Patriarhul Chiril: Toată nădejdea noastră să o îndreptăm către Domnul, fiindcă El este „stânca veacurilor” (Is. 26:4)

Pastorala la Nașterea Domnului a Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, monahilor, monahiilor și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, cuvioşi monahi şi monahii, iubiți fraţi şi surori!

În această sfântă noapte vă salut pe toţi şi vă felicit din suflet cu prilejul marii sărbători a Naşterii lui Hristos: sărbătoarea îndeplinirii vechilor făgăduinţe de mântuire a neamului omenesc, sărbătoarea dragostei nespuse a Creatorului faţă de creaţia Sa, sărbătoarea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu – Mesia.

În secolul trecut multe au fost spuse de Sfinţii Părinţi despre taina Întrupării Domnului. Acum şi noi, precum şi ei înainte vreme, pătrundem în sensul rugăciunilor şi cântărilor bisericeşti, cu pioşenie ascultăm Sfânta Scriptură ce relatează despre acest eveniment slăvit şi nu încetăm să ne uimim de această minune.

Gândind la Naşterea Domnului, Cuviosul Simeon Noul Teolog scrie următoarele: „Dumnezeu, venind în lume, <…> a unit firea Dumnezeiască cu firea omenească, ca omul să se facă dumnezeu şi ca în acest om, care s-a făcut dumnezeu prin har, să sălăşluiască tainic Preasfânta Treime” (Cuvântul 10). Iar Cuviosul Efrem Sirul vorbeşte despre Întruparea lui Dumnezeu în felul următor: „Astăzi Dumnezeu a pus pe Sine pecetea omenirii, ca omenirea să se împodobească cu pecetea Dumnezeirii” (Cântări la Naşterea Domnului).

Ascultând aceste cuvinte înţelepte, să ne întrebăm pe noi înşine: în ce mod ne putem împodobi cu această pecete a Dumnezeirii? Cum să obţinem asemănarea cu Dumnezeu la care sunt chemaţi oamenii de la facerea lumii? Cum să vieţuim până ce Hristos va lua chip în noi (Gal. 4:19)? Răspunsul este unul simplu: să urmăm poruncile Mântuitorului. Împreună cu Apostolul Pavel mă adresez către voi toţi, dragii mei: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Gal. 6:2). Acoperiţi totul cu iubire – şi veţi dobândi pacea şi liniştea sufletească. Cu mărinimie coborâţi la fiecare şi în inimile voastre se va sălăşlui bucuria pe care nimeni nu o va lua de la voi (In. 16:22). „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Lc. 21:19) – şi veţi moşteni viaţa veşnică.

Cât este de important ca noi, creştinii, nu doar să chemăm pe alţii să urmeze înaltele idealuri ale moralităţii, dar şi singuri să ne străduim să înfăptuim aceste idealuri în viaţa noastră zi de zi şi, în primul rând, prin slujirea aproapelui. Atunci cu mila lui Dumnezeu vom avea în noi roadele adevărate ale duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5:22-23).

„Să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune” (Evr. 10:24). Depăşind conflictele şi scindările, noi ducem lumii cea mai convingătoare propovăduire  despre frumuseţea neobişnuită şi puterea duhovnicească a credinţei ortodoxe.

Noi am păşit în anul 2017. Exact o sută de ani ne despart de evenimentele care au schimbat radical viaţa Rusiei – o măreaţă ţară multietnică care a fost aruncată în demenţa războiului civil, când copiii s-au ridicat împotriva părinţilor şi fratele a mers cu luptă împotriva fratelui. Acele pierderi şi suferințe care au urmat, prin care a trecut poporul nostru, au fost în mare parte determinate de distrugerea statalităţii milenare şi de lupta cu credinţa religioasă a oamenilor, ceea ce a generat o scindare profundă în societate.

Noi pomenim cu emoţie şi pietate nevoinţa Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai Bisericii Ruse, cu ale căror rugăciuni, credem, Domnul nu a părăsit poporul nostru şi i-a dăruit puteri pentru săvârşirea faptelor măreţe de muncă şi luptă, ce au dus la biruinţa în cel mai îngrozitor dintre războaie, la reconstrucţia ţării, la realizările care trezesc admiraţia.

Noi Îi mulţumim Domnului pentru arătarea minunii în faţa întregii lumii – învierea credinţei şi a evlaviei în sânul poporului nostru, restabilirea sfintelor relicve distruse, noile biserici şi mănăstiri, a căror construcţie este un semn vizibil al schimbărilor profunde ce au avut loc în inimile oamenilor.

În ultimele decenii în viaţa noastră au fost şi au rămas multe greutăţi şi încercări. Dar toate sunt temporare, de aceea nu sunt groaznice. Experienţa secolului ce a trecut ne-a învăţat multe şi de multe ar trebuie să ne avertizeze.

Să mergem fără frică pe calea mântuirii, căci cu noi este Dumnezeu. Să ne întărim în credinţă, căci cu noi este Dumnezeu. Să ne afirmăm în nădejde, căci cu noi este Dumnezeu. Să creştem în iubire şi să facem fapte bune, căci cu noi este Dumnezeu.

Toată nădejdea noastră să o îndreptăm către Domnul, fiindcă El este „stânca veacurilor” (Is. 26:4) şi, după mărturia Apostolului Petru, „în nimeni altul nu este mântuire” (Fapte 4:11). Lumina lui Hristos să ne lumineze întruna calea pământească şi această cale să ne ducă în Împărăţia Cerurilor, pregătită de Domnul celor ce Îl iubesc pe El.

Bucurându-mă cu duhul azi împreună cu voi cu toţi, cei ce locuiţi în diverse ţări, oraşe şi sate, dar care  alcătuiţi o singură Biserică a lui Hristos, aş vrea să vă doresc în rugăciuni fiecăruia dintre voi sănătate sufletească şi trupească, pace în familiile voastre, succese în muncă. Fie ca Domnul şi Mântuitorul născut în Betleem să ne dăruiască fiecăruia dintre noi posibilitatea să simţim cu o nouă putere şi cu toată inima prezenţa Lui în viaţa noastră. Amin.