Trufia e cea mai cumplită dintre toate patimile
11:27, sâmbătă, 29 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: mandria, omul trufaș, patima trufie, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, sfaturi duhovnicești, slavă deşartă, trufia

Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită.
Cu toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu educaţia multilaterală şi cu talentele.
Cel bolnav de slava deşartă devine negreşit trufaş: el se pune mai presus de toţi, i se pare că toţi sunt mai răi, mai prejos decât el, nevrednici de el, şi se îngâmfă asupra lor ca asupra unor nimicnici care nu ştiu nimic, care nu fac doi bani şi nu vede nefericitul că se află în stăpânirea păcatului de moarte al trufiei, cea mai cumplită dintre toate patimile, fiindcă ea alcătuieşte esenţa duhovnicească a diavolului şi este urâtă înaintea lui Dumnezeu.
Urât este înaintea Domnul tot omul trufaş. Nu o dată aţi auzit, când s-a citit Epistola Sfântului Apostol Iacov, că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (4, 6).
Omul trufaş nu va putea nicicând să placă lui Dumnezeu, chiar dacă şi-ar petrece întreaga viaţă în asceză. Iată cât de pierzătoare e patima trufiei.
Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, p. 69


Nu te contrazice, adică nu intra în conflict cu aproapele tău. Puterea minții de a înțelege un anumit lucru, de...
Lumea trebuie abordată „cu smerenie”, ne spune Arhimandritul Spiridonos Logothetis, în „Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Ortodoxia şi lumea”. Este...
Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă...
Cand raza Duhului Sfant a strabatut prin inima cuiva, acel suflet nu are altceva de facut decat sa planga, si...
Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să...
În ceea ce priveşte propoziţia „Doamne, miluieşte-mă!”, există în Filocalie o minunată explicaţie a acesteia, într-un capitol intitulat „Explicarea lui...
Deoarece bărbatul este “cap al femeii” (Efeseni 5, 23), tatăl trebuie să fie un fel de temelie a familiei, un...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova