Articole din rubrica Articole, Credința și știința, Provocările vremii
O adevărată magie modernă – manipularea prin mesajele subliminale şi publicitate
Aceste mesaje care se află sub limita de la care mintea este capabilă să le perceapă în mod conştient, dar care reuşesc să penetreze subconştientul, înscriindu-se în memorie, au primit…
10:30, vineri, 31 octombrie, 2014 | Continuarea
De ce unii oameni cred că Dumnezeu nu există?
Adevărul existenţei lui Dumnezeu, pentru unul este absolut, iar pentru alţii contestabil. Dar atunci când un om vrea să creadă în Dumnezeu, sau să creadă că El nu există ar…
8:00, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea
Acordul dintre relatarea biblică şi ştiinţa actuală despre provenienţa lumii şi a omului
Criticii creştinismului şi ateii pentru a demonstra că relatarea biblică despre apariţia universului şi a omului este greşită arată în cele mai dese cazuri câteva „contradicţii” întâlnite în Biblie. Necredincioşii…
4:31, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Oamenii nu ar trebui să se joace de-a Dumnezeu: Copii modificaţi genetic, cu cel puţin trei părinţi
Cercetări recente în domeniul reproducerii asistate prin manipulare genetică au ajuns pe masa politicienilor, care deja discută posibila aprobare a procedurilor de creare de copii cu mai mult de doi…
5:10, marți, 11 martie, 2014 | Continuarea
Arhimandrit Ioannis Kokákis – ”Transplanturile: un pas înainte în știință sau un Kaiádas știițific?”
Transplantul: o minune medicală a secolului al 20-lea, care a început odată cu transplantul de inimă realizat de doctorul în medicină Cristian Barnard și a dat speranță de viață multor…
9:00, joi, 30 ianuarie, 2014 | Continuarea
Studiu: Persoanele credincioase sunt mai puţin predispuse în a dezvolta depresie
Persoanele credincioase şi cele care au o latură spirituală mai dezvoltată au secţiuni “mai groase” de ţesut cerebral faţă de celelalte, iar cercetătorii de la Universitatea Columbia consideră că acest…
4:05, duminică, 5 ianuarie, 2014 | Continuarea
A FI DOMN E O ÎNTÂMPLARE, A FI OM E LUCRU MARE: Dr. Constantin MANOLACHE, șase decenii de la naștere
Viața nu poate fi închipuită fără comunicare. Comunicarea, cred, vine tocmai de la cuminecare, deci împărtășire din același potir. Cel puțin în Biserica primară creștinii se întâlneau în rugăciune, împărtășindu-se…
6:46, vineri, 11 octombrie, 2013 | Continuarea
În Rusia se elaborează un vaccin împotriva fumatului
Primul vaccin din lume împotriva fumatului, care este elaborat de oamenii de ştiinţă rusi, poate apărea în farmacii în cinci ani. Despre aceasta a declarat pentru Itar-Tass Dmitri Ovchinnikov, adjunctul…
11:10, vineri, 6 septembrie, 2013 | Continuarea
Teologii ortodocși ruşi cer ministrului educației separarea teologiei într-un grup independent de specialități
Pe internet s-a început colectarea semnăturilor pentru petiția adresată ministrului educației și Științei al Federației Ruse, Dmitri Livanov pentru separarea teologiei într-un grup independent de specialități. „În caz contrar, se…
2:51, marți, 23 iulie, 2013 | Continuarea
”Merită să fim berbeci?” sau ”Ce nu știați despre horoscop”
Dacă tot de fiecare dată citiți bizarele preziceri astrale de la sfârșit de ziar, sau sunteți curioasă de – ce zi frumoasă vă dictează zodiile, ar fi foarte util să…
8:31, luni, 17 iunie, 2013 | Continuarea