Articole din rubrica Acatiste, Articole
Acatistul Sfintei Muceniţe Hristina (Cristina)
Troparul Sfintei Muceniţe Hristina, glasul al 4-lea: Mieluşeaua ta, Iisuse, Hristina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi spre Tine căutând mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, că să şi împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, că să viez…
8:14, joi, 6 august, 2020 | Continuarea
Canonul Sfântului Sfinţit Mucenic Pangratie
Canonul Sfântului Sfinţit Mc Pangratie. Alcătuire a lui Teofan Cântarea I, glasul 1: Irmosul: Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, „Cel ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit”. Preacinstită piatră te cunoaşte pe tine Biserica, Pangratie, întătrindu-se pururea cu tăria cuvintelor tale. Pentru aceea, cinsteşte…
7:27, miercuri, 22 iulie, 2020 | Continuarea
În afară de linişte, noaptea se mai întâmplă şi altceva
În afară de linişte, noaptea se mai întâmplă şi altceva. M-am încredinţat de un lucru ciudat. Există deosebiri între cele douăzeci şi patru de ore şi influenţa pe care o au asupra organismului uman. Vedeţi, de pildă, în vreme ce rana rămâne în aceeaşi stare, febra oscilează. Dimineaţa este scăzută, la prânz creşte, după amiază…
10:58, joi, 2 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta şi marea zi de luni – Pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului
În Sfânta şi Marea Luni “se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului”. „De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din…
8:40, luni, 13 aprilie, 2020 | Continuarea
De ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat?
De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a fi mereu împreună cu Dumnezeu şi nici un minut şi nici o secundă să nu dăm loc păcatului care caută neîncetat să ne prindă în cursă şi să ne aţină calea spre Împărăţia de Sus….
11:56, joi, 2 ianuarie, 2020 | Continuarea
Vreau să fiu fericită!
Lecţii de suflet Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi…
12:46, vineri, 20 decembrie, 2019 | Continuarea
Ce este fericirea ?
Visul infantil al omului atârnă de o oarbă iluzie şi amăgire de sine, că va găsi undeva, cândva, …fericirea. Când de fapt, acest vis, presupune o lungă călătorie plină de (re)naşteri, căderi, ridicări, pe cât de multe întâlniri, pe atât de multe despărţiri, uneori chiar şi mai multe, iar pentru a fi fericit trebuie să-ţi…
11:56, luni, 11 noiembrie, 2019 | Continuarea
Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?
Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească. Dacă pe noi ne iubesc alţii…
1:08, miercuri, 23 octombrie, 2019 | Continuarea
Despre vorbirea cu propriul suflet
Vorbirea cu propriul suflet este o practică ascetică pe care o regăsim la prorocul David în momentele de întristare și părăsire. „Pentru ce eşti mîhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?”, se adresează marele David propriului său suflet ca și cum ar vorbi cu un străin. Interogarea sufletului făcută la persoana a treia…
3:03, marți, 24 septembrie, 2019 | Continuarea
Tot omul e făptură preţioasă
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi. Fie că sunteţi singuri în chilia voastră sau în obşte,…
10:20, marți, 10 septembrie, 2019 | Continuarea
Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare – Predica la Duminica a XI a după Rusalii
“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23) Nu trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci priveşte la judecata ce se înseamnă aici; intră în conştiinţa ta proprie şi gândeşte ce ai făcut în toată viaţa ta. Când auzi că Domnul…
9:06, sâmbătă, 31 august, 2019 | Continuarea
Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog
Când îşi săvârşeşte lucrarea potrivit Predaniei Ortodoxe, părintele duhovnicesc se deosebeşte clar de psiholog, care lucrează întemeindu-se pe o viziune antropocentrică asupra omului şi vieţii sale. Psihologii doresc să echilibreze omul din punct de vedere psihologic. Părintele duhovnicesc ţinteşte să-l îndumnezeiască pe om. Psihologul foloseşte o teorie bazată pe o anume şcoală psihologică. Părintele duhovnicesc…
4:07, marți, 6 august, 2019 | Continuarea
Blestemul copilului avortat
Unele femei nu-și mai revin niciodată în urma avortului Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine. Credeam că nu se poate mai rău,…
3:27, joi, 25 iulie, 2019 | Continuarea
Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date
Copilul trebuie învăţat să facă binele, tăindu-şi voia. În acest scop, părinţii înşişi să dea exemplu de bună vieţuire, făcându-le copiilor cunoştinţă cu cei a căror grijă de căpetenie este nu pentru plăceri şi onoruri, ci pentru mântuirea sufletului. Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date. Cât de devreme încep să-şi copieze mama…
2:05, sâmbătă, 20 iulie, 2019 | Continuarea
Minunile unei inimi pline de simplitate
La Sfântul Munte trăia odată un călugăr bătrânel numit Anatolie. Locuia împreună cu ucenicul său lângă Stăreţia Schitului Kafsokalivia (Colibele arse) închinat harului Sfintei Cruci. A adormit în pace în anul 1938. Puţina pânie şi-o câştiga adunând ierburi de ceai şi flori sălbatice nemuritoare, de care sunt pline înălţimile Athosului. Era unul din cei mai…
6:00, marți, 25 iunie, 2019 | Continuarea

