Articole din rubrica Articole, Căsătorie şi viaţa de familie, Desfrânare, Ilarion Argatu, Sfaturi duhovnicești, Tineretul
Pentru cei ce trăiesc necununați
Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina botezului. În al doilea rând, se socotesc ca cei ce sunt potrivnici Sfintelor Taine şi harului lucrător prin Sf. Taine. De aceea cei ce trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi…
9:35, vineri, 20 octombrie, 2017 | Continuarea
Cine crede că păcălind pe altul se ajută pe sine, se înşală
Stăpânul unui castel a vrut odată să verifice cinstea supuşilor săi. Aşa că dădu o mare petrecere la care îi pofti pe toţi locuitorii satului aflat pe domeniul său. Cu toate că pivniţele nobilului aveau vin din belşug, acesta tot nu ar fi ajuns să potolească setea nemăsurată pe care o avea mulţimea de invitaţi….
6:22, miercuri, 26 octombrie, 2016 | Continuarea
Halloween, in zi de doliu: Patriarhul Kirill, socat de celebrarile salbatice din cluburile de noapte
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii i-a criticat pe cei care au mers la petreceri de Halloween, in ziua in care un avion rusesc se prăbușise, ducand la uciderea a sute de oameni. Ziua de 1 noiembrie fusese declarata zi de doliu național în Rusia, in urma accidentului aviatic din Egipt. „Este remarcabil…
11:22, marți, 3 noiembrie, 2015 | Continuarea
Invitatul de frunte la nuntă să fie Hristos, apoi rudele, vecinii, prietenii și toți cei blânzi
Nunta este un prilej de bucurie; cu toate acestea creștinii nu trebuie să uite demnitatea la care sunt chemați, neîntinând Taina cu obiceiuri și petreceri păgâne. Nunta nu este nici prilej de fală, nici de beție și îmbuibare, nici de cântece și vorbe de rușine, și nici de dansuri și ațâțare a poftelor spre desfrânare,…
9:50, joi, 20 august, 2015 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus