Articole din rubrica Căsătorie şi viaţa de familie, Educaţia copiilor, Educaţie, Educație religioasă, familia crestina, Sfaturi duhovnicești
Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte
Nu putem exclude sfătuirea copiilor de către părinţi, este răspunderea noastră, suntem datori înaintea lui Dumnezeu cu asta. Însă ceea ce trebuie să facem este să nu le impunem copiilor tot ce-i sfătuim, într-un mod neplăcut, nerecomandat. Pentru a înţelege mai bine, iată un exemplu: tuturor ne plac dulciurile. Gândiţi-vă la o prăjitură car ne…
1:27, vineri, 1 noiembrie, 2019 | Continuarea
Copiii simt că părinţii nu-i iubesc atunci când sunt neastâmpăraţi. Cum disciplinăm copiii în mod corect
Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească dreptăţii. Scopul disciplinării copiilor este să-i învăţăm ce-i bine şi ce-i rău. Copiii au un foarte acut simţ al dreptăţii şi se tulbură când părinţii se mânie din nimic sau când le fac reproşuri neîntemeiate. Dacă le atragem atenţia asupra unei greşeli înainte de a-i pedepsi,…
4:14, luni, 28 octombrie, 2019 | Continuarea
Sfaturi pentru energie și liniște sufletească –
Pentru o relaţie conştientă cu Dumnezeu şi roditoare, rugăciunea este vitală. Când eşti prieten cu un profesor extraordinar, ori cu un mare duhovnic sau cu un artist renumit, te îmbogăţeşti spiritual şi trăieşti o bucurie în preajma lui. De pildă, eu l-am slujit paisprezece ani pe Preafericitul Patriarh Teoctist, i-am fost alături atâta timp şi,…
3:36, luni, 28 octombrie, 2019 | Continuarea
Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi
Părinte, aghiuţă ştie ce avem în inima noastră? Aceasta ar mai lipsi, să cunoască şi inimile! Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi şi numai robilor Săi El le descoperă uneori, pentru binele nostru, ce avem în inimile noastre. Aghiuţă ştie numai vicleniile şi răutăţile ce le sădeşte în uneltele lui; nu ştie gândurile noastre cele…
11:59, miercuri, 23 octombrie, 2019 | Continuarea
Sfântul Ioan Casian: „Nu avem voie să ne mâniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că mânia întunecă mintea”!
Sfântul Ioan Casian zice că nu avem voie să ne mâniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că mânia întunecă mintea. Aşa cum beţia întunecă mintea, tot aşa şi mânia întunecă mintea. Când eşti gâlcevitor, când eşti pornit, nu te mai gândeşti la ce ar trebui să te gândeşti, ci ai un fel…
3:58, miercuri, 16 octombrie, 2019 | Continuarea
Iubirea nu este o iubire de schimb, dacă eu te iubesc, tu mă iubești…
Iubirea nu este o iubire de schimb. Dacă eu te iubesc, tu mă iubești. Păcătoșii același lucru îl fac. Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi. De aceea și Sfântul…
3:23, miercuri, 16 octombrie, 2019 | Continuarea
Fiecare zi e un nou început!
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă…
4:33, joi, 26 septembrie, 2019 | Continuarea
Nu te crede mai experimentat sau mai deștept decât alții
Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă este din lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă este din mândrie, sufletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi atunci Domnul îl va tămădui. Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi…
10:25, marți, 24 septembrie, 2019 | Continuarea
31 de gânduri din suflet
Rugăciunea soților unul pentru altul este cel mai frumos dar ce poate fi oferit în fiecare zi! Să ne facem profesori în rugăciune! De la o zi la alta să ne învățăm a ruga zicînd în gînd rugăciune! Să ne analizăm singuri și să observăm cît și cum ne rugăm! Este chemarea noastră! Este șansa…
3:28, joi, 12 septembrie, 2019 | Continuarea
Învățătoarea joacă un rol foarte important în viața copilului
Părinte Vasile, mulţi părinţi le spun copiilor pe un ton ameninţător, de regulă atunci când sunt agitaţi şi fac prostii: „Nu mergi tu la şcoală, vezi tu acolo cum o să te cumintești”! Aceste ameninţări funcţionează cu siguranţă negativ. Voiam să mă refer şi la asta. Este un alt motiv pentru care un copil poate…
1:51, joi, 12 septembrie, 2019 | Continuarea
Ce înseamnă să avem nădejdea în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla?
Ce înseamnă ca în toate să ai nădejdea în Dumnezeu? A nădăjdui în Domnul înseamnă să-I încredințezi Lui viața ta, soarta ta, viitorul tău și să aștepți cu siguranță împlinirea făgăduințelor Sale. Nădejdea vine din credință, precum planta din semințe, precum râul din izvor. Întărindu-ne sufletul cu gândul la fericirea veșnică, la înțelepciunea, puternicia și…
1:19, joi, 12 septembrie, 2019 | Continuarea
Rugăciunea profesorului pentru elevii săi
Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii, la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi, astfel, să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce…
1:53, marți, 10 septembrie, 2019 | Continuarea
Când omul este fățarnic…
Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi…
12:57, marți, 10 septembrie, 2019 | Continuarea
Casa sfinţită şi cei ce locuiesc în ea sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor
Binecuvântarea şi sfinţirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de încreştinare a casei, a locui, a spaţiului în care urmează a locui cineva. De aceea, vom vedea, că pe lângă apa sfinţită cu care se stropeşte casa, se foloseşte şi ungerea cu undelem sfinţit precum la copilul nou botezat ungerea…
11:50, joi, 5 septembrie, 2019 | Continuarea
Să Îl căutaţi în fiecare zi pe Domnul
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru, ca să vă umple Duhul Sfânt cu dumnezeieştile Sale daruri. Copiii mei iubiţi, acestea să fie singura voastră preocupare şi grijă. Acestea să fie totdeauna scopul şi dorinţa voastră. Pentru acestea să vă rugaţi lui…
11:49, marți, 27 august, 2019 | Continuarea

