Header image

Articole din rubrica Reportaje, Servicii divine, Ştiri, Vizita Patriarhului

Preafericitul Patriarh Chiril a condus slujirea Dumnezeieştii liturghii pe piaţa din faţa catedralei din Chişinău

La 8 septembrie 2013, de sărbătoarea Întâmpinării Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a condus slujirea Dumnezeieştii liturghii pe piaţa din faţa catedralei „Nașterea Domnului” din Chişinău. Împreună cu Sanctitatea sa au slujit: mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir; mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preşedintele Departamentului…

8:54, duminică, 8 septembrie, 2013 | Continuarea

Părintele Sofian Boghiu pomenit la 11 ani de la trecerea sa la cele veşnice

 Peste două sute de credincioși au participat, în această dimineață, la slujba de pomenire a părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, la împlinirea a 11 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Oamenii au venit la Mănăstirea Antim să se roage și să aprindă o lumânare pentru cel care le-a fost duhovnic. Sfânta Liturghie și slujba…

3:37, duminică, 8 septembrie, 2013 | Continuarea

Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, şi era filosof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciunea, şi lăsând toate avuţiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă…

11:50, duminică, 25 august, 2013 | Continuarea

Interviu cu ÎPS Mitropolit Vladimir: În aceste vremuri de mari ispite avem nevoie de multă cumpătare și răbdare…

Având în vedere misiunea socială a Bisericii, prin rolul cognitiv, educativ și mântuitor pe care îl are pentru persoană și pentru comunitate, am solicitat Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir un interviu, în cadrul căruia, Înalt Prea Sfinția Sa ne-a vorbit cu amabilitate despre rolul și locul Bisericii Ortodoxe din Moldova într-o societate autohtonă modernă, rezistența…

9:13, duminică, 25 august, 2013 | Continuarea

„Cum să fiu smerit?”

Un cunoscut vine adesea la mine și mă întreabă: „Cum să fiu smerit?” „Citește Sfinții Părinți!,” l-am sfătuit eu. „Ei arată și prin pilda lor, și prin învățătura lor cum se dobândește smerenia.” „Îi citesc,” îmi răspunde el, „dar cele pe care le citesc parcă nu îmi intră în inimă. Și simt că întreaga taină…

5:33, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea

Din Patericul Egiptean – Mântuire fără osteneală?

Langa un batran oarecare vietuia un frate care era cam lenes. Acesta urmand sa moara, zacea in preajma unuia din parinti, si il vedea batranul usor iesind  din trup. Vrand batranul a incredinta pe frati, i-a zis lui : – Frate, sa ma crezi, ca noi toti stim, ca n-ai fost frate nevoitor spre postire…

11:46, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

 Ca urmare a mai multor sesizări din partea unor clerici şi laici, am hotărât să aduc la cunoştinţă faptul că, în ultima vreme, prin mănăstirile (şi chiar parohiile) din România şi Republica Moldova, umblă un tânăr individ pe numele Găzdaru Marian, originar din Slobozia (jud. Ialomiţa, România), care se dă drept „ieromonahul Gavriil” şi care se…

7:09, miercuri, 21 august, 2013 | Continuarea

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi se dovedea din pruncie un copil ales…

11:09, sâmbătă, 17 august, 2013 | Continuarea

Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Sfântul Arhidiacon Ştefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat o zi şi o noapte, fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor şi a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dânsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. Iar în a doua noapte, Gamaliei, slăvitul învăţător de lege…

11:22, miercuri, 14 august, 2013 | Continuarea

Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Cuviosul Părintele nostru Pavel se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalatul, care se numea şi Rangabe. Acela nesuferind să vadă nerânduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rânduială, ca un iubitor de pace şi temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăţie şi s-a făcut monah…

10:33, vineri, 9 august, 2013 | Continuarea

Viața monahală și rolul social al celor dintâi mănăstiri creștine

1. Situatia monahismului si a manastirilor pana la jumatatea veacului al IV-lea. Monahismul este un fenomen care apare in sanul Bisericii inca din primii ani ai existentei sale. Facand abstractie de faptul ca idealul monahal a fost realizat mai intai de catre Mantuitorul Hristos si de ucenicii Sai, despre existenta ascetilor in primele secole ale crestinismului…

11:42, marți, 30 iulie, 2013 | Continuarea

Sfântul Cuthbert – britanicul Sfântul Serafim al Sarovului

Britania nu a avut niciodată un sfânt mai îndrăgit decât Sfântul Cuthbert. Cuviosul a fost mult iubit de călugări, curtea regală, oamenii simpli, încă fiind în viaţă şi ducându-şi crucea de monah, evanghelist şi episcop. Imediat după moartea sfântului, mormântul său a devenit ca un magnet pentru foarte mulţi pelerini şi s-au produs un nor…

12:01, joi, 25 iulie, 2013 | Continuarea

Parintele Paisie Aghioritul pomenit la 19 ani de la trecerea la Domnul

Parintele Paisie Aghioritul a fost pomenit in noaptea dintre 11 si 12 iulie la Manastirea “Sfantul Ioan Evanghelistul” din Suroti, de langa Tesalonic, cu ocazia implinirii a 19 ani de la trecerea sa la cele vesnice. “Cuviosului Paisie Aghioritul (numele de botez fiind Arsenie Eznepidis), nascut in data de 25 iulie 1924, in comuna Farasa…

4:14, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea

Cuvânt de la inimă pentru inimă

Patericul ne amintește despre un monah care a întâlnit la marginea drumului un om bolnav fără mîini și picioare, dar pe lângă toate foarte nărăvos. Trecătorului i s-a făcut  milă de el și l-a luat, făcând jurământ, să-l  îngrijească până la ultimile zile. După o bucată de timp, bolnavul a început să-l batjocorească și să-i…

1:21, marți, 2 iulie, 2013 | Continuarea

Fericitul Ieronim, înţeleptul iubitor de Dumnezeu

Cultură şi sfinţenie. O temă care a preocupat de-a lungul timpului mii de oameni luminaţi. În ce măsură cultura laică este o piedică în calea sfinţeniei şi în ce măsură sfinţenia poate reprezenta o negare a culturii? Aceasta este o întrebare pusă într-un mod negativ. Sfinţii Părinţi au respectat întotdeauna manifestarea culturală a vremurilor lor…

11:05, vineri, 28 iunie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com