Trebuie evitate generalizările când vorbim despre relația dintre sănătatea copiilor și păcatele părinţilor

Există întotdeauna o dependenţă duhovnicească a bolii de păcat, însă nici pe departe nu se poate spune acelaşi lucru despre dependenţa medico-psihologică.

Pe de o parte, cu cât păcătuiesc mai mult şi se pocăiesc mai puţin părinţii, cu atât este mai mare probabilitatea ca odrasla lor să se îmbolnăvească. Pe de alta, cu cât ei păcătuiesc mai puţin şi se pocăiesc mai mult, cu atât este mai mare probabilitatea ca odrasla lor să crească sănătoasă. Precizăm: este vorba de starea sufletului – dar întrucât sănătatea trupească depinde în mare măsură de cea sufletească, putem să aplicăm şi în privinţa ei concluzia de mai sus.

În orice caz, la fiecare om totul este foarte personal, individual, nuanţat cu particularităţi proprii. Într-o problemă atât de delicată ca dependenţa sănătăţii copiilor de păcatele părinţilor trebuie evitate generalizările masive şi concluziile care decurg din acestea.

Trebuie să avem mare grijă când punem problema îndrăcirii şi a celorlalte boli duhovniceşti. Aici (ca dealtfel peste tot), un rol colosal este jucat de Pronia dumnezeiască, de uneltirile dracilor, de neputinţele pur omeneşti şi, desigur, de educaţia copilului. Mediul în care se maturizează personalitatea îşi pune amprenta de neşters asupra particularităţilor înnăscute şi dobândite ale organismului, asupra trăsăturilor de caracter şi temperament, asupra necesităţilor şi înclinaţiilor.

Ce să facă oamenii care şi-au dat seama că pricina bolii copilului lor se ascunde chiar înăuntrul lor? La această întrebare nu se poate răspunde în două vorbe. În primul rând, nu trebuie să deznădăjduiască. Dimpotrivă, este nevoie de pocăinţă adâncă şi de rugăciune fierbinte către Dumnezeu.

Păcatul îl mutilează pe om, iar pocăinţa îl vindecă. Părinţii care şi-au educat greşit copiii fac mai mare păcat dacă pierd timpul dat de Dumnezeu pentru pocăinţă şi rugăciune. Astăzi se săvârşeşte iar şi iar minunea despre care vorbea Sfântul Ioan Botezătorul: „Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9).

Şi atunci, pentru cucernicia părinţilor, Domnul Cel Milostiv le va spune copiilor lor uluitoarele cuvinte pe care cândva le-a grăit vameşului Zaheu: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam, pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 9-10).

K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 90-92