Header image

Articole din rubrica Ştiri

Admiterea la programul de masterat Istoria și cultura religiilor din cadrul Universității de Stat din Moldova!

Acum zece ani erau inaugurate primele programe de master cu profil creștin în cadrul câtorva facultăți ale Universității de Stat din Moldova. Circa 300 de masteranzi au urmat cursurile la programele de master creștin, îmbinând aspecte din teologie cu astfel de domenii ca filologie, psihopedagogie, filosofie și istorie. Cel mai longeviv este programul Istoria și…

4:51, miercuri, 24 iunie, 2020 | Continuarea

Admiterea la programul de master Istoria și Cultura Religiilor

Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova anunță admiterea la programul de master interdisciplinar Istoria și Cultura Religiilor. Astfel, studenții care au finisat ciclul I (licență) din diverse domenii, pot aplica la acest program de masterat, în cadrul căruia se studiază Istoria Creștinismului, Sf. Scriptură, Patristica, precum și raportul dintre creștinism…

2:00, marți, 16 iulie, 2019 | Continuarea

Au fost înmânate diplomele de master pentru 32 de absolvenți ai USM

Zilele acestea Universitatea de Stat din Moldova a înmânat diplomele de licență și de master pentru absolvenții anului universitar 2016/2017. 32 de studenți de la programele de master creștin au susținut cu bine examenele de absolvire și teza de master, astfel le-a fost înmânată diploma binemeritată. 13 absolvenți sunt de la programul Studii filologice și…

2:10, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea

Atenţie! În perioada 20-28 iulie 2015 admiterea la masteratele creştine din cadrul USM

Sunteţi profesori de limba şi literatura română, de istorie sau, în general, pedagogi; predaţi sau intenţionaţi să predaţi Religia; aveţi altă activitate şi doriţi să vă aprofundaţi cunoştinţele în ştiinţele umanistice şi ale educaţiei? Veniţi la programele de master cu caracter creştin în cadrul Universităţii de Stat din Moldova: Facultatea de Litere:Studii filologice și spiritualitate creștină…

9:20, miercuri, 22 iulie, 2015 | Continuarea

Atenţie! Studii (post)universitare cu caracter creştin pentru fiecare!

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 596 din 02.07.2010 „Cu privire la predarea Religiei în instituțiile de învățământ”, alin 2 lit. c) Ministerul Educației asigură organizarea formării personalului didactic pentru predarea disciplinei „Religia” în instituţiile de învăţământ primar şi gimnazial. În acest context, USM desfășoară deja programe de  formare la ciclul II (masterat), după cum…

10:25, sâmbătă, 11 iulie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com