Arhive postul mare - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Postul Mare, Predici, Sofian Boghiu

Sfântul Sofian de la Antim – Postul nu este lăsat să omoare omul

Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – și e foarte bine. Pentru că…

1:26, marți, 31 martie, 2026 | Continuarea

Sf. Nicolae Velimirovici – Gânduri pentru a 6-a săptămână a Postului Mare: „Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune”

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8) 1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere….

3:22, luni, 30 martie, 2026 | Continuarea

Îndrumar pentru săptămâna a 5-a din Postul Mare: Despre inima duhovnicească

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6) 1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor– mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne…

9:00, luni, 23 martie, 2026 | Continuarea

Plan duhovnicesc pentru ultimele săptămâni din Postul Mare

Avva Marcu este întrebat despre căile vieții duhovnicești. Iar el răspunde că există patru feluri de a trece această mare tulburată. Deși el dă sfaturile acestea pentru monahii din secolul al patrulea, ele au un ecou neașteptat de actual în lumea din zilele noastre. Condițiile s-au schimbat, dar principiile rămân aceleași. Pr. Nicolae Dima

7:33, vineri, 20 martie, 2026 | Continuarea

Rugăciunea de acasă în timpul postului

Să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu. În special acum când ne aflăm într-o perioadă mai accentuată de pregătire este mai ușor să ne formăm deprinderi duhovnicești care să ne însoțească atât în timpul postului cât și în afara lui. Astfel este foarte important să…

9:30, marți, 17 martie, 2026 | Continuarea

Îndrumar pentru a patra săptămână a Postului Mare: Ceea ce se află în inimă se varsă și se prelinge pe buze

“Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pre om”. (Mat. 15:19) 1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată…

8:15, luni, 16 martie, 2026 | Continuarea

A patra săptămână din Postul Paștilor sau „zilele purtătoare de Cruce”

Creștinii ortodocși au început cea de-a patra săptămână din Sfântul și Marele Post al Paștilor, o vreme de pregătire prin pocăință, post și rugăciune, pentru marele praznic al Învierii lui Hristos. La mijlocul Postului, în cea de-a treia duminică, Biserica a rânduit pomenirea Sfintei Cruci – pentru a le aminti credincioşilor de Pătimirile Mântuitorului, dar și pentru…

12:02, luni, 16 martie, 2026 | Continuarea

Duminica Sfintei Cruci

Biserica Ortodoxă se va afla, la 15 martie 2026, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne şi cinstirii Sfintei Cruci. Acest ritual are loc la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. El…

2:00, sâmbătă, 14 martie, 2026 | Continuarea

Îndreptar la spovedanie întocmit de mărturisitorul Valeriu Gafencu

7. … cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Ioan 8 . 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Ioan 16 4. S-a sculat de la Cină, S-a…

7:00, miercuri, 11 martie, 2026 | Continuarea

Reţete de post – Pilaf călugăresc

Ingrediente: 200 g orez, două cepe, un morcov, un ardei gras , un dovlecel, două roșii, mărar, pătrunjel verde, sare, piper. facultativ: 60 ml ulei. Legumele (morcovul, ardeiul, dovlecelul) se curăță, se spală și se taie cubulețe, apoi fie se călesc în ulei, fie doar se înăbușă. Se adaugă roșiile, fără semințe și pielite și se…

9:23, marți, 10 martie, 2026 | Continuarea

Sâmbetele Postului Mare

Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că pentru a salva poporul Său de la deznădejde şi pentru a le descoperi, de asemenea, planul Său (de mântuire a lumii — n.tr.) Dumnezeu a săvârşit multe minuni de-a lungul acestei călătorii; prin analogie, acelaşi…

11:00, vineri, 6 martie, 2026 | Continuarea

Sfaturi pentru Postul Mare

La începutul Postului Mare, părintele Pimen ne descoperă, încă o dată, binefacerile postului ca pe un dar divin pentru trup și suflet. Acest timp de abstinență de la mâncăruri grase și patimi ajută la detoxifierea organismului şi, mai ales, la întărirea voinței și apropierea de Dumnezeu prin rugăciune, milostenie și participare la slujbe. Descoperim beneficiile…

9:05, vineri, 6 martie, 2026 | Continuarea

A început a doua săptămână a Postului Mare

Creștinii Ortodocși se află în Postul Mare care face parte din perioada liturgică a Triodului. Această perioadă este compusă din trei părți: Perioada pregătitoare, Postul Mare propriu-zis și Săptămâna Sfintelor Pătimiri sau, cum mai este numită în popor, Săptămâna Mare. Din perioada pregătitoare fac parte săptămânile încununate de Duminica Vameșului și Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lăsatului de…

12:02, luni, 2 martie, 2026 | Continuarea

Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinţei Ortodoxiei – sărbătorită în prima duminică a Postului Mare

Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinţei Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Instituită în secolul al IX-lea, această sărbătoare este închinată biruinţei dreptei credinţe asupra celor care nu cinsteau icoanele şi asupra tuturor ereziilor.  Cultul icoanelor a luat un avânt deosebit odată cu pacea Bisericii decretată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi s-a dezvoltat organic timp…

2:10, sâmbătă, 28 februarie, 2026 | Continuarea

ÎPS Arhiepiscop Anatolie a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în prima sâmbătă a Postului Mare, la Catedrala Episcopală din or. Comrat

În prima sâmbătă a Postului Mare, 28 februarie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur la Catedrala Episcopală din orașul Comrat. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit clerul Catedralei, înconjurat de numeroși credincioși care au participat cu evlavie la serviciul divin. În…

1:26, sâmbătă, 28 februarie, 2026 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com