Articole din rubrica Aniversări, Ştiri
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova la 24 de ani de slujire arhierească
Înalt Prea Sfinţia Voastră, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne! Cu prilejul celei de a 24-a aniversări din ziua hirotoniei în treapta de arhiereu, daţi-ne voie să Vă adresăm sincerele noastre felicitări şi urări de bine. De mai bine de două decenii ţineţi cu cinste toiagul arhieresc, păstorind cu înţelepciune şi dragoste numeroasa turmă ce V-a fost…
8:31, duminică, 21 iulie, 2013 | Continuarea
A început Drumul Crucii în jurul Chişinăului
În dimineaţa zilei, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat câteva sute de creştini care s-au adunat la Porţile Oraşului pentru a începe tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei. Întâistătătorul a îndemnat preoții și creştinii să se roage Bunului Dumnezeu pentru a da înţelepciune tuturor şi de asemenea să se roage mergând în Drumul…
11:41, vineri, 19 iulie, 2013 | Continuarea
Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir participă la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse
Astăzi, 16 iulie 2013 în Sala Sinodului a Reședinței patriarhale și sinodale de la Mănăstirea Danilov din Moscova, sub președinția Preafericitului Patriarh Chiril, la Moscova au demarat lucrările ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La lucrările Sfântului Sinod în calitate de membru permanent participă Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir. Această întrunire va fi dedicată …
12:44, marți, 16 iulie, 2013 | Continuarea
În perioada 7-9 septembrie a.c. Preafericitului Patriarh Chiril va vizita Republica Moldova
În perioada 7-9 septembrie a.c. Preafericitului Patriarh Chiril va vizita Republica Moldova. ÎPS Mitropolit Vladimir, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu președintele Nicolae Timofti a anunțat că Patriarhul Chiril va veni în Republica Moldova în perioada 7-9 septembrie. Deocamdată nu a fost dat publicității Programul vizitei Patriarhului Chiril în țara noastră. Preafericitului…
11:57, joi, 11 iulie, 2013 | Continuarea
Mitropolia Moldovei se desolidarizează de acţiunile episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel
Mitropolia Moldovei se desolidarizează de acţiunile episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel. În cadrul unei întrevederi cu şeful statului, Nicolae Timofti, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, mitropolitul Vladimir, a calificat aceste acţiuni ca fiind „provocatoare şi agresive ce vizează teme sensibile” şi care nu trebuie interpretate ca pe o poziţie oficială a Mitropoliei. La întrevederea, care a…
9:49, joi, 11 iulie, 2013 | Continuarea
Timofti va purta discuții cu reprezentanții Sinodului Bisericesc
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldova, ÎPS Vladimir, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai Sinodului Bisericesc, urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Nicolae Timofti. Anunțul a fost făcut de către preotul Vitalie Şincari de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Chişinău, transmite UNIMEDIA cu referire la IPN. Sinodul Bisericesc urmează să discute cu şeful statului despre…
11:52, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea
Nașterea Sf. Ioan Botezătorul sărbătorită la Sfinta Mănăstire Ciuflea din Capitală
Într-o atmosferă de aleasă ținută duhovnicească, obștea Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Capitală, în frunte cu Duhovnicul administrator al așezământului monahal, Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca), l-au întâmpinat pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența unui mare număr de credincioși. În timpul serviciului divin, Părintele Nicolae a fost decorat…
11:17, duminică, 7 iulie, 2013 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe în legătură cu trecerea la cele veșnice a poetului Dumitru Matcovschi
Îndureratelor rude, Întristatei adunări, Vestea trecerii la cele veșnice a distinsului nostru compatriot Dumitru Matcovschi ne-a mâhnit profund, pentru că a plecat dintre noi un mare poet, prozator, academician și pur și simplu om cu literă mare. Activitatea sacrificială a domnului Dumitru Matcovschi pentru propășirea neamului și fortificarea culturii naționale, l-a înscris în rândurile marilor…
1:33, joi, 27 iunie, 2013 | Continuarea
Marian Lupu: În sânul Bisericii se duce lupta pentru scaunul mitropolitan
În sânul Bisericii se duce o luptă internă pentru scaunul mitropolitan. Este afirmaţia preşedintelui Partidului Democrat, Marian Lupu, cu referire la deciziile şi declaraţiile recente, în urma şedinţei Sinodului Mitropoliei Moldovei. „Tot ce se întâmplă, discuţii, dezbateri în cadrul Sinodului, cred că nu greşesc dacă voi spune că este o luptă internă politică pentru scaun….
7:41, duminică, 23 iunie, 2013 | Continuarea
Înălțarea Domnului prăznuită în satul de baștină al Mitropolitului Vladimir
De praznicul Înălţării la Cer a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ÎPS Mitropolit Vladimir, dimpreună cu un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului” din s. Colencăuți, regiunea Cernăuți, satul de baștină al mitropolitului. Alături de ÎPS Vladimir au coliturghisit PS Episcop Petru de Ungheni și Nisporeni și PS Episcop…
7:22, sâmbătă, 15 iunie, 2013 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat serviciul divin în s. Prajila, r. Florești, cu ocazia renovării bisericii “Sfânta Treime” din localitate
Pentru binecredincioșii creștini din satul Prajila, această zi a fost marcată de un eveniment memorabil – vizita Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir ș oficierea unui serviciu divin praznical de către Întâistătător, cu ocazia renovării bisericii cu hramul “Sfânta Treime” din localitate. Întâmpinat cu petale de trandafiri și sinceră bucurie sufletească, Mitropolitul s-a rugat Mântuitorului dimpreună…
10:15, miercuri, 12 iunie, 2013 | Continuarea
Creştinii, împotriva gay-lor
Sute de creştini şi preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, au organizat o contramanifestaţie în scuarul Catedralei faţă de marşul gay-lor şi lesbienelor. Biserica ortodoxă a înaintat şi un ultimatum conducerii ţării. Enoriaşii ameninţă că vor organiza manifestaţii de amploare, în cazul în care autorităţile nu vor anula Legea cu privire la egalitatea de…
10:53, duminică, 19 mai, 2013 | Continuarea
Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către autoritățile de vârf ale țării, pentru modificarea Legii anti-discriminare
Președintelui Republicii Moldova, Domnului Nicolae Timofti, Președintelui Interimar al Parlamentului Republicii Moldova, Doamnei Liliana Polihovici, Prim-Ministrului Interimar al Republicii Moldova, Domnului Iurie Leancă Stimate Domnule Președinte, Stimată Doamnă Speaker Interimar, Stimate Domnule Prim-Ministru Interimar, În urma ședinței extraordinare a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, convocată ca urmare a atentatelor tot mai evidente la adresa…
10:45, duminică, 19 mai, 2013 | Continuarea
Biserica Ortodoxă din Moldova este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în ţară
Biserica Ortodoxă din Moldova este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în ţară. Sinodul Bisericii s-a întrunit, astăzi, la Mitropolie. Printre principalele subiecte discutate de preoţi a fost marşul homosexualilor, care va avea loc duminică, 19 mai, în Capitală. Despre acest lucru a anunţat Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir. „Am discutat timp de 2 ore…
6:18, vineri, 17 mai, 2013 | Continuarea
Ședința extraordinară a Sinodului BOM (în legătură cu tentativa de organizare a unei parade gay în capitală la data de 19 mai a.c de către comunitatea LGBT din Moldova)
În dimineața zilei, Arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au întrunit într-o ședință extraordinară a Sinodului, prezidată de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, pentru a discuta una dintre cele mai stringente probleme care preocupă opinia publică autohtonă la moment – Legea anti-discriminare și efectele ei. În această ordine de idei, s-a dat o atenție sporită…
5:34, vineri, 17 mai, 2013 | Continuarea

