Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Pierderea timpului este moartea sufletului

Dacă familia a fost o familie sănătoasă, a fost o familie creştină, a fost o mamă bună, a fost o biserică sănătoasă, a avut preoţi, a avut duhovnici, atunci şi cetatea, şi lumea asta, a tineretului, a mers pe un drum sănătos. Dar după [aceea] s-a supramodernizat lumea aceasta, precum şi tineretul nostru, dezbrăcându-l nu…

5:20, vineri, 5 mai, 2017 | Continuarea

Părintele Justin Pârvu: „Sin­gura solu­ţie este întoarcerea la tra­di­ţie”

Forţa aceasta demon­ică, ce stăpâneşte lumea la ora actu­ală, se întrece, într-adevăr, prin metode care se con­cen­trează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la ori­zon­tul acesta ome­nesc nu sunt altceva decât metode de dis­trugere a vieţii umane. Aceste mijloace de otrăvire a omu­lui sunt aşa de put­er­nice şi înrădăci­nate încât nu le mai…

7:08, marți, 22 septembrie, 2015 | Continuarea

Toate pornesc din familie

Familia este prima celulă nu doar a societăţii, ci şi a Bisericii, fiind cea mai veche instituţie atestată de istorie. Sfânta Scriptură ne relatează că familia este instituită şi binecuvântată de către Dumnezeu, referindu-se la protopărinţii Adam şi Eva, precum şi la evoluţia familiei pe parcursul istoriei biblice. Totodată, familia dobândeşte în creştinism un statut…

3:30, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea

Un profesionist al radioului ortodox. John Maddex – De ce Ortodoxia?

Născut într-o familie de baptişti practicanţi americani, John Maddex a lucrat mai bine de 34 de ani în reţeaua de radio a Institutului Biblic Moody, una dintre cele mai cunoscute şi respectate reţele de radio creştine din America. Când s-a retras, în 2007, era Directorul staţiilor de emisie, supraveghind cele 35 de staţii Moody din…

4:57, duminică, 24 august, 2014 | Continuarea

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului respinge căsătoriile homosexuale

Pe 16 iulie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“CEDO”) a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (“Conventie”). Cu sediul la Strasbourg, CEDO interpreteaza Conventia, ea fiind adoptata in 1949. Tarile care subscriu la Conventie formeaza Consiliul Europei. In prezent 47 de tari europene sunt membre in Consiliul…

2:16, vineri, 25 iulie, 2014 | Continuarea

Sodomia ucide!

Păcatul homosexualităţii nu va rămâne nepedepsit. „Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost…

6:20, luni, 7 iulie, 2014 | Continuarea

Suntem mai fericiţi decât bunicii şi străbunicii noştri?

Peste tot, pe toate gardurile, massmedia ne oferă reţete pentru o viaţă fericită. Promisiuni de fericire mai primim nu doar de ziua noastră, ci în toate zilele de la generoşii domni politicieni. În atâta bunăvoinţă generală, ar trebui să trăim cele mai fericite timpuri din istorie. Fericiţii de noi! Îşi mai pune, oare, în aceste…

9:27, joi, 26 iunie, 2014 | Continuarea

Cuviosul Serafim Rose: „Viaţa din zilele noastre este anormală”

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi. Oricine priveşte viaţa contemporană din perspectiva vieţii normale pe care o duceau oamenii în vremurile de mai înainte…

8:00, sâmbătă, 7 iunie, 2014 | Continuarea

Slovacia și-a amendat Constituția pentru protejarea căsătoriei și a familiei

Ieri, parlamentarii slovaci au votat pentru a include în Constituția țării definiția mariajului ca „legătura unică dintre un bărbat și o femeie”. Partidul de guvernământ, SMER (Social-Democrați) a răspuns pozitiv la solicitarea în acest sens a forțelor de opoziție KDH (Creștin-democrați), primind în schimb sprijin pentru o reformă a sistemului juridic. Amendamentul a fost votat…

9:34, joi, 5 iunie, 2014 | Continuarea

BOR recomandă votarea candidaţilor care dovedesc că pot apăra familia tradiţională

– Hotărârea Sfântului Sinod în perspectiva alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014 – Întrunit în şedinţă de lucru, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în ziua de 22 mai 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în special îndemnul pastoral privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 şi reiterează hotărârea…

7:31, vineri, 23 mai, 2014 | Continuarea

Patriarhul sârb a numit parada gay drept o adunare de perversiuni și vicii

Patriarhul sârb Irineu a numit parada gay drept „vârful aisbergului imoral  și adunarea tuturor perversiunilor și viciilor.” „Îmi pare rău pentru acești oameni care fac parte din așa–numita populație-gay. Este o tulburare sau abatere de la natura umană … nu pot înțelege de ce ni se impune această problemă nouă și ne-o arătă deschis, „- a spus Întâistătătorul…

8:57, sâmbătă, 17 mai, 2014 | Continuarea

Europa şi homosexualitatea. Medic de familie: „Raportul Lunacek încalcă drepturile omului” (interviu)

Vă prezentăm un interviu realizat cu Alina Ioana Dida, medic de familie şi colaboratoare la site-urile Rost Online şi Culturavieţii.ro. Interviul a fost realizat de Epoch Times. Parlamentul European a aprobat la începutul lunii februarie, cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă şi 72 de abţineri „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi discriminării…

1:07, sâmbătă, 15 februarie, 2014 | Continuarea

Biserica Ortodoxă Rusă avertizează despre pericolul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi supravieţuirea umanităţii

Capul Bisericii Ortodoxe Ruse a avertizat societatea cu privire la pericolele „campaniei internaţionale” în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, insistând că numai structura familiei tradiţionale poate asigura supravieţuirea umanităţii. „Păstrarea semnificaţiei căsătoriei ca uniune între bărbat şi femeie bazată pe dragoste, înţelegere reciprocă şi naştere de copii care vor fi înconjuraţi de iubire…

9:13, sâmbătă, 8 februarie, 2014 | Continuarea

Distrugerea modului de viaţă tradiţional al familiei şi consecinţele sale

În Rusia prerevoluţionară viaţa majorităţii populaţiei era determinată de mărturisirea credinţei ortodoxe. Ideologia de stat se construia pe aceleaşi baze până în anul 1917. Biserica nu era despărţită de stat. Merită subliniat faptul că în ortodoxie este prevăzută o ierarhie clară în relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii, iar familia e recunoscută ca având…

4:46, duminică, 12 ianuarie, 2014 | Continuarea

Croația organizează un referendum împotriva căsătoriei între persoane de același sex

Croația va organiza pe 1 decembrie un referendum împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, în pofida opoziţiei militanţilor pentru drepturile homosexualilor, potrivit AFP. Parlamentul croat a organizat acest vot la cererea unei organizaţii conservatoare denumite „În numele familiei”, care a strâns printr-o petiţie 700.000 de semnături din partea cetăţenilor care vor ca în Constituţie…

10:00, sâmbătă, 9 noiembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com