Un grup de preoţi solicită convocarea de urgenţă a Adunării Generale a Bisericii Ortodoxe
16:15, marți, 6 noiembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: copii, legea nediscriminare, probleme, religie

Un grup de preoţi din mai multe raioane ale ţării roagă insistent Mitropolitul Chişinăului şi întregii Moldovei, ÎPS Vladimir, să convoace de urgenţă Adunarea Generală a Bisericii Ortodoxe. Preoţii au declarat marţi, 6 noiembrie, la o conferinţă de presă, că această adunare este aşteptată de către creştini mai bine de 18 ani, transmite Info-Prim Neo.
Preotul Elisei Grigoraş din Drochia a declarat că la această reuniune urmează a fi abordate şi soluţionate un şir de probleme care au ieşit la suprafaţă în ultimul timp. Totodată, ar trebui chemaţi responsabilii la raport cu privire la pericolul Legii privind asigurarea egalităţii, cunoscută ca şi legea nediscriminare, Legii privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie (noua denumire a Legii privind cultele religioase), Legii cu privire la sănătatea reproductivă şi multe altele.
Printre problemele care urmează a fi abordate se numără şi subiectul mediatizat recent, precum că feţele bisericeşti ar trăi în lux, subiect, care potrivit preoţilor, ar denigra imaginea bisericii. Preotul Ion Cărpineanu de la Bălţi a declarat că 85 de procente din preoţime se descurcă foarte greu din punct de vedere material. Aceasta îi face pe preoţi să-şi găsească un loc de muncă de alternativă sau să-şi trimită fie preotesele, fie copii peste hotare. Preotul recunoaşte că există şi o elită preoţească, care trăieşte bine, dar numeric este redusă. „Doar un mic procent se descurcă decent şi doar câteva zeci de preoţi fac excese. Ar fi o mare greşeală să-i etichetăm pe toţi preoţii, acuzându-i de pofte luxoase şi atitudini nesimţite faţă de creştini”, a notat preotul Ion Cărpineanu.
Preotul Ioan Grigoraş din Drochia a declarat că este foarte dureros că presa, atunci când difuzează reportaje despre preoţi, îi pune pe toţi într-o oală. Preotul spune că toţi sunt muritori de rând şi nimeni nu este fără de păcat. „Biserica este corpul, iar noi, preoţii, suntem mădularele şi, atunci când este bolnav un mădular, suferă corpul, dar atunci când este bolnav întreg corpul, suferă toate mădularele”, a spus preotul Ioan Grigoraş din Drochia.
Potrivit feţelor bisericeşti, Adunarea Generală a Bisericii ortodoxe din Moldova ar fi trebuit să aibă loc o dată la 3-4 ani, însă ultima adunare a avut loc în anul 1994.
Sursa: http://www.info-prim.md/

Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău