Un interviu cu Dumnezeu

La studiile pe care le urmez, am primit o însărcinare de a prezenta un interviu imaginar cu o personaliate cunoscută şi apreciată. Dar deoarece acei care cu adevărat sunt personalităţi remarcabile pentru mine, nu sunt cunoscuţi atât de mult pe cât ar merita să fie, şi din contra acei care sunt personalităţi de valoare pentru socitatea contemporană, nu prea sunt asemnea şi pentru mine, am ales să scriu un Intevriu cu Dumnezeu. Deşi desigur Dumnezeu nu poate fi încadrat în conceptul de personalitate, este Acel care a fost şi va fi, care ne-a călăuzit şi ne călăuzeşte, care necătând la mulţimea lupilor în piele de lupi de astăzi, nu ne părăseşte şi ne conduce către scopul nostru final, către mântuire.  

Deci, Un Interviu cu Dumnezeu.

Într-o noapte am avut un vis. Am visat că deşi fără vreun merit din partea mea, mi s-a acordat bucuria de a primi răspunsuri la cele mai grele şi mai dureroase întrebări pentru mine.

– Ştiu că ai vrea multe să mă întrebi, – mi-a spus Dumnezeu.

– Dacă ai timp, Doamne.

– Timpul meu este veşnicia,  deci îndrăzneşte, ce ai vrea să cunoşti.

– Doamne, de ce în lume astăzi există atâta răutate şi suferinţă?

– De atât ca astăzi mai mult ca altă dată lumea se leapădă de Legile mele şi de cele sfinte. Astăzi omul e mai mereu nemuţumit, învinuindu-i pe toţi şi pe toate, dar uitând să-şi cerceteze adâncul sufletului său care este rădăcina tuturor relelor din viaţa lui.

– Doamne, oare astăzi nu mai există fii adevăraţi ai tăi care-ţi păzesc Legea şi poruncile ca pe lumina ochilor lor?

– Ochi au, dar nu vor să vadă, urechi au, dar nu vor să audă. Aceştea sunt astăzi fraţii tăi. Cei care-şi clădesc casa pe nisip, care au doar o credinţă – cea în viţelul de aur: Lumea i se închină tot mai mult. Materia a devenit scop şi nu mijloc al stăpânirii.

– Dumnezeul Meu, dar printre toţi fii tăi rătăcitori oare nu mai sunt şi dintr-acei pentru care Tu ai fost şi vei rămâne Alfa şi Omega, care-şi păzesc credinţa strămoşească ca ochii din cap?

– Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Căci glasul meu cheamă de-o vecie către pocăinţă, către revenirea către viaţa pentru care aţi fost creaţi, către tărâmul făgăduinţiei. Va veni vremea când mulţi vor dori să-şi pună cenuşă pe cap, să-şi deplângă viaţa dusă-n fărădelegi, dar pentru mulţi nu va mai fi timp de revenire.

Căci nu va rămâne piatră pe piatră din toate ce înălţaţi şi vi se par măreţe, nu veţi mai avea nevoie de lux şi de bogăţie atunci când se va deschide cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

– Aş vrea să te întreb, Doamne, cu adevârat sfârşitul nostru comun este atât de aproape, oare schimbarea la faţă, îndumnezeirea la care am fost chemaţi nu mai e cu putinţă şi timpul nostru e numărat? Oare omenirea şi-a epuizat toate posibilităţile de a fi cea precum ai creat-o?

–  Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea Mea. Am primit cununa de spini şi moartea pe Cruce pentru fiecare dintre voi, pentru ca fiecare să vină la Cina cea de Taină la care vă chem mereu, pentru ca să devenim una. Pentru ca să mă primiţi pe Mine în viaţa voastră şi să deveniţii fii lui Dumnezeu după dar.

Nu vă mai spălaţi atât pe mâini sub pretextul că nu puteţi duce o viaţă creştină în societatea de azi. Va veni vremea când voi alege neghina din grâu şi către pământul făgăduit vor merge doar cei care au ştiut cu răbdarea apostolilor să-şi ducă Crucea şi să-mi urmeze mie.

-Doamne, în timpul pe care ni l-ai lăsat mai avem posibilitatea de a schimba ceva şi a ne schimba?

Vă ghidăţi după un proverb care este înţelept: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” Dar nu e de ajuns. Principiul pe care vi l-am lăsat e altul: „Tot ceea ce doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor.” Nu ceea ce nu-mi place joacă rolul principal, ci ceea ce-mi place. Sunt bolnav şi aş dori să vină cineva să mă ajute – caut un bolnav şi merg să-l ajut. Sunt singur şi aş dori să fie cineva să-mi dea măcar un telefon, să mă întrebe de sănătate – să fac şi eu acest lucru cu altul. Aştept de la cineva o bucurie – să ofer cuiva o bucurie. Aştept de la cineva un dar – să ofer cuiva un dar. Aştept de la cineva iubire – să dau cuiva iubire. Dacă vă luţi după proverbul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” rămâneţi seci şi pasivi, deci  indiferenţi. Pe când porunca Mea este vie şi lucrătoare.

Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Natalia Lozan