Tu nu vrei să te ierte Hristos?

– Gheronda, nu pot să-i iert uşor pe ceilalţi.

– Tu nu vrei să te ierte Hristos?

– Cum să nu vreau?

– Atunci de ce nu-i ierţi şi tu pe ceilalţi? Să iei bine aminte la asta, căci este ceva pentru care Hristos se mâhneşte mult. Este ca şi cum El ţi-ar ierta o datorie de 10.000 de talanti, iar tu nu vrei să-i ierţi celuilalt 100 de dinari. Să spui în gândul tău: „Cum de Hristos, Care este fără de păcat, mă rabdă mereu şi iartă miliarde de oameni, iar eu să nu iert nici măcar o soră?”.

Într-o zi a venit la Colibă un tânăr despre care ştiam că avusese o neînţelegere cu cineva şi, deşi acela îi cerea să-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat îmi spuse: „Gheronda, roagă-te ca să mă ierte Dumnezeu!”. „Mă voi ruga, îi spun, ca să nu te ierte Dumnezeu”. Dar el mi-a repetat: „Gheronda, vreau să mă ierte Dumnezeu”. Şi atunci i-am spus: „Dacă tu, binecuvântatule, nu-i ierţi pe ceilalţi, cum să te ierte pe tine Dumnezeu?”.

Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, îndelunga-răbdare; nu are nici o legătură cu dreptatea omenească. Această dreptate a lui Dumnezeu trebuie să o dobândim şi noi. Într-o noapte, un om s-a dus la chilia Părintelui Tihon ca să-l jefuiască. După ce l-a chinuit destul pe Stareţ – îl strângea de gât cu o funie -, a văzut că nu are bani şi a dat să plece. Şi în clipa în care pleca, Părintele Tihon i-a spus: „Dumnezeu să te ierte, copilul meu!”. Acest răufăcător s-a dus apoi să jefuiască şi pe un alt călugăr, dar acolo l-a prins poliţia şi a mărturisit singur că fusese şi la Părintele Tihon. Atunci poliţistul a trimis pe jandarm să-l aducă pe Părintele Tihon la interogatoriu, dar Stareţul nu voia să meargă. „Eu, copilul meu, l-am iertat pe hoţ din toată inima mea”. Jandarmul însă nu dădea deloc importanţă cuvintelor lui. „Hai repede, Părinte! îi spu nea el. Aici nu merge cu «iertaţi» şi cu «binecuvântaţi»”.

Până la urmă, fiindcă Stareţul plângea ca un copil mic, comandantului i s-a făcut milă de el şi l-a lăsat să se întoarcă la chilia lui. Mai târziu, când Stareţul Tihon îşi amintea de această întâmplare, nu-i venea să creadă: „Măi, măi, măi, copile, spunea el, oamenii din lume au alt tipic. Nu-l au pe «iertaţi» şi pe «Dumnezeu  să te ierte»!”.

-Gheronda, ce este ținerea de minte a răului? Să-ți amintești răul pe care ți l-a făcut cineva sau să simți răutate pentru cel care ți l-a făcut?

-Dacă îți amintești răul și te întristezi când acela care ți l-a făcut o duce bine sau te bucuri când nu o duce bine, înseamnă că ai ținere de minte a răului. Dacă însă, în ciuda răului pe care ți l-a făcut celălalt, te bucuri de sporirea lui, aceasta înseamnă că nu ai ținere de minte a răului. Acestea sunt criteriile după care te poți cerceta pe tine însăți în această privință.

În tot cazul, orice rău mi-ar face altul, eu îl uit. Arunc catastiful cel vechi în focul dragostei și-l ard. Pe vremea luptelor de partizani din 1944, într-o zi au venit partizanii în satul nostru. Afară era foarte frig. Atunci mi-am spus în sinea mea: ”Ce-or fi având să mănânce? Or fi flămânzi. Să le duc puțină pâine”. Când le-am dus-o, ei m-au luat drept iscoadă, însă mie nici prin gând nu mi-a trecut că acolo, prin munți, ei poate că îi fugăreau pe frații mei. Ce a spus Hristos? ”Să-i iubiți pe vrăjmașii voștri și să faceți bine celor ce vă urăsc” (Matei 5, 44)

 Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007, p. 221-223