Header image

Articole din rubrica Biserica, Episcop Dorimedont, Ortodoxia pentru copii

Cât e de bine sa fii copil

Dragii noştri prieteni, vă mai amintiţi de Vlădica Dorimedont, Episcopul de Edineţ şi Briceni, cel care vă trimetea cadouri, dacă scriaţi compuneri? A fost un om foarte milostiv şi bun, vă iubea pe voi din tot sufletul şi dorea tare mult să vă vadă mari, credincioşi, deştepţi şi buni. Cu un an în urmă, Domnul…

9:22, vineri, 10 iunie, 2016 | Continuarea

Octavian Moşin – Preotul care împarte cu generozitate din ceea ce este

Dintre toate profesiile existente cele mai mari cerințe le avem față de reprezentanții a trei, nici pe departe cele mai plătite: față de medici, profesori și preoți. Oricine și oriunde își poate permite să-i categorisească, să le caute neajunsuri, să le pretindă a fi ideali și, mai ales, să poată trăi fără bani. Când e…

12:20, vineri, 3 iunie, 2016 | Continuarea

Când îşi aduce omul negreşit aminte de Dumnezeu?

Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii. Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni…

5:36, vineri, 20 mai, 2016 | Continuarea

Răbdarea, baza armoniei în viața de familie

  Într-o predică, un preot a povestit o întamplare: „Venind obosit de la serviciu, soţul s-a culcat în pat fără să mănance. Deşi era târziu, soţia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul şi punga cu scutecele pampers murdare ale bebeluşului şi, când s-a întors, a uitat să încuie uşa de la intrare. Dimineaţa, când…

8:10, marți, 17 mai, 2016 | Continuarea

Așa să și scrieți, să vină la prânz la timp…

Iată și un cuvânt de învățătură, un sfat de la stareț. Am primit o scrisoare de la prietenul și colegul de academie, părintele Alexandru B. din gubernia Samara, despre certurile sale cu soția… Cât de mult o iubise în pragul căsătoriei! Toți colegii de curs știau despre ea, cât este de  frumoasă și bună. S-au…

12:14, joi, 12 mai, 2016 | Continuarea

Bioenergia şi Radiestezia – rătăciri contemporane

Motto: „Veniţi să ne întoarcem către Domnul…” (Osea 6:1). Diavolul, în dorinţa-i nemărginită de a-i amăgi pe oameni, îşi ascunde răutăţile sub masca binelui, încercând prin aceasta să-i abată de la calea Adevărului şi a Vieţii, pe căile minciunii şi ale pierzării. Ori, Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Calea…

10:14, marți, 10 mai, 2016 | Continuarea

De la anglicanism la Ortodoxie – mărturiile unui preot american

„Vreau să vă povestesc despre două sentimente profunde pe care le-am avut pe când eram preot la Biserica Protestantă Episcopală din Statele Unite ale Americii, când începusem să văd clar necredința Bisericii în care am fost hirotonit. Primul sentiment a fost unul de frică: frica că poate nu am ales Adevărul, iar dacă nu am…

9:45, vineri, 15 aprilie, 2016 | Continuarea

Atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii ce trebuie să facem?

Părinte, atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii sau împotriva monahismului etc., ce trebuie să facem? – Dacă cineva vorbeşte, de pildă, urât despre tine, nu-i nimic. Să gândeşti: „Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocărât şi n-a vorbit. Eu, care sunt păcătos, ce merit oare?”. Dacă ar veni să mă ocărască pe mine ca…

2:01, vineri, 15 aprilie, 2016 | Continuarea

„Pentru Numele Meu” („За Имя Мое”) – film ortodox de scurt metraj

Filmul în regia Mariei Mojar. Eroii acestui film: sunt femei, care-și așteaptă bărbații de pe front, un preot care a adăpostit o fetiță orfană, fiica unui polițist ce a fost omorât, și cel mai important – dragostea și credința în Hristos Mântuitorul. Un film despre cruzime, sensibilitate, nevoia de identitate umană conștientizată, asumată în relație…

7:28, miercuri, 13 aprilie, 2016 | Continuarea

Spovedania unui monah de la Sf. Munte Athos

– Părinte, vă rog să îmi spuneţi cum aţi devenit ortodox. – Eu m-am născut ortodox, dar nu aveam conştiinţă ortodoxă. Nu ştiam ce înseamnă să fii ortodox. – Când aţi fost copil, mergeaţi la biserică? – Mergeam numai de Crăciun şi de Paşti. Nici părinţii mei n-au avut legătură cu Biserica. Duceau o viaţă…

10:18, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Continuarea

Gest de omenie al unui preot din Bacău: a înmormântat creştineşte, pe banii lui, morții înghețați în rafturile de la morgă

Preotul Gabriel Ichim a înmormântat, joi, creştineşte cinci cadavre, rămase în rafturile de la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău din anii 2014 şi 2015. Trupurile îngheţate au fost învelite în capitonaj de mătase şi închise în sicrie. Înmormântarea s-a făcut în cimitirul Măgura 2, de pe lângă Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul. În urmă…

8:55, joi, 31 martie, 2016 | Continuarea

Părintele profesor Petre Semen a conferenţiat la Chişinău

„Jertfa mielului – icoana jertfei lui Hristos” a fost tema conferinţei susţinută de către remarcabilul teolog de la Iaşi pr. prof. dr. Petre Semen. Conferinţa a fost organizată şi s-a desfăşurat la Academia de Teologie Ortodoxă. Cu un cuvânt de salut a venit prot. Andrei Oistric, decanul Facultății, care l-a prezentat pe părintele profesor. Părintele…

10:43, marți, 29 martie, 2016 | Continuarea

Spre lumină! Alexei Mateevici, preotul şi proorocul limbii noastre, la 128 de ani de la naştere…

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910. În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după…

10:03, luni, 28 martie, 2016 | Continuarea

«Să nu te atingi de soție!»

Această îtâmplare a avut loc cu circa 20 de ani în urmă. Inițial ne-am căsătorit doar civil, apoi am hotărât să facem și cununia religioasă. Îmi amintesc că s-a întâmplat în preajma Postului Mare. Și cu cât mai aproape era începutul postului, cu atât mai tristă deveneam. Soțul s-a cununat cu mine în biserica ortodoxă,…

11:29, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Continuarea

Îndreptar la spovedanie întocmit de mărturisitorul Valeriu Gafencu

7. … cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Ioan 8 . 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Ioan 16 4. S-a sculat de la Cină, S-a…

3:17, marți, 22 martie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com