Articole din rubrica Biserica, Monitorizarea presei, Reportaje
Parastas în memoria lui Dumitru Matcovschi
L-au deplâns o dată în plus pe „poetul martir” al Basarabiei, Dumitru Matcovschi. Cu prilejul împlinirii celor 40 de zile de la moartea maestrului, la biserica „Sfântul Dumitru” din capitală…
11:24, sâmbătă, 3 august, 2013 | Continuarea
Viața monahală și rolul social al celor dintâi mănăstiri creștine
1. Situatia monahismului si a manastirilor pana la jumatatea veacului al IV-lea. Monahismul este un fenomen care apare in sanul Bisericii inca din primii ani ai existentei sale. Facand abstractie de…
11:42, marți, 30 iulie, 2013 | Continuarea
Ateismul în trecut şi în prezent
Fragment din ”Cartea de căpătîi a ateistului” Așa se intitulează primul capitol al Cărții de Căpătîi a ateistului. Trecutul întunecat, comparat cu prezentul luminos, care promite un viitor și mai…
3:30, luni, 22 iulie, 2013 | Continuarea
Introducere la DRUMUL SPRE BISERICĂ – rânduri şi gânduri creştine de Nicolae Dabija
Nu ştiu cine este Nicolae Dabija în ochii celor din jur. Eu am descoperit un om cu suflet ales. Lumea zice că este un mare poet, colegii de breaslă ar…
9:53, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea
Nicolae Dabija – Poetul ca Apostol
Poet, editorialist, prozator, vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi încă atâtea alte ipostaze, în care academicianul Nicolae Dabija se afirmă ca un înflăcărat apărător al valorilor…
11:04, marți, 16 iulie, 2013 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe în legătură cu trecerea la cele veșnice a poetului Dumitru Matcovschi
Îndureratelor rude, Întristatei adunări, Vestea trecerii la cele veșnice a distinsului nostru compatriot Dumitru Matcovschi ne-a mâhnit profund, pentru că a plecat dintre noi un mare poet, prozator, academician și…
1:33, joi, 27 iunie, 2013 | Continuarea
CREDINȚA LUI EMINESCU. O viziune ortodoxă despre publicistica eminesciană
Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl…
7:30, sâmbătă, 15 iunie, 2013 | Continuarea
„Te rog nu intra în Biserică la fel ca în muzeu” – un volum de poezie religioasă semnat de Părintele Schimonah Irineu (Pânzaru)
Te rog nu intra în Biserică la fel ca în muzeu״ – titlu și îndemn foarte sugestive pentru o perioadă în care omenirea trăiește un lapsus spiritual acut. Părintele Schimonah…
4:30, marți, 28 mai, 2013 | Continuarea
A doua zi de Blajini tot la cimitire
Cimitirele din capitală au fost şi astăzi vizitate de către rudele răposaţilor. La morminte şi-au făcut apariţia cei care au deja o tradiţie să vină în a doua zi de…
9:03, luni, 13 mai, 2013 | Continuarea
Schivnicul Irineu: Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat
Emisiunea Viața merge mai departe. Schivnicul Irineu de la mănăstirea Curchi: „Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat…” Sursa: www.jurnaltv.md
5:17, sâmbătă, 11 mai, 2013 | Continuarea
În săptămâna Patimilor despre Rolul Bisericii în societate
Invitaţi la „Moldova în Direct” sunt: VEACESLAV CIORBĂ, lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, NINA NEGRU şefă a Serviciului Studii şi Cercetări, Biblioteca Naţională şi ANDREI BURAC poet,…
12:18, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Mănăstirile din Republica Moldova: istorie, cercetare, diseminare
I.PRELIMINARII Din cele mai vechi timpuri și până în prezent mănăstirile (din limba greacă – „locuință izolată”) constituie pentru credincioși oaze de spiritualitate și spații de providență celestă necesare pentru…
12:12, joi, 18 aprilie, 2013 | Continuarea
Nicolae Dabija: Aşchii de cer (Seri duhovnicești la biserica USM)
Era odată un gospodar şi avea un lot de pamânt pe care îl cosise curând. În una din zile, atunci când fânul era deja uscat s-a dus ca să îl…
12:05, joi, 4 aprilie, 2013 | Continuarea
Părintele Savatie Baştovoi – Despre prejudecăţi şi mituri la omul modern
Epoca modernă este o epocă a comentariului. Omul modern este un om care comentează. Comentăm meciurile de fotbal, comentăm luările de cuvânt ale lui Voronin, ale lui Putin, ale lui…
8:16, marți, 2 aprilie, 2013 | Continuarea
Alexei Mateevici – În zarea anilor
Alexei Mateevici – În zarea anilor (descarcă cartea) Textele au fost reproduse după: Alexei Mateevici,. Opere. Scrieri în limba română. Ediţie critică de Ion. Nuţă, Efim Levit, Sava Pânzaru. Vol.I, Chişinău,…
1:29, joi, 28 martie, 2013 | Continuarea