Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Postul Mare
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Nu putem să postim de acestă lume fără a ne hrăni cu cea de dincolo
În Postul Mare, în zilele de rând se posteşte post aspru, însă sâmbăta şi duminica postul primeşte ceva din lumina Învierii, veşmintele nu mai sunt întunecate, ci strălucitoare. Postul alimentar continuă, dar primeşte mângâierea Liturghiei, adică a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Această realitate deschide o lume a luminii şi bucuriei prin care…
5:00, miercuri, 5 martie, 2025 | Continuarea
Taina Euharistiei (subtitrare în română)
Sfânta Euharistie (numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecarea) este cea mai mare şi mai importantă Taină a Bisericii şi a lui Hristos. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se transmite Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Ea este centrul Sfintei Liturghii. ÎPS Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk –…
10:20, miercuri, 27 martie, 2019 | Continuarea
Despre participarea credincioşilor la Sfânta Euharistie
Documentul a fost aprobat la Adunarea Arhierească a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc pe 2-3 februarie 2015 în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. *** Euharistia este Taina principală a Bisericii, stabilită de Domnul Iisus Hristos în ajunul patimilor Sale mântuitoare, morţii pe cruce şi învierii Sale. Participarea la Sfânta Euharistie şi împărtăşirea cu…
12:12, joi, 27 octombrie, 2016 | Continuarea
Euharistia – taina prezenţei lui Hristos în lume
Primii creştini, după cum relatează Tradiţia şi istoria bisericească, au trăit cu deosebită intensitate Taina Euharistică întemeiată de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Dorinţa lor cea mai arzătoare era de a participa la synaxa euharistică. Dumnezeiasca Euharistie este prototipul Împărăţiei lui Dumnezeu, pregustarea, încă de acum a Paradisului, deoarece Euharistia, ca eveniment sau realitate istorică şi…
3:39, duminică, 9 octombrie, 2016 | Continuarea
Sfânta Împărtășanie care a înmugurit
În oraşul Selefchia din Siria, pe vremea când episcop era Dionisie (sec. VI), trăia un bogat foarte evlavios. Era însă eretic şi credea în dogmele lui Sevir. Acesta avea însă un angajat care era ortodox şi urma Sfânta şi Apostolească Biserică. Ortodoxul, după obiceiul vremii a luat în Joia Mare, Sfânta Împărtăşanie, a pus-o într-o…
6:32, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea
Patriarhul Kiril: Noi suntem Biserica, atunci când împreună ne rugăm şi ne împărtăşim de la un singur Potir
Această zi din mijlocul Săptămânii Patimilor noi o numim sărbătoare măreaţă şi este aşa cu adevărat, de rând cu cele douăsprezece sărbători Domneşti, pentru că pomenirea evenimentului care a stat la baza acestei sărbători îşi continuă viaţa în Biserică în mod deosebit. Multe ce ne vin din trecut se conţin în letopiseţe, în cărţi. Deschizându-le, putem…
11:23, joi, 9 aprilie, 2015 | Continuarea
La Biserică se dă Dumnezeu
Noi ne rugăm la Dumnezeu şi zicem: dar nu s-a schimbat nimic. „M-am dus la biserică şi nu s-a schimbat nimic.” „Ce ai vrut să se schimbe?” „Păi, să intru şi eu la facultate.” „Şi n-ai intrat?” „N-am intrat.” „Am fost la biserică şi nu s-a schimbat nimic.” „Dar ce ai vrut?” „Să mă mărit…
7:43, joi, 26 februarie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova