducere oamenii nu pentru ca aceştia să-şi satisfacă propriile ambiţii, ci pentru ca să fie slujitori ai poporului. Ţinând un discurs la 4 iulie, la o ceremonie la care a primit un premiu pentru conducere, patriarhul Neofit a spus că un lider adevărat…

1:39, luni, 8 iulie, 2013 | Continuarea

Din patericul egiptean – Daca ne supara mandria…

Daca Domnul cel necuprins s-a smerit, venind in slab trup omenesc, de lut, noi cum indraznim sa ne mandrim? Un frate a mers la un batran si l-a intrebat, zicand : – Parinte, ce voi face, ca ma supara mandria si inaltarea ? Raspuns-a lui batranul : – Bine faci, fiule, ca doar tu ai…

5:28, vineri, 5 iulie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com