Header image

Un plic şi un timbru

13:03, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Sîntem diferiţi, însă oricum am fi, cautăm atenţie, răbdare, milă, priviri blînde, ajutor la necaz, poate chiar şi o îmbrăţişare. Toate acestea izvorăsc din dragoste şi numai cu dragoste se ţin. Şi dacă nu o avem, atunci cu ce să ne împarţim? De cînd nu ne-am mai întrebat buneii cum se simt? Cum o mai duce unchiul sau mătuşa? Dar vecina? Şi… cum o facem? Cît de des?

Anii trec, multe se schimbă. Şi parcă avem atîtea mijloace de socializare, dar totuşi mergem în transport tăcuţi şi îngînduraţi, de parcă am merge singuri. Iar prin mesajele din spaţiul virtual comunicarea, uneori, devine pur formală cu abrevieri de tipul „sal” sau „cf?”.

Ştiţi cît e de plăcut să reciteşti o scrisoare? Nu, nu discuţia de pe skype, nu mesajul din telefon, nu e-mailul, dar scrisoare scrisă de mînă, pe o foaie de caiet cu o margine îndoiată şi pusă într-un plic pe care este lipit un timbru şi sînt puse cîteva ştampile poştale.

Aţi scris scrisori? Sînt sigură că aţi scris. Haideţi să vă amintesc. Scriam, aşteptam şi iar scriam. Iar de sărbători aşteptam şi felicitări. Felicitări semnate de mînă, uneori cu desene, uneori cu fotografii. Cînd nu reuşeam să trimitem felicitări, trimiteam telegrame şi rugam să fie anexată la telegramă şi o felicitare.

Iar cînd prietenii îţi trimiteau cîte o carte poştală din călătorii era în general – o sărbătoare. Prietenii îşi împarţeau bucuria şi ea se înmulţea. O bucată de hîrtie care a trecut prin multe-multe oraşe şi sate, printr-o mulţime de mîini, dar totuşi a ajuns la destinatar, aducea o bucurie enormă.

Şi nu e vorba doar despre hîrtie, ci de însuşi procesul de scriere. Se scria cult, respectînd normele gramaticale. Gîndurile se formulau clar, pentru că o precizare te costa cel puţin o săptămînă pînă cînd venea celălalt răspuns. Cel care scria îşi transmitea, uneori, involuntar prin acest plic şi gîndurile, şi dispoziţia, şi trăirea lui. Scrisoarea devenea atît de dragă, doar pentru că exprima o mică parte din cel care a scris-o. Citind-o te atingeai de sufletul celuilalt. Îl simţeai mai aproape, îi simţeai realitatea, sinceritatea, dragostea, energia sau tristeţea.

Abia am terminat să citesc cartea despre Sfinta Muceniţa Elisabeta Feodorovna, Marea ducesă a Rusiei. Cartea redă viaţa ei pe baza scrisorilor pe care ea le trimitea celor dragi. Am rămas atît de impresionată de felul cum scria. Şi ştiţi? Mi s-a făcut dor de scrisori şi am început să-mi amintesc cum scriam şi eu. Cînd eram mai mică uscam frunzuliţele în carte şi le semnam, iar apoi le trimiteam prin plic alături de o scrisoare scrisă cu multă grijă şi ornamentată cu desene, ca să fie mai interesantă. Cele mai frumoase cadouri ne erau atenţia şi dragostea celor care acum sînt undeva departe, dar care se gîndesc la tine.

Ce găsim acum în cutia poştală? Facturi. De ce nu vin scrisori? Pentru că nu scrim.

Haideţi să fim mai atenţi atît faţă de cei de alături, cît şi faţă de cei de departe. Un sunet, o scrisoare poate mîngîia pe fiecare. Transmiteţi-vă dragostea, înmulţiţi-o! Transmiteţi bucuria sărbătorilor! Dumnezeu lucrează prin oameni. Chiar şi o scrisoare poate schimba ceva în sufletul celuilalt. Posibil anume scrisoarea voastră va şterge lacrima de pe faţa cuiva şi va dărui un zîmbet.

Doar nu este atît de complicat să ajungi la poştă şi să ceri un plic şi un timbru.

Natalia Plugariov

8e49

Contact Form Powered By : XYZScripts.com