Articole din rubrica Articole, Familia, Sfaturi duhovnicești
Creştinul trebuie să fie un om echilibrat
Trăind doar duhovniceşte, este posibil să uităm, să ignorăm realitatea noastră imediată? Asta nu înseamnă că nu ne iubim semenii? Perspectiva aceasta, pe care eu am numit-o „reducere la Dumnezeu”, dacă o facem cu conştiinţa că Dumnezeu cuprinde toate şi dacă o facem nu în duh de excludere, ci de sinteză, este posibil să trăim…
2:40, miercuri, 13 ianuarie, 2016 | Continuarea
Rugăciunea simplă e cea mai primită de Dumnezeu
Cât de primită este rugăciunea simplă, pe care omul o spune potrivit necazului lui sau care nu este scrisă în cărțile de rugăciuni? Sfântul Macarie Egipteanul ne spune cât e de primită. E cea mai primită. Sfântul Macarie spune: „nu înmulți cuvintele, Dumnezeu știe cele de care ai nevoie înainte ca tu să le spui”….
3:11, sâmbătă, 25 aprilie, 2015 | Continuarea

