Articole din rubrica Blogger
Rețeta creștină pentru o societate mai bună: atenția reciprocă
Avva Ioan Persanul nu este dintre Părinții cunoscuți, dintre nevoitorii proeminenți ai deșertului. Poți citi Patericul și să treci pe lângă el fără să îl observi. În cele câteva apoftegme pe care le avem de la el nu e nimic ce nu ar putea rămâne neobservat. Aceasta este însăși natura bunătății: se manifestă în deplină…
7:10, miercuri, 15 februarie, 2017 | Continuarea
Lucrarea lui Dumnezeu și nevoile trupești
Pentru Bătrânii din deșertul egiptean ierarhiile erau clare. Cei cu mai multă experiență îi povățuiau pe cei mai tineri și mai neexperimentați, iar lucrarea duhovnicească era mereu prioritară. Gândul acesta îl găsim exprimat cu multă claritate la Avva Ioan Eunucul (un monah ascuns în spatele unei biografii dispărute). „Avva Ioan, eunucul, l-a întrebat în tinerețe…
9:19, sâmbătă, 28 ianuarie, 2017 | Continuarea
Desăvârșiți în vorbă și nedesăvârșiți în faptă
Părinții pustiei erau oameni rezervați în relațiile cu ceilalți. Nu voiau să-și risipească energiile, să-și abată mintea de la Dumnezeu pentru conversații mărunte. Părinții pustiei erau oameni ai faptei, ai gândului pus în lucrare. Avva Iacob, un ascet sever, după cum arată cele câteva apoftegme pe care le avem despre el, dar a cărui biografie…
2:33, joi, 12 ianuarie, 2017 | Continuarea
Azi sunt rege
Pustiul este un loc al paradoxurilor, un spațiu al contrastelor, în care logica duhovnicească are propriile ei căi, surprinzătoare, neînțelese, adesea în răspăr cu logica lumii. Părinții asumă în mod firesc acest mod de gândire. Stau în singurătate din dragoste pentru oameni, se bucură în suferințe, caută privațiunile, rabdă plini de mulțumire toate durerile. Trăiesc…
10:57, marți, 3 ianuarie, 2017 | Continuarea
Ascultare și responsabilitate
Echilibrul gândirii avvei Iosif de la Panefisi se distinge cu multă claritate din setul de apoftegme care îi sunt dedicate. Bătrânul este un om dispus să se relativizeze pe sine, să nu își absolutizeze părerile, să nu judece, dar să sfătuiască plin de înțelepciune, atent la felul în care ucenicul primește cuvintele sale. În același…
1:57, vineri, 30 decembrie, 2016 | Continuarea
Nu există rețete duhovnicești care să funcționeze universal
Nu există rețete duhovnicești care să funcționeze universal. Aceasta este una dintre lecțiile semnificative ale Patericului, cel mai adesea exprimată implicit. Avem însă și texte care spun explicit acest lucru. Avva Pimen, de la care ne-au rămas numeroase apoftegme, îi căuta sfatul avvei Iosif de la Panefisi. Cei doi aveau o relație apropiată, de încredere…
12:48, vineri, 16 decembrie, 2016 | Continuarea
Cine sunt eu?
„Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Mt. 7, 1). Acest cuvânt al Mântuitorului din Evanghelie se aude fără încetare în rândul asceților creștini. Este o temă de reflecție permanentă, dublată de efortul de a transpune în viața de zi cu zi acest principiu. Avva Pimen, unul dintre cei mai importanți monahi ai deșertului egiptean,…
11:14, marți, 13 decembrie, 2016 | Continuarea
Între strictețe și îngăduință
Îndemnul Mântuitorului „Cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Mt 5,37) reverberează în chip neașteptat în deșertul egiptean. Avva Iosif de la Panefisi a fost întrebat cum ar trebui frații să‑i primească pe străini: să…
4:22, miercuri, 23 noiembrie, 2016 | Continuarea
Asumarea suferinței
Lectura Patericului poate să fie descurajatoare dacă ne oprim doar asupra faptelor de vitejie ascetică, adesea intimidante. Apoftegmele decupează mici felii din realitatea cotidiană a Părinților deșertului, pe care ni le livrează fără prea multe explicații suplimentare. În spatele acțiunilor stau însă niște principii duhovnicești, care nu își pierd sensul în nici un context. Pe…
12:04, luni, 21 noiembrie, 2016 | Continuarea
Dobândirea păcii
Părinții pustiei caută în retragerea, asceza și rugăciunea lor pacea făgăduită de Domnul: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (In 14, 27). Domnul dăruiește această pace, dar noi trebuie să avem contribuția noastră. Avva Isaac,…
11:48, vineri, 28 octombrie, 2016 | Continuarea
Atenția ca un fir roșu
Atenția este absolut esențială pentru viața duhovnicească; atât atenția la celălalt, cât și atenția la propriile mișcări lăuntrice, pentru a nu face loc patimilor să se strecoare neobservate în suflet. Părinții numesc adesea trezvie această formă de atenție. Un exemplu de grijă față de sine și de ceilalți găsim la Avva Isaac, preotul de la…
11:36, vineri, 21 octombrie, 2016 | Continuarea
Fă ce fac și eu
Vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos” (I Cor. 4, 16), le scrie Sfântul Pavel creștinilor din Corint. Apostolul nu se sfia să se ofere pe sine model pentru ceilalți atunci când propovăduia. Și făcea aceasta cu convingerea că Evanghelia se adresează în primul rând celor care o răspândesc. Nu este…
12:27, joi, 6 octombrie, 2016 | Continuarea
Voia Domnului pentru fiecare dintre noi este binele…
Una dintre marile întrebări cu care se confruntă fiecare creștin onest care încearcă să își găsească un loc în această lume este: care este voia lui Dumnezeu pentru mine și cum să fac să mă supun ei? Viețile sfinților și experiența Părinților confirmă această căutare prin foarte multe istorisiri. Între acestea, un loc aparte îl…
1:27, vineri, 30 septembrie, 2016 | Continuarea
Nefățărnicie și înțelegere
Gândirea Părinților pustiei este una eminamente practică, austeră, lipsită de un ambalaj stilistic spectaculos. Frumusețea lor ține în primul rând de simplitatea și, în același timp, acuratețea judecăților. Avva Isidor Pelusiotul, într-una din cugetările sale, reia un gând cu rădăcini biblice, anume că îndepărtarea de Dumnezeu are drept consecință imediată o serie de sciziuni perpetue…
3:52, miercuri, 31 august, 2016 | Continuarea
Poți oferi doar atât cât ești
Unul dintre cele mai vechi avertismente la adresa relativismului moral îl găsim la Avva Isidor Pelusiotul, care a remarcat deja în secolul al IV-lea că „mulți oameni tânjesc după virtute, dar pregetă să meargă pe calea ce duce la ea. Alții nici nu cred că virtutea ar exista. Pe cei dintâi trebuie să-i convingem să…
12:38, miercuri, 24 august, 2016 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova