Arhive ortodox - Pagina 24 din 73 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole, Emisiuni, Ştiri

Responsabilitățile Bisericii

Am ajuns ca țară într-un punct critic și în ceasul acesta mulți privesc către Biserică așteptând cuvântul și faptele ei. De aceea, în acest răstimp de judecată este important ca noi, Păstorii Bisericii, să avem curajul de a ne confrunta cu propriile noastre responsabilități și să ne cercetăm cu bărbăție, ca să vedem care este…

7:11, vineri, 9 mai, 2014 | Continuarea

Mânuirea sufletului cere fineţe – lucrarea duhovnicului în suflete

– Părinte, cum vor putea fi ajutate unele caractere dificile, sucite? – Eu ca tâmplar am lucrat şi cu lemne sucite. Dar trebuie răbdare, pentru că lemnele răsucite dacă le rindeluieşti dintr-o parte ridică fibră, iar dacă le rindeluieşti din cealaltă parte, iarăşi ridică fibră. Le luam atunci cu rindeaua cu lamă dublă, puţin contra…

10:00, vineri, 9 mai, 2014 | Continuarea

Sfaturi părinteşti celor de prin străinătăţi …

Fiul meu duhovnicesc întru Hristos, Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude, patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela te va iubi, cinsti şi slăvi. Când nu păzeşti poruncile Lui, nu-L iubeşti. Aşadar, acolo unde…

9:31, joi, 8 mai, 2014 | Continuarea

Un abiturient din SUA nu a fost acceptat la programul colegiului din cauza credinței sale creștine

Un abiturient din SUA, după ce a declarat într-un interviu despre credința sa în Dumnezeu, nu a fost acceptat la programul colegiului, chiar dacă deţinea un punctaj înalt de trecere. În plângerea sa depusă la judecătoria districtuală, este menţionat că în scrisoarea explicativă din partea administrației colegiului este recomandat ca în viitor, să nu declare despre convingerile sale…

9:25, joi, 8 mai, 2014 | Continuarea

A fost sfinţită Casa memorială „Teoctist Patriarhul“ din Tocileni

„Universul extraordinar în care patriarhul Teoctist, acum aproape 100 de ani, s-a ivit pe lume“ Casa memorială „Teoctist Patriarhul“ din localitatea Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a fost sfinţită în după-amiaza zilei de duminică, 4 mai 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Construită…

9:57, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în lunile apropiate

Părinţii Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Amfilohie (Makris) din Patmos, Sofronie (Saharov) de la Essex, și Efrem Katunakiotul neapărat vor fi canonizați, relatează AgionOros cu referire la surse greceşti.  Conform declaraţiei unui ierarh a Patriarhiei de Constantinopol, care a oferit un interviu portalului agioritikovima.gr, sprijinitor al canonizării este şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. De asemenea, arhiereul a negat speculațiile care circulă în mass-media…

8:49, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea

Puneţi mâna şi munciţi!

Spuneţi-mi, vă rog, ceva despre răbdare şi înţelegere. Eu nu am nici una, nici alta, şi-mi dau seama că pierd atâtea din această cauză. Păi haideţi să vă spun… Dacă n-aveţi nici răbdare, nici înţelegere, căutaţi înţelegerea cu răbdare şi răbdarea cu înţelegere. E atât de simplă toată treaba asta, încât nu pot să înţeleg…

9:13, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea

Slujitorii Bisericii din RSSM în primul deceniu după al II-lea Război Mondial

Recent, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a văzut lumina tiparului un studiu atât de necesar cunoaşterii trecutului nostru nu prea îndepărtat. Volumul „Documente privitoare la istoria Bisericii din RSSM: registrul și listele clerului (1945-1955)” este rezultatul colaborării a doi cercetători ai vieţii spirituale din spaţiul dintre Prut şi Nistru, dr. Teodor Candu şi pr. dr….

8:34, luni, 5 mai, 2014 | Continuarea

Mărturiile părintelui Grigore Lisnic despre perioada de prigoană a Bisericii în anii regimului totalitar

La 9 mai 2006 după o boală îndelungată și nemiloasă, a trecut la Domnul vrednicul de pomenire slujitor al Domnului protoiereul mitrofor Grigore Lisnic. Vă propunem în cele de mai jos mărturii ale regretatului părinte despre perioada grea de prigoană a Bisericii. De un lucru noi nu ţinem seama, de trecut. Fără trecut nu există…

8:40, duminică, 4 mai, 2014 | Continuarea

În afara Bi­sericii nu există mântuire

Biserica este limanul. Vezi corabia clătinându-se în largul mării. O ameninţă atâtea şi atâtea primejdii şi un şir de duşmani periculoşi, care, mai ales în vremurile de demult, erau nu­meroşi. Ajunge la liman şi se află în siguranţă, nu o mai ameninţă nici piraţii, nici valurile. Asta este Biserica! De aceea şi spune un Părinte…

5:53, duminică, 4 mai, 2014 | Continuarea

Este Ortodoxia o credință teroristă?

Creștinismul ortodox este acuzat ca fiind cel mai riguros și mai greoi. După părerea mea, cei care aduc Bisericii Ortodoxe astfel de reproșuri nu o înțeleg corect. În cadrul acestui articol voi vorbi despre mai multe reproșuri aduse Ortodoxiei. Nu neg că Ortodoxia este într-adevăr cea mai riguroasă și mai strictă credință, dar asta nu…

12:15, sâmbătă, 3 mai, 2014 | Continuarea

În biserici te vom lăuda Doamne… Imagini din biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din or. Piacenza, Italia

Imagini din biserica ortodoxă Sfinții Trei Ierarhi din or. Piacenza, Italia. Sfânta Liturghie oficiată în biserica ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din or. Piacenza, Italia, imortalizată în imagini. Foto: Sergiu Arion +39 320 060 4298      

10:23, vineri, 2 mai, 2014 | Continuarea

Vinul liturgic

Potrivit dicţionarului, vinul este băutura alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri. Termenul de vin se aplică şi unor băuturi făcute din alte fructe, legume sau ierburi, dar, utilizat singur, se referă doar la cel produs din struguri. În acest sens îl vom folosi în cele ce urmează. În Vechiul Testament vinul este privit ca…

12:07, vineri, 2 mai, 2014 | Continuarea

Dragostea de mamă

Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce…

10:47, vineri, 2 mai, 2014 | Continuarea

Pacatele lumii moderne – chirurgia estetică

Chirurgia estetică este în mare parte legată de păcat. Satisfacerea dorinţei femeilor de a înteneri, de a deveni atrăgătoare cu scopul de a trezi plăcerea bărbaţilor (sâni de silicoane, înlăturarea ridurilor de pe faţă, a stratului adipos de pe abdomen, fese, etc) ţine de încurajarea patimilor. Nemulţumirea de exteriorul său este firească pentru om, mai…

7:51, miercuri, 30 aprilie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com