Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Vasile cel Mare

Inima ta să mediteze pururea la bunurile cereşti

Întotdeauna să pui înaintea ochilor ultima zi din viața ta. Când te scoli în zorii zilei, să nu fii sigur că mai ajungi până seara; de când îţi întinzi trupul în pat să se odihnească, să nu tragi nădejde că vei mai vedea lumina zilei, astfel te vei putea înfrâna mai uşor de la toate…

5:32, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea

Dumnezeu a creat vinul spre bucuria inimii, nu spre beţie

Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria inimii, nu spre beţie. Nu cât pofteşte gâtlejul să bem, ci cât îngăduie slăbiciunea trupului. Şi Apostolul Pavel îndeamnă pe Timotei să folosească puţin vin (Timotei 5, 23), doar pentru durerea stomacului şi pentru desele lui…

10:15, joi, 25 iunie, 2020 | Continuarea

ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană de sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare

Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om….

11:52, luni, 14 ianuarie, 2019 | Continuarea

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca

La data de 14 ianuarie, când Biserica prăznuiește Tăierea împrejur a Domnului, pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și începutul Noului An calendaristic (stil vechi), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a slujit împreună cu clericii Catedralei Episcopale și enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie în biserica centrală a…

11:30, luni, 14 ianuarie, 2019 | Continuarea

Ziua internaţională a muncii

Ziua internaţională a muncii este celebrată anual în 1 mai. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, aproximativ 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat pentru reducerea timpului de lucru la 8 ore. Având ca bază de…

10:44, marți, 1 mai, 2018 | Continuarea

Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al milosteniei

Sfântul Vasile era numit „cel Mare“ chiar şi în rândul contemporanilor săi şi îşi binemerita titlul din numeroase motive. Era „cel Mare“ ca exponent al doctrinei creştine şi ca autor de omilii folositoare de suflet şi mai mare, încă, în viaţa practică, în rolul său de prelat al Bisericii şi de om al faptelor. Putem…

4:58, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

Sfaturi pentru o căsătorie reușită

„Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un bărbat decât soţia lui, parcă chiar mai mult şi decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt două trupuri, ci un singur trup ?„(Epistole, epistola 160, IV, în col. PSB, voi. 12, p. 350) Căci comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu…

3:52, vineri, 12 mai, 2017 | Continuarea

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Costești, Ialoveni

Într-o atmosferă specială de liniște și pace, astăzi, 1/14 ianuarie 2017, enoriașii satului Costești, Ialoveni l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ocrotitorului ceresc al Parohului Bisericii din localitate, Prot. Mitr. Vasile Ciobanu. În acest sens, copleșiți încă de emoțiile Praznicului Nașterii Domnului – inima sărbătorilor de iarnă – credincioșii, dimpreună cu preoții Bisericii…

6:08, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la Mănăstirea Ciuflea

Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 1/14 ianuarie Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, zi în care este oficiată slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. În prima zi a anului nou civil pe stil vechi 2017,…

6:05, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, cinstit în mod deosebit la Mănăstirea Curchi

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și a Praznicului domnesc al Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul PărinteSiluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a oficiat sâmbătă, 1/14 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie a Părintelui nostru Ierarh Vasile cel Mare la Mănăstirea Curchi. În cuvântul său de învățătură…

6:00, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Zi de hram la Catedrala Episcopală „Sf. Ierarh Vasile cel Mare” din orașul Edineț

În ziua praznicului Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi a sărbătorii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Catedrala Episcopală din orașul Edineț și-a sărbătorit hramul. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de…

5:45, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare celebrată la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău

Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om….

1:04, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare prăznuită la Catedrala Episcopală din Ungheni

În seara zilei de vineri, 13 ianuarie 2017, Presfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni. După care în prima zi a acestui an, zi de prăznuire a Tăierii-Împrejur după trup a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare, Preasfinţitul…

12:02, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

„Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi-a răsplătit mie?”

Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu…

10:10, sâmbătă, 23 ianuarie, 2016 | Continuarea

„Ce medicament ţi-a dat?”

Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ţine de începuturile Bisericii. Vă amintiţi de „încercarea” la care erau supuşi pri­mii creştini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ş.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire,…

10:06, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com