Header image

Articole din rubrica Filme Ortodoxe

Nașterea Domnului (Film)

După Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea sa Ambigua, există trei întrupări ale Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Cea dintâi la facerea lumii când Dumnezeu a zis – adică a folosit Cuvântul Său – şi s-a făcut (înţelegem de aici că „Toate prin El – Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu – s-au făcut; şi…

2:36, miercuri, 9 ianuarie, 2019 | Continuarea

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie din noaptea „Naşterii Domnului” în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

În această noapte binecuvîntată de Dumnezeu cînd întreaga făptură prăznuieşte Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, întîmpinat de clericii catedralei episcopale, împreună cu numeroşi copii şi mulţime de credincioşi, a săvîrşit Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost începută…

4:41, luni, 7 ianuarie, 2019 | Continuarea

Umpleţi-vă de bucurie toate marginile pământului… ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat Slujba Privegherii prilejuită sărbătorii Nașterii Domnului

Umpleţi-vă de bucurie toate marginile pământului, că Născătoarea de Dumnezeu se apropie să nască pe Împăratul a toate. O, Mi­nune de Negrăit! Cel fără de început Se începe şi Cel fără de trup Se Întrupează. Peştera, primeşte înăuntru pe Cel Ce ţine toate împreună! Betleeme, bucură-te şi făptură dănţuieşte, în ziua Înainteprăznuirii! (SEDELNA, glasul al…

9:54, duminică, 6 ianuarie, 2019 | Continuarea

Cuvânt la praznicul Nașterii Domnului al Cuviosului Iosif Isihastul

HRISTOS SE NAȘTE, SLĂVIȚI-L! Hristos Se naște pentru a mântui pe toți oamenii. Bucurați-vă, deci, și vă veseliți cu îngerii și cu păstorii, împreună cu toată zidirea, iubiți fii ai lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Mai întâi vă aduc, precum Magii, vestea strălucitoare că dulcele Iisus Se naște și întreaga fire se bucură și răspândește bună…

5:24, vineri, 4 ianuarie, 2019 | Continuarea

Pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) Preasfințiți arhipăstori, Preacucernici preoți şi diaconi, Preacuvioși monahi şi monahii, Iubiți întru Hristos Domnul frați şi surori, La slăvitul şi luminatul praznic al Nașterii Pruncului dumnezeiesc, vă adresez tuturor părintești felicitări şi arhierești binecuvântări! Cântarea îngerească a oștilor…

3:16, miercuri, 2 ianuarie, 2019 | Continuarea

Hristos este plinirea Legii și a prorocilor

 „Hristos este plinirea Legii și a prorocilor” – Cuvânt al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la praznicul Nașterii Domnului

1:35, marți, 1 ianuarie, 2019 | Continuarea

Hristos se naște, Slăviți-L! Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 7 ianuarie 2018

Interviu cu ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove, colinde la sediul Mitropoliei. Reportaj de la sfințirea Troiței de lîngă biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon”, pastorala de Crăciun. Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 7 ianuarie 2018. Moldova 1. ©Iulian Proca.

9:40, duminică, 7 ianuarie, 2018 | Continuarea

Nașterea Domnului Iisus Hristos serbată cu bucurie la Mănăstirea Curchi

Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul (Luca 2, 10 – 11) În ziua marelui praznic al Nașterii Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală în biserica…

9:06, duminică, 7 ianuarie, 2018 | Continuarea

Nașterea Domnului sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. „Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare…”

„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16) Astăzi, când suflarea Ortodoxă sărbătorește Naşterea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău. În…

3:09, duminică, 7 ianuarie, 2018 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Vladimir: Păstrați credința în Hristos Dumnezeu-Pruncul, îndrăzniți întru El, nu vă temeți de nimic și nimeni

„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16) Preasfințiți arhierei, Cinstiți preoți şi diaconi, Cuvioși monahi şi monahii, Drept-măritori creștini,          După ce am citat cuvintele prorocului Isaia despre strălucirea luminii celor ce petreceau în…

11:09, vineri, 5 ianuarie, 2018 | Continuarea

Sărbătoarea Nașterii Domnului are rostul de a ne trezi prin chemarea dumnezeiască la nașterea noastră din nou

„Din slava Ta cerească Te coboară, Spre Betleemul sufletului meu Și-n staulul smereniei, Fecioară, Intrând, să naști pe Unul Dumnezeu”. (Întrupare, Maica Teodosia Lațcu)   Prea Cuvioși și Prea Cucernici Părinți, Iubiți frați și surori, An de an, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduințelor…

8:55, vineri, 5 ianuarie, 2018 | Continuarea

Patriarhul Chiril: Toată nădejdea noastră să o îndreptăm către Domnul, fiindcă El este „stânca veacurilor” (Is. 26:4)

Pastorala la Nașterea Domnului a Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, monahilor, monahiilor și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, cuvioşi monahi şi monahii, iubiți fraţi şi surori! În această sfântă noapte vă salut pe toţi şi vă felicit din suflet cu prilejul marii…

11:59, sâmbătă, 7 ianuarie, 2017 | Continuarea

Naşterea Mântuitorului Hristos, celebrată la Catedrala episcopală din Soroca

De măreaţa sărbătoare a Nașterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Domnului Cel…

12:43, sâmbătă, 7 ianuarie, 2017 | Continuarea

Mitropolitul Bartolomeu Anania: Vine Crăciunu pe sară!

Predică de Naşterea Domnului a IPS Mitropolit Bartolomeu Anania la vârsta de 82 de ani rostită în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca (anul 2008).

11:15, vineri, 6 ianuarie, 2017 | Continuarea

Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan: Astăzi cerul se uneşte cu pământul, iar omul se reîntâlnește cu Creatorul

Mesajul la Naşterea Domnului al Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al întregii Moldove.

9:26, vineri, 6 ianuarie, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com