Articole din rubrica Articole, Familia, Pilde și povestiri
A fi sau a nu fi căldicel
Să zicem că el era Mircea şi ea era Ana. Şi erau căsătoriţi de vreo 4 ani. Şi aveau doi copii. Mircea era…căldicel. După facultate, se înscrisese la Teologie. Făcuse…
5:52, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea
Şi dacă lumina din mine e mai degrabă întuneric …
În afară de timpul când ne rugăm, încercând să-I vorbim lui Dumnezeu, există şi momente, când ne vorbeşte însăşi Dumnezeu. Atunci când auzim sau citim Cuvântul său viu, adresat tuturor…
12:55, sâmbătă, 15 august, 2015 | Continuarea
Episcopul şi desfrânata vestită
Odată, Sfântul Non, episcop, stătea pe scările bisericii cu un sobor de episcopi şi vorbeau treburi dumnezeieşti. S-a întâmplat atunci să treacă pe lângă ei cea mai vestită desfrânată a…
3:42, luni, 10 august, 2015 | Continuarea
Doi tineri au impresionat facebookul cu un „Manifest pentru o Românie firească”
Andreea și Robert sunt doi tineri care până în 2011 nu erau cu mult diferiți de orice alți tineri din România. Dar atunci, în 2011, Robert a avut o revelație….
11:55, luni, 29 iunie, 2015 | Continuarea
Schimbarea vieții
Pentru ca omul să înceteze să facă un păcat trebuie să încerce să evite orice prilej care pricinuiește acest păcat. Bețivul, de pildă, dacă vrea să se ajute pe sine…
2:37, luni, 29 iunie, 2015 | Continuarea
Noroiul din noi
«Era un împărat în vârstă de 30 de ani, care era nemulţumit de răul din lume. Şi-a spus că până la 40 de ani va încerca să-i schimbe pe toţi…
5:41, sâmbătă, 27 iunie, 2015 | Continuarea
Cum este făcută crucea?
Un adânc înţeles este chiar şi în felul cum este făcută crucea. O cruce de lemn e făcută din două braţe. Un braţ e mai lung, mai lungăreţ. Acest braţ…
7:41, marți, 24 martie, 2015 | Continuarea
Ai păcătuit! Ai plâns? Ţi-ai şters păcatul
– Ascult în fiecare zi predica, mi-ar spune unul, dar nu fac ce-aud! – Ascultă, chiar dacă nu faci! Că din auzit vine făcutul! Chiar dacă nu faci, ajungi de…
10:41, joi, 5 martie, 2015 | Continuarea
Pocăinţa înseamnă înnoirea vieţii
Noi, aici în ţara noastră şi pretutindeni în lume, culegem roadele gândurilor şi dorinţelor noastre. Dacă gândurile şi dorinţele noastre nu sânt bune, nici rodul lor nu poate fi bun….
10:23, marți, 3 martie, 2015 | Continuarea
Postul Mare – un prilej de transfigurare
Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas…
6:44, duminică, 22 februarie, 2015 | Continuarea
Mitropolitul Onufrie: Vom vedea o nouă Ucraină doar cu o singură condiție, dacă ne vom schimba noi
Conducătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Mitropolitul Onufrie consideră că reînnoirea statului ucrainean este posibilă doar în cazul în care ucrainenii se vor schimba spre bine ei înșiși. „Principalul motiv al…
8:55, vineri, 22 august, 2014 | Continuarea
Stii că te-am iertat?
Doi tineri vroiau să se căsătorească. Ea mergea la biserică, el nu mergea. Într-o zi, când părintii tânărului erau plecati de acasă, acesta a chemat-o pe fată la el. Avea…
7:33, joi, 14 august, 2014 | Continuarea
Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea
Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme,…
3:15, marți, 20 mai, 2014 | Continuarea
„Hristos Domnul – izbăvirea de mediocritate”
Conferință organizată de ASCOR – filiala Iaşi. Tema întâlnirii: „Hristos Domnul – izbăvirea de mediocritate”, susţinută de Pr. Conf. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna”…
8:00, luni, 13 ianuarie, 2014 | Continuarea