„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm…” Duminica a XXVII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Ne-ai dat porunca de a iubi, dar nu se află în mine puterea de a iubi. Vino și săvârșește în mine tot ce ai poruncit, căci poruncile Tale covârșesc puterile mele. Mintea mea e prea slabă ca să Te înțeleagă pe Tine. Duhul meu nu poate vedea tainele voii Tale. Zilele mele trec în nesfârșită dezbinare. Sunt chinuit de teama de a Te pierde din pricina gândurilor rele din inima mea.” (Sf. Sofronie Saharov)

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, cea a Dregătorului bogat, numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Pasajul evanghelic dedicat dregătorului bogat reprezintă o provocare maximală adresată fiecărui om, un îndemn pentru Împărăția Cerului și pentru eternizarea vieții în Dumnezeu, o invitație universală la o libertate autentică. Dregătorul din parabolă respectă poruncile morale, însă bogăția pe care o deține nu-i permite să devină liber și disponibil pentru adevărata întâlnire cu Mântuitorul Hrsitos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut bune foarte (Facerea 1, 31), le-a făcut pentru om, pe care l-a pus stăpân peste toate. Însă după cădere, omul a uitat Cine este Stăpânul la toate și Cine-i poartă de grijă, și și-a pus toată nădejdea în lucruri, pe care le tot adună și de care se alipește tot mai mult.

„Nu bogăția este rea în sine, ci împătimirea de ea, reaua ei întrebuințare… Fiecare lucru strâns devine legătură cu pământul, robind tot mai mult pe proprietarul lor. Și fiindcă omul nu se poate împărți, iar lucrurile l-au robit deplin, el slujește lui mamona, căci nimeni nu poate sluji la doi domni. Înrobit de patimă, omul este pierdut pentru Cer,” menționează părintele Petroniu Tănase.

Tânărul bogat ne arată că poți fi un om religios, un om moral, dar să rămâi în afara realității duhovnicești, să nu primești chemarea lui Hristos. Mulți dintre noi, asemenea tânărului bogat, nu trăim adevărul că viața veșnică nu este un concept ce ține exclusiv de lumea de dincolo. Viața veșnică este Însuși Hristos. Noi însă rămânem captivi lumii acesteia, cu tot ceea ce ea ne oferă și de care ne leagă.

„Pe noi înșine și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Dacă nu-I dăm lui Dumnezeu toată viața noastră, suntem oameni care ne mințim pe noi înșine și, de fapt, nu-I dăm mai nimic. Dacă Dumnezeu nu este în viața mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc! Dumnezeu nu vrea de la mine doar o prezență de 2–3 ore în ziua de Duminică, și atât. Dumnezeu nu ne cere să fim doar „creștini de duminică” sau, mai rău, „creștini de Crăciun și de Paști”. Viața mea de creștin nu se rezumă doar la prezența la biserică sau la rugăciunile mele de acasă. Viața mea de creștin nu este și nu ar trebui să fie deosebită de viața mea cea adevărată,” ne spune  PS Damaschin Dorneanul.

Să nu punem nimic mai presus de Hristos, să-L facem cu adevărat Stăpânul inimilor și cugetelor noastre, iar dacă ne pare imposibil de realizat, să I-o cerem în rugăciune, căci „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Lc. 18, 27)

Sursa: https://manastireasuruceni.md/