Articole din rubrica Ştiri
Pelerinaj la mănăstirea „Sf. Proroc Ilie” din s. Nicoreni 2016
Creştinii din parohia satului Recea, Râşcani, Răcăria şi Nihoreni din raionul Râşcani, au mers în pelerinaj lamănăstirea „Sf. Proroc Ilie” din s. Nicoreni, Drochia. În fiecare an creştini de diferite vârste parcurg această distanţă pentru a arăta iubirea față de Dumnezeu și pentru a intensifica rugăciunea și viața duhovnicească. „A devenit deja o tradiţie ca…
11:14, miercuri, 24 august, 2016 | Continuarea
Tabăra de creație ,,Mimosa” din cadrul Bisericii ,,Nașterea Maicii Domnului”, s. Recea, r-nul Rîșcani
Al șaptelea an, consecutiv, în timpul verii, Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” din s. Recea, adună copii și tineri din localitate, dar și cei veniți la bunei din alte localități, dornici de a activa în cadrul Taberei de creație ,,Mimosa”, o tabără de zi, care are menirea de a cultiva anumite abilități, deprinderi pentru un trai…
5:12, luni, 4 iulie, 2016 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc