Articole din rubrica Ştiri
Activităţi desfăşurate în cadrul protopopiatului Căuşeni cu prilejul comemorării a 560 de ani de la intronizarea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare
Chipul lui Ştefan cel Mare, numit încă în timpul vieţii sale de către popor Sfânt este unul emblematic pentru orice cetăţean al Republicii Moldova şi cunoaşterea faptelor lui profund creştineşti ridică credinţa, cultura şi sentimentul patriotic al cetăţenilor. Cunoscând faptul că luna iulie a anului 2017 a fost declarată luna comemorativă Sfântul Binecredincios Voievod Ștefan…
10:14, joi, 3 august, 2017 | Continuarea
Activităţi dedicate binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în Protopopiatul Floreşti
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, luna iulie a.c. a fost dedicată marelui Domnitor al Moldovei, binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Conform circularei mitropolitane în Protopopiatul Florești s-au organizat diverse activități religios-culturale. În cadrul adunării din 26 iunie a fost pus în discuție planul de lucru al blagociniei pentru luna iulie. Blagocinul raionului Florești, prot….
8:18, marți, 1 august, 2017 | Continuarea
Conferință consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, în Protopopiatul Telenești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, la 31 iulie a.c., în incinta bisericii cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Leușeni,raionul Telenești, s-a desfășurat conferința consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt. Acest eveniment a început cu oficierea Acatistului Sfîntului Voievod de către soborul de preoţi, în…
8:02, marți, 1 august, 2017 | Continuarea
Întâlniri duhovnicești la Tabăra ”Vulturașul”, r. Râșcani
Luna iulie a presupus trei întâlniri duhovnicești ale slujitorilor Protopopiatului Râșcani cu aproximativ 700 de copii și pedagogi din Tabăra ”Vulturașul”, s. Șaptebani, r. Râșcani. În seara zilei de duminică, 24 iulie, șase preoți din circumscripție, în frunte cu părintele blagocin Sveatoslav Ungurean, au organizat un set de activități cultural-spirituale. Părintele protopop i-a provocat pe…
12:58, miercuri, 26 iulie, 2017 | Continuarea
Conferință consacrată Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în protopopiatul Anenii Noi
Joi, 20 iulie, parohia ”Sf. Irh. Nicolae” din s. Gura Bâcului, Anenii Noi, a găzduit o conferință tematică consacrată Sf. Ștefan cel Mare. Evenimentul a început cu slujba acatistului în cinstea sfântului comemorat, oficiată în sobor de preoți în frunte cu prot. Igor Chelea, protopopul circumscripției. A urmat conferința cu genericul ”Sf. Ștefan cel Mare:…
10:09, joi, 20 iulie, 2017 | Continuarea
Mărite, sfinte Ştefane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Activități ale slujitorilor și enoriașilor din Sălcuța cu prilejul comemorării a 560 de ani de la intronizarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare Zilele trecute Republica Moldova a trăit sub privirea, sceptrul şi cu binecuvântarea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Mii de creştini şi-au îndreptat speranţele către Domnitor pentru ca El să atragă asupra…
12:30, joi, 20 iulie, 2017 | Continuarea
Ediția a XIV-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare» la Dubăsari
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 16 iulie 2017 în s. Oxentea r. Dubăsari s-a desfășurat ediția a XIV-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare». Festivitatea a fost organizată de Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni în parteneriat cu Secția Cultură Dubăsari…
3:03, luni, 17 iulie, 2017 | Continuarea
O săptămână dedicată Sfântului Ştefan cel Mare desfăşurată în Protopopiatul Râşcani
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în perioada 10 – 16 iulie a.c., protopopiatul Râșcani a desfăşurat mai multe evenimente în cinstea Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare. Astfel, la data de 10 iulie, tabăra de odihnă ,,Vulturașul” din s. Șaptebani a găzduit o întâlnire de suflet consacrată marelui voievod. Elevii au vizionat un film despre viaţa…
1:21, luni, 17 iulie, 2017 | Continuarea
Sfântul Ștefan cel Mare cinstit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sâmbătă, 15 iulie 2017, zi în care este cinstit Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Serviciul divin praznical la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Chiriarhul Bisericii noastre au înălțat în această zi rugăciuni: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar…
3:17, sâmbătă, 15 iulie, 2017 | Continuarea
PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Liturghia și Sfințirea Paraclisului ”Icoana Maicii Domnului Potolește Întristarea Mea” din Nisporeni
Sîmbătă, 15 iulie 2017, cînd Biserica Ortodoxa îl prăznuiește pe Sfîntul Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare Chiriarhul locului, Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat sfințirea noului Paraclis și sfînta Liturghie în paraclisul temporar în cinstea Icoanei Maicii Domnului ”Potolește Întristarea Mea’‘ din or. Nisporeni unde mai apoi va fi construita bserica propriu zisă….
1:30, sâmbătă, 15 iulie, 2017 | Continuarea
Pomenirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt la Mănăstirea „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, din Hagimus
Cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei (1504) și cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea mănăstirii, Mănăstirea Hagimus a găzduit astăzi un serviciu divin deosebit, oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove…
1:23, sâmbătă, 15 iulie, 2017 | Continuarea
Festivitate consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, la Ialoveni
În scopul cultivării generaţiilor în creştere în spiritul dragostei de ţară, neam, limbă şi credinţă, în scuarul Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfăşurat Festivitatea consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt. Acest eveniment înălţător, de o puternică trăire sufletească şi semnificaţie religioasă, a început cu oficierea serviciului divin de către un sobor impunător de preoţi,…
8:57, vineri, 14 iulie, 2017 | Continuarea
Binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, pentru zilele de 14-15 iulie
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, contrar unei tradiții multi anuale de a oficia Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului” la Porțile orașului, binecuvintează citirea acestui Acatist, vineri, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, începând cu ora 7.00. Ulterior, sâmbătă 15 iulie, în ziua prăznuirii Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, se va săvârși…
3:28, marți, 11 iulie, 2017 | Continuarea
Ediția a XIII-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare» la Criuleni
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 2 iulie 2017 în s. Jevreni r. Criuleni s-a desfășurat ediția a XIII-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare». Festivitatea a fost organizată de Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni în parteneriat cu Secția Cultură Criuleni…
11:41, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
Mii de pelerini l-au cinstit pe Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt
Mii de credincioşi din toată ţara au participat ieri la sărbătoarea ctitorului şi a ocrotitorului spiritual al Mănăstirii Putna – Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, la 25 de ani de la canonizarea lui în Biserica Ortodoxă Română. Această sărbătoare a fost instituită ca cel de-al doilea hram al aşezământului, după hramul istoric –…
12:03, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea

