Header image

Articole din rubrica Biserica, Monitorizarea presei, Reportaje

Parastas în memoria lui Dumitru Matcovschi

L-au deplâns o dată în plus pe „poetul martir” al Basarabiei, Dumitru Matcovschi. Cu prilejul împlinirii celor 40 de zile de la moartea maestrului, la biserica „Sfântul Dumitru” din capitală a fost ţinută o slujbă de pomenire. Toţi au avut doar gânduri luminate la adresa prozatorului, iar scriitorii au declarat cu regret că Matcovschi nu…

11:24, sâmbătă, 3 august, 2013 | Continuarea

Viața monahală și rolul social al celor dintâi mănăstiri creștine

1. Situatia monahismului si a manastirilor pana la jumatatea veacului al IV-lea. Monahismul este un fenomen care apare in sanul Bisericii inca din primii ani ai existentei sale. Facand abstractie de faptul ca idealul monahal a fost realizat mai intai de catre Mantuitorul Hristos si de ucenicii Sai, despre existenta ascetilor in primele secole ale crestinismului…

11:42, marți, 30 iulie, 2013 | Continuarea

Ateismul în trecut şi în prezent

Fragment din ”Cartea de căpătîi a ateistului” Așa se intitulează primul capitol al Cărții de Căpătîi a ateistului. Trecutul întunecat, comparat cu prezentul luminos, care promite un viitor și mai luminos, este un șablon pe care îl veți regăsi în toate politicile lumii moderne. Însăși ideea de progres și evoluție este o idee comunistă care…

3:30, luni, 22 iulie, 2013 | Continuarea

Introducere la DRUMUL SPRE BISERICĂ – rânduri şi gânduri creştine de Nicolae Dabija

Nu ştiu cine este Nicolae Dabija în ochii celor din jur. Eu am descoperit un om cu suflet ales. Lumea zice că este un mare poet, colegii de breaslă ar spune − de succes. Nu scrie de dragul scrisului, dar pentru şi de la suflet la suflet. Ca să ajung la opera dabijiană am pornit…

9:53, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea

Nicolae Dabija – Poetul ca Apostol

Poet, editorialist, prozator, vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi încă atâtea alte ipostaze, în care academicianul Nicolae Dabija se afirmă ca un înflăcărat apărător al valorilor naţionale. Astăzi omul de cultură a fost omagiat de societatea academică la cei 65 de ani de la naştere, relatează Mesager. “De multe ori am…

11:04, marți, 16 iulie, 2013 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe în legătură cu trecerea la cele veșnice a poetului Dumitru Matcovschi

Îndureratelor rude, Întristatei adunări, Vestea trecerii la cele veșnice a distinsului nostru compatriot Dumitru Matcovschi ne-a mâhnit profund, pentru că a plecat dintre noi un mare poet, prozator, academician și pur și simplu om cu literă mare. Activitatea sacrificială a domnului Dumitru Matcovschi pentru propășirea neamului și fortificarea culturii naționale, l-a înscris în rândurile marilor…

1:33, joi, 27 iunie, 2013 | Continuarea

CREDINȚA LUI EMINESCU. O viziune ortodoxă despre publicistica eminesciană

Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl are preocuparea pentru cele ale credinţei în opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte în dauna altora. Este totuşi o distanţă prea mare între…

7:30, sâmbătă, 15 iunie, 2013 | Continuarea

„Te rog nu intra în Biserică la fel ca în muzeu” – un volum de poezie religioasă semnat de Părintele Schimonah Irineu (Pânzaru)

Te rog nu intra în Biserică la fel ca în muzeu״ – titlu și îndemn foarte sugestive pentru o perioadă în care omenirea trăiește un lapsus spiritual acut. Părintele Schimonah IRINEU (Pânzaru), mânat de dragostea sa pentru Dumnezeu și pentru aproapele, vine într-un mod foarte inspirat să reaprindă lumina călăuzitoare pentru toți cei care sunt…

4:30, marți, 28 mai, 2013 | Continuarea

A doua zi de Blajini tot la cimitire

Cimitirele din capitală au fost şi astăzi vizitate de către rudele răposaţilor. La morminte şi-au făcut apariţia cei care au deja o tradiţie să vină în a doua zi de Blajini. Este şi cazul familiilor marilor personalităţi cum ar fi Grigore Vieru sau Mihai Dolgan, înmormântaţi în Cimitirul Central de pe strada Armenească. La cimitirul…

9:03, luni, 13 mai, 2013 | Continuarea

Schivnicul Irineu: Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat

Emisiunea Viața merge mai departe. Schivnicul Irineu de la mănăstirea Curchi: „Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat…” Sursa: www.jurnaltv.md

5:17, sâmbătă, 11 mai, 2013 | Continuarea

În săptămâna Patimilor despre Rolul Bisericii în societate

Invitaţi la „Moldova în Direct” sunt: VEACESLAV CIORBĂ, lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, NINA NEGRU şefă a Serviciului Studii şi Cercetări, Biblioteca Naţională şi ANDREI BURAC poet, dramaturg, publicist. (înregistrare din 12.04.2012) Sursa: www.trm.md

12:18, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea

Mănăstirile din Republica Moldova: istorie, cercetare, diseminare

I.PRELIMINARII Din cele mai vechi timpuri și până în prezent mănăstirile (din limba greacă – „locuință izolată”) constituie pentru credincioși oaze de spiritualitate și spații de providență celestă necesare pentru fortificarea legăturii dintre oameni și divinitate. În lăcașele sfinte, organizate potrivit unor reguli ascetice austere, oamenii se adună și se roagă pentru familie, neam, țară,…

12:12, joi, 18 aprilie, 2013 | Continuarea

Nicolae Dabija: Aşchii de cer (Seri duhovnicești la biserica USM)

Era odată un gospodar şi avea un lot de pamânt pe care îl cosise curând. În una din zile, atunci când fânul era deja uscat s-a dus ca să îl aducă acasă. A încărcat atunci căruţa, dar nu s-a umplut. S-a uitat el în dreapta, apoi în stânga, înainte apoi în urmă şi nu a…

12:05, joi, 4 aprilie, 2013 | Continuarea

Părintele Savatie Baştovoi – Despre prejudecăţi şi mituri la omul modern

Epoca modernă este o epocă a comentariului. Omul modern este un om care comentează. Comentăm meciurile de fotbal, comentăm luările de cuvânt ale lui Voronin, ale lui Putin, ale lui Tăriceanu, ale cui vrei. Conferinţă în Postul Naşterii Domnului, USM, Chişinău, 2007 (vezi video) 00:01:02 Pr.  Octavian Moșin: Bună seara la toată lumea, bine aţi venit…

8:16, marți, 2 aprilie, 2013 | Continuarea

Alexei Mateevici – În zarea anilor

Alexei Mateevici – În zarea anilor (descarcă cartea) Textele au fost reproduse după: Alexei Mateevici,. Opere. Scrieri în limba română. Ediţie critică de Ion. Nuţă, Efim Levit, Sava Pânzaru. Vol.I, Chişinău, Editura Litera, Chişinău 1998.

1:29, joi, 28 martie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com