Tot omul e făptură preţioasă
10:20, marți, 10 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: aproapele, Arhimandrit Sofronie, dragoste, dumnezeu, făptură, frate, frumusete, gând, greşeală, har, hristos, inselare, judecată, patima, rugăciune, suferinţă, suflet
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi. Fie că sunteţi singuri în chilia voastră sau în obşte, tot gândul de judecată, toată mişcarea lăuntrică negativă pricinuieşte o crăpătură în fortăreaţa voastră duhovnicească şi în cea a obştii.
Nu este gând să se nască şi să nu aibă urmare. Având gânduri bune, veţi putea vedea în tot omul pe care-l veţi întâlni o făptură preţioasă. În schimb, cu gânduri negative, faţa voastră, energiile voastre sufleteşti, vă vor strica legăturile şi vor schimba mediul ce vă înconjoară. Când harul este cu tine, nu vezi neajunsurile celorlalţi; nu vezi decât suferinţele şi dragostea fraţilor tăi.
Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.
Din Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 48-49