Articole din rubrica File de pateric, Vitamine duhovnicești
Din Patericul Egiptean – Mântuire fără osteneală?
Langa un batran oarecare vietuia un frate care era cam lenes. Acesta urmand sa moara, zacea in preajma unuia din parinti, si il vedea batranul usor iesind din trup. Vrand batranul a incredinta pe frati, i-a zis lui : – Frate, sa ma crezi, ca noi toti stim, ca n-ai fost frate nevoitor spre postire…
11:46, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
Întâmplări minunate cu Părintele Justin: Câteva minuni săvârşite în timpul vieţii, dar şi după adormirea Părintelui Justin
Călătorie minunată „Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”! Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars…
7:36, joi, 25 iulie, 2013 | Continuarea
Părintele Cleopa: “Auzi cum amestecă diavolul otrava cu mierea ca să te ducă în iad?”
Sa nu ne socotim noi vrednici sa vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului! Totul este mandrie! Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata “proorocii”. Diavolii spun…
11:58, miercuri, 10 iulie, 2013 | Continuarea
Din patericul egiptean – Daca ne supara mandria…
Daca Domnul cel necuprins s-a smerit, venind in slab trup omenesc, de lut, noi cum indraznim sa ne mandrim? Un frate a mers la un batran si l-a intrebat, zicand : – Parinte, ce voi face, ca ma supara mandria si inaltarea ? Raspuns-a lui batranul : – Bine faci, fiule, ca doar tu ai…
5:28, vineri, 5 iulie, 2013 | Continuarea
Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinţei şi ultima profeţie
Şi s-a dus lumina noastră, s-a furat nădejdea noastră. Moartea a furat-o pe ea. O, lucruri nefireşti şi negrăite, pline de durere şi de tânguire! Cum a murit cel ce a înviat sufletele noastre din moartea păcatelor? Cum a încetat să bată inima celui ce bătea în pieptul unui neam întreg? Cum te vom îngropa,…
11:03, joi, 4 iulie, 2013 | Continuarea
Constantin Noica – “Scrisoare catre Rafail”
Constantin Noica, filosoful prin excelenta al generatiei lui Mircea Eliade si unul dintre cei mai autentici si insemnati ganditori romani si europeni ai secolului trecut, ne-a lasat una din capodoperele sale sub forma si dimensiunile unei scrisori. Ea a fost prilejuita de calugarirea fiului sau, englez dupa mama si traind in Marea Britanie. Publicata sub titlul…
9:18, joi, 4 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica
Acatistul Sfantului Calinic de la Cernica (11/24 aprilie) Condacul 1 Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste siturile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite! Icosul 1…
9:00, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Alexie, Omul lui Dumezeu
Condacul 1 Prea cuviosului si mult nevoitorului, al lui Hristos, Alexie, acum din suflet sa-i aducem prinos de laude si cu dorire sa-i strigam: Bucura-te Prea Cuvioase Parinte Alexie! Icosul 1 Ingerii din cer s-au mirat vazand nevointele tale si rabdarea cea mare si, primind duhul tau in lacasurile cele preainalte, de bucurie s-au umplut,…
9:17, sâmbătă, 30 martie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Partenie, Episcopul Lampsacului
Acatistul Sfantului Partenie Ocrotitor al bolnavilor de cancer si tamaduitor al tuturor bolilor ! (7/20 februarie) Condacul 1 Ca pe un arhipastor prea indumnezeit al Lampsakului si ca pe un facator de minuni si izvor imbelsugat te laudam pe tine, Ierarhule insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are indrazneala catre Domnul, roaga-te sa…
8:50, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,…
1:00, miercuri, 23 ianuarie, 2013 | Continuarea
Cu ce greşesc profeţii apocalipsei ?
Am reascultat recent o predica a lui “taica parintele” Visarion Iugulescu despre Duminica Infricosatei Judecati. Ca o mica paranteza, pentru cei care nu stiu, ucenicii acestui parinte aveau obiceiul sa il numeasca “taica parintele”, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant prima data cand am auzit, mai ales pentru ca “taica” este o titulatura care…
3:32, vineri, 7 decembrie, 2012 | Continuarea
Micul Pateric de Pr. Savatie (Baştovoi)
Micul Pateric de Pr. Savatie (Baştovoi) De la bun inceput, trebuie sa spunem ce este un Pateric. Cuvantul pateric provine de la grecescul pater, adica parinte. Prin urmare Patericul este o carte care cuprinde cuvinte ale Sfintilor Parinti adunate pentru folosul credinciosilor. Patericul de fata, numit de noi „mic”, nu este o prescurtare a vreunuia…
11:33, marți, 13 noiembrie, 2012 | Continuarea
Pocăință în Viața Duhovnicească – invitat părintele Amfilohie Brînză
„Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu…
7:11, vineri, 10 august, 2012 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova