Te port în mine…

Zorica Laţcu a scris o poezie, Te port în mine, pe care unii o socotesc o poezie de dragoste. Nu ştiu dacă e de dragoste, oricum e o pozie din care învăţăm ceva ce n-am învăţat de la nimeni.

Nicăieri n-am găsit ideea aceasta, că atunci când iubeşti pe cineva îl porţi în tine, îl transferi cumva din afară înlăuntru. Nu-i destul să-ţi fie simpatic cineva, nu-i destul să-l poţi îmbrăţişa, ci trebuie să-l ai în conştiinţa ta, în componenţa ta. Asta înseamnă iubirea adevărată.

Te port în mine (de Zorica Laţcu)

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Din Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Editura Mitropoliei Olteniei, p. 252