Header image

Articole din rubrica Alcoolism, Articole, Vieţile Sfinţilor

Sfinţii Bonifatie si Aglaia – de la beţie şi curvie la mucenicie sau de ce nu trebuie să deznădăjduim!

– “Cel mai tare m-a impresionat din vieţile sfinţilor Sfântul Bonifatie, care e foarte puţin cunoscut, din păcate, în ţara noastră; deşi în vechime, în România, Aglaia era un nume mai des dat fetelor la botez, de la Sfânta Aglaida. Despre Bonifatie nu se ştie aproape nimic. Şi e un sfânt care trăia în beţie,…

9:15, marți, 1 ianuarie, 2019 | Continuarea

Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu?

Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu, pentru că aşa s-ar cuveni? Ei bine, cu iubirea pe care o împărtăşesc copilului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc soţului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc semenilor mei, cu ea cu tot mă duc înaintea Iui Dumnezeu şi pe ea I-o…

4:30, vineri, 17 martie, 2017 | Continuarea

Din viaţa şi minunile Sfintei Parascheva de la Iaşi

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se…

8:07, miercuri, 26 octombrie, 2016 | Continuarea

Aceasta trebuie să fie preocuparea noastră de fiecare clipă, să fim cu Hristos!

Cel care se va învrednici să fie chemat la muceni­cie trebuie să aibă multă smerenie şi să iubească mult pe Hristos. Dacă înaintează în mod egoist spre mucenicie, îl va părăsi harul.Vă aduceţi aminte de Saprichie[1], care a ajuns până la mucenicie şi totuşi s-a lepădat de Hristos? “De ce m-ați adus aici?”, a spus…

6:00, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea

La amar adăugaţi rugăciunea, şi Domnul îi va rândui pe copii

Îmi pare foarte rău de durerea dumneavoastră şi mă rog Domnului să-i înlăture pricina – crizele de boală ale tinerei dumneavoastră fiice… Rugăciunea este însă rugăciune, iar doctorii sunt doctori. Şi pe doctori i-a lăsat Dumnezeu, şi este voia lui Dumnezeu să cerem ajutorul lor. Domnul vine cu ajutorul Său atunci când mijloacele fireşti, pe care tot…

12:15, luni, 21 decembrie, 2015 | Continuarea

Daca familia nu se desprte e o mucenicie si daca nu l-ai pierdut pe Dumnezeu pana la sfarsitul vietii, e o mucenicie!

In ziua de azi daca o fata rîmâne fecioară până la maritat, e mai mare ca o mucenică! Daca un flăcău rămâne curat pana la însurat e mai mare ca un mucenic. Daca o femeie isi scapă pantecele ei de ucidere si naste prunci si devine altar de viaţă e o mucenicie. Daca barbatul nu-si…

6:09, vineri, 23 octombrie, 2015 | Continuarea

Medicamentele amare folosesc mai mult decât siropurile dulci

Cei care suferă mucenicie de la creştini au mai mare plată chiar şi decât mucenicii, dacă suferă cu bucurie şi nu judecă pe cei ce îi chinuiesc, ci le sunt recunoscători pentru că astfel îşi răscumpără păcatele lor sau pentru răsplata de care se învrednicesc – dacă nu au greşit în viaţă – şi pentru…

12:20, marți, 7 iulie, 2015 | Continuarea

Dragostea e veşnică şi niciodată nu cade

Dragostea nu cade niciodată (I Cor. 13, 8). Aceasta o întăreşte Sfântul Apostol Pavel după ce a făcut comparaţie între aceasta şi cele mai înalte şi duhovniceşti daruri, ca de pildă darul prorociei, de a învăţa pe credincioşi cunoaşterea duhovnicească a lucrurilor, binecuvântatul dar al vorbirii în limbi, credinţa care face minuni, ce mută chiar…

8:46, sâmbătă, 9 mai, 2015 | Continuarea

Pakistan: musulmanii dau foc unui băiețel de 14 ani pentru că este creștin

Potrivit Breitbart.com, băiatul cunoscut ca Nuaman spune că vinerea trecută a fost oprit pe stradă de către doi tineri musulmani care l-au întrebat cărei religii aparține. Când le-a spus că este creștin, au început să-l bată și să-l stropească cu kerosen, după care i-au dat foc. Flăcările au fost stinse de către trecători, dar nu…

9:42, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea

Controversata moarte a părintelui Arsenie Boca: iradiat, torturat, răstignit de Securitate. Ultima minune făcută de Sfântul Ardealului Citeste mai mult: adev.ro/nmkopx

Părintele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai României, a murit pe 28 noiembrie 1989 şi a fost înmormântat, cinci zile mai târziu, la Prislop, în locul ales chiar de el, în prezenţa a 2000 de oameni. Iată o analiză a lucrurilor care se ştiu despre moartea lui Boca, un subiect extrem de…

10:03, vineri, 10 aprilie, 2015 | Continuarea

Cine este vinovatul?

Stăm şi ne plângem că lucrurile nu merg cum trebuie: banii nu ne vin la timp, serviciile lasă de dorit, lucrurile pe care le cumpărăm se strică repede; politicienii sunt corupţi etc. Nici cu sănătatea nu stăm strălucit. Fie ne doare capul, fie suntem indispuşi şi irascibili sau digestia nu merge bine. Coloana, vai, nu…

10:51, joi, 22 ianuarie, 2015 | Continuarea

Împacă-te!

„Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă.” (Luca 11, 4) Deseori, chiar dacă iertăm o ofensă, în adâncul sufletului nutrim o oarecare reținere față de cel ce ne-a ofensat. Într-un asemenea caz ar trebui să ne așteptăm la ceea ce spune Domnul: „Cu măsura cu care măsurați, cu…

6:57, luni, 5 ianuarie, 2015 | Continuarea

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii lui… Mărturii despre preotul martir Gheorghe Ivanov (1880-1946)

Părintele Gheorghe Ivanov a păstorit turma din Stolniceni, Edineţ între anii 1903 -1946. În biserica din s. Stolniceni, r. Edineţ a slujit un părinte care şi-a sfârşit viaţa ca un mucenic. Locuitorii satului se roagă astăzi ca în rândul sfinţilor mucenici să fie trecut şi părintele Gheorghe Ivanov, care a păstorit turma din satul Stolniceni…

8:21, marți, 12 noiembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com