Articole din rubrica Articole, Oamenii Bisericii, Sfaturi duhovnicești
Parintele Arsenie Boca: „Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”
Se spune că în timpul cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, era găsită de gardieni descuiată în fiecare dimineaţă, aşa încât au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers. De asemenea, sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au…
12:42, duminică, 30 august, 2015 | Continuarea
Minunea cea mai mare
Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alţii în cununiţe de flori roz-albe. Vrăbiile şi mierlele îşi slobozeau cântecele prin văzduh, iar oamenii trăgeau cu putere în piept miresmele lui april. Primăvara cea zglobie bătea şi la ferestrele spitalului. Înauntru însă erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de…
7:30, sâmbătă, 29 august, 2015 | Continuarea
Avort sau mai presus de orice există Dumnezeu….
Anul trecut, o doctoriță ginecolog mi-a povestit următoarea minune: – A venit la mine un preot cu soția lui, care era însărcinată în primele luni, ca să-i fac un control. I-am făcut o radiografie și am văzut că pruncul aproape nu avea creier și în tot capul lui se aflau chisturi. L-am chemat pe preot…
7:56, joi, 27 august, 2015 | Continuarea
Una din minunile Sfantului Efrem cel Nou
În dimineaţa zilei de 21 iulie 1986, Vaso Psarou s-a sculat cu puternice dureri în ceafă. În acelaşi timp, au început să o doară şi urechile. Durerile o făceau să nu îşi mai poată întoarce capul în nicio direcţie. A încercat, zadarnic, diverse remedii. A doua zi s-a dus plângând la medic. Acesta i-a spus…
8:24, miercuri, 26 august, 2015 | Continuarea
Experiența de după moarte a unui tânăr din Rusia
În acela zile s-a întâmplat să întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a întoarcerii lui la Hristos. Se mâhnea mult din pricina nesfârșitelor mișcării și discuții care se făceau în vremea ce preoții se împărtășeau în Sfântul Altar și se pregăteau…
2:18, marți, 25 august, 2015 | Continuarea
Mire pământesc pentru prietena mea
Prietenia sinceră este cu adevărat un dar care nu poate fi preţuit. Doar cel care s-a bucurat de o prietenie adevărată cunoaşte bucuria împărtăşirii frumuseţii şi a durerii, uşurarea întristării, bogăţia mângâierilor care vin prin sufletul prietenului. Valoarea unei îmbrăţişări cu adevărat sincere. Mă durea tristeţea prietenei mele. Îşi dorea mult să se căsătorească, să…
8:57, luni, 24 august, 2015 | Continuarea
Minunea Sfântului Paisie făcută cu copilul meu
Era 7 Septembrie 2013, când o motocicletă de mare cubaj străbate cu mare viteză vechea șosea Atena-Patra lângă Xilokastro. Cu câteva minute mai devreme, pe la orele zece seara, după ce se înnoptase de-a binelea, un vehicul agricol o lovește cu putere. Cel care conducea motocicleta, un tânăr pe nume Atanasie, este aruncat în afara…
6:49, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea
Sfintele Taine şi o poveste adevărată din zilele noastre
Există astăzi în rândul unor credincioşi o teamă că împărtăşirea din acelaşi potir cu Sfintele Taine ale lui Hristos ar putea fi un „procedeu neigienic”, care să ducă la contractarea sau chiar răspândirea unor boli. Aceasta este o frică lipsită de evlavie, cu totul alta decât „frica lui Dumnezeu” cu care îi cheamă preotul pe…
6:40, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea
Boală vindecată prin rugăciune
„Am ajuns aici prin diferite scârbe şi boli. Umblam pe la doctori şi nu mă vindecam. Şi am venit la mănăstire. Sunt 12 ani de atunci. Şi tot atâta timp de când nu folosesc medicamente. Numai prin rugăciuni îmi întăresc sănătatea. Cu ajutorul Maicii Domnului, al Domnului nostru Iisus Hristos şi al tuturor sfinţilor, care…
11:25, sâmbătă, 22 august, 2015 | Continuarea
Multumesc, doctore! …povestea unei fotografii uimitoare
Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane. Aveţi în faţă fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale. Numele lui este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. Trebuia…
9:24, joi, 20 august, 2015 | Continuarea
Șerpii Maicii Domnului au apărut din nou în biserica din Kefallonia (foto și video)
Într-un sat mic de pe insula grecească de vest Kefallonia, sute de pelerini ortodocși vin in fiecare an, pentru a asista la o minune evidenta, care are loc anual în jurul datei de 6 august. La fel s-a intamplat si in acest an, cand ei nu au fost nici de aceasta data dezamagiti. Ca in…
10:55, miercuri, 19 august, 2015 | Continuarea
Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)
În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață. De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau…
10:20, luni, 17 august, 2015 | Continuarea
“Minunea” unui fachir și rugăciunea lui Iisus
Cum s-a demascat o practica oculta prin invocarea rugaciunii lui Iisus Autorul acestei mărturii, unul dintre martiri regimului comunist din Rusia, a avut o strălucită carieră ca ofițer de marină, fiind în același timp profund implicat în practicile oculte și editor al jurnalului de ocultism, Rebus. Salvat de la moarte sigură, dintr-un accident naval, printr-o…
6:27, vineri, 14 august, 2015 | Continuarea
Nu trebuie să căutăm lucruri spectaculoase cum ar fi minunile
Vedem astfel că, în cazul lui Marcenko, inima nu s-a lăsat înmuiată, ci mai degrabă s-a învârtoşat. Bineînţeles, inima este ceva foarte complex, şi poate într-o zi se va schimba. În orice caz, mărturia lui arată că nu putem pur şi simplu să punem un om într-o închisoare şi să spunem: „Aşa îl vom face…
5:23, vineri, 14 august, 2015 | Continuarea
O arătare a Maicii Domnului
Unei învățătoare, despre o arătare a Maicii Domnului Îmi scrieți cu entuziasm cum vi s-a arătat Maica Domnului și cum v-ați îndreptat acum pe calea de nădejde a credinței. Fetița Dvs. zăcea cu febră puternică. Ați convocat un consiliu de doctori. Aceștia au examinat-o pe fată și s-au retras ca să se sfătuiască. Dvs. trăgeați…
7:27, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova