Testamentul Fericitului Teofil

Nimeni  nu  este mai prost decît acela care nu-şi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi.

Nimeni nu este mai luminat decît acela care pururea îşi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi.

Sfîntul Ioan Hrisostomul îi compară pe cei care văd mereu păcatele altora cu muştele cele rele care se bagă în rănile oamenilor nu spre a le vindeca, ci spre a le adînci şi a le infecta şi mai mult.

„Dumnezeu ne-a trimis în această viaţă ca să ne pocăim,” a zis Fericitul Teofil de la Kiev(+1853).

Cel care cunoaşte şi simte că el se află pe lume spre a se curăţi prin pocăinţă, se cufundă în tăcere şi rugăciune pentru curăţirea păcatelor lui, iar lacrimile cele din tăcere şi din rugăciune  îl  aduc  la  adevărata pocăinţă. 

Acelaşi fericit a mai zis odată: „Se cuvine  să plîngi şi pentru păcatele aproapelui tău; căci fără aceasta, nici un suflet de Dumnezeu zidit nu se va mîntui.”

Deci fiule, cum este scris, să vesteşti păcatele celorlalţi, sau să plîngi pentru ele?

Fericitul Teofil  zice că să plîngi, pe cînd satana  zice că să le vesteşti.

Iată ce testament le-a lăsat Fericitul Teofil cu limbă de moarte fraţilor lui: „Pomeniţi la rugăciunile voastre pe cel rău-mirositor Teofil!”

Iată cum vorbea despre sine cel mai sfînt om care se afla la Kiev în anul 1853.

https://sfantulmunteathos.wordpress.com