Turcia: Încă o biserică bizantină transformată în moschee, după Hagia Sofia (media)
21:32, vineri, 21 august, 2020 | Cuvinte-cheie: Hagia Sophia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis vineri un decret prezidenţial de transformare a bisericii Sfântul Mântuitor din Chora, un monument medieval bizantin situat în vestul oraşului Istanbul şi care era muzeu, în moschee, relatează vineri website-ul Greek Reporter Europe.
Măsura urmează deciziei din iulie de a transforma Hagia Sofia în moschee, condamnată de comunitatea internaţională.
Schimbarea statutului acestui monument a fost adoptată în decembrie 2019, dar decizia Consiliului de Stat al Turciei nu a fost pusă în aplicare până în prezent.
Chora este unul dintre splendidele exemple de artă bizantină şi încă păstrează mozaicuri şi fresce. Interiorul este acoperit cu scene biblice şi portrete cu Iisus şi sfinţi datând din secolul al XIV-lea.
Înainte de a converti Sfânta Sofia, fostă catedrală a patriarhiei din Constantinopol în timpul Imperiului Bizantin, istoricul francez Fabrice Monnier remarca faptul că Turcia a transformat deja două biserici-muzeu înapoi în moschei în ultimii ani, la Iznik, fost Nicaea, şi la Trabzon.
Biserica Sfântul Mântuitor din Chora este diferită, a declarat Monnier pentru Le Figaro. „Mozaicurile şi frescele sale frumoase acoperă aproape toţi pereţii şi cupolele bisericii”, a spus el. „Ar fi greu de imaginat că va fi transformată din nou în moschee fără a fi acoperite în totalitate”, a adăugat el.
Turcii otomani au transformat Chora în moschee la o jumătate de secol după cucerirea Constantinopolului în 1453, ascunzându-i bogatele opere de artă sub un strat de tencuială deoarece islamul interzice reprezentările vizuale.
După Al Doilea Război Mondial, Turcia, atunci seculară, a retransformat-o în Muzeul Kariye şi a permis unor experţi americani să o restaureze pentru a-i reda vechea glorie. Mozaicurile şi frescele unice sunt expuse din 1958. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa: https://www.agerpres.ro/

Ziarul turcesc politic Milli, organ oficial al Partidului islamic al Bunăstării, a publicat in ultimele ore un raport, in care...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova