Rugăciunea simplă e cea mai primită de Dumnezeu
15:11, sâmbătă, 25 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: inima, jertfa, mila, necaz, păgân, rugăciune, Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul, sfaturi duhovnicești, sinceritate, smerenie

Cât de primită este rugăciunea simplă, pe care omul o spune potrivit necazului lui sau care nu este scrisă în cărțile de rugăciuni?
Sfântul Macarie Egipteanul ne spune cât e de primită. E cea mai primită. Sfântul Macarie spune: „nu înmulți cuvintele, Dumnezeu știe cele de care ai nevoie înainte ca tu să le spui”.
Rugăciunea ta să fie: „Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă! Mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne!” Ăsta e Macarie Egipteanul și cu așa o rugăciune ne putem mântui, dacă este adâncă. Dumnezeu știe toate. El a zis: „să nu înmulțim cuvintele ca păgânii, care cred că în multa lor vorbărie, vor fi auziți”.
Astea până azi rămân, rămân și nouă. „Milă voiesc și nu jertfă”. N-are nevoie Dumnezeu de jertfă de cuvinte multe. Milă să avem, inimă bună și gândul smerit.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 36


„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6) 1. De ce ne...
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23) 1. Gospodarul îşi...
Un lucru clar m-a învăţat soţia mea că atunci când ne punem la somn trebuie să ne lămurim şi cele...
De rugăciune avem nevoie fără de nicio încetare, pentru că este cuviincios să fim mereu cu Dumnezeu și apoi suntem...
Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare: „Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat,...
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/ 1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se...
Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria...

ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni
PS Siluan, Episcop de Orhei, a participat la Conferința Teologică dedicată celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic
ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la împlinirea a 20 de ani de slujire arhierească
Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni