Un preot a lansat un apel pe Facebook către oamenii cu suflet, pentru a le oferi hăinuțe copiiilor sărmani din parohia sa
18:48, marți, 24 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: facebook, oamenii cu suflet, preot
Cum se pot trimite hainele
Apelul a avut efect şi părintele Danu a fost contactat atât de teleormăneni care s-au oferit să cumpere haine şi să vină la Negreni, cât şi de oameni din judeţe aflate în alte colţuri alte ţării. „Am zis în primă fază să trimită colet cu ceea ce cumpără. Eu ofer datele copilului, nume, prenume şi ale date despre vârstă sau cât poartă la îmbrăcăminte. A doua variantă ar fi să vină să le aducă personal. A treia variantă să trimită bani în contul parohiei şi noi să ne ocupăm. Ştiu că cei de la îndepărtare nu pot veni personal. Am fost contactat din alte judeţe. Din Hunedoara a zis cineva că vrea să cumpere personal hăinuţele şi va trimite prin colet, pe adresa parohiei din Negreni“, spune preotul Bogdan Danu.
„Mi-aş dori un trening“
Gabriel Drăghici (10 ani) şi Ştefan Bumbară (12 ani) sunt doi dintre copiii din Negreni pentru care inviţativa preotului reprezintă singura şansă de a avea anul acesta haine noi. „De când nu mi-am mai cumpărat pantofi noi? Păi de când nu a mai avut mami bani. Numai tati munceşte cu ziua în sat. Mi-aş dori un trening“, spune Gabriel. Prietenul lui, Ştefan, recunoaşte că hainele pe care le îmbracă duminica la biserică sunt singurele pe care le mai are: „Astea sunt hainele mele, mă mulţumesc cu ce-mi dă lumea“.
„Cine vede apelul trebuie să se gândească că sunt copii care sunt dornici să se bucure şi ei cu adevărat de sărbătoarea Învierii Domnului. Oamenii care văd apelul să se gândească că, poate, unii dintre ei nu au avut când au fost copii. Să se gândească că aceşti copii ajutaţi acum vor ajuta şi ei la rândul lor“, încheie preotul.
Şi Claudiu Lenca din Negreni şi-ar dori haine noi de Paşte. Are 14 ani, este în clasa a VIII-a şi visează să meargă la liceu. Până atunci, munceşte cot la cot cu părinţii lui zilieri în sat. „De Paşte mi-aş dori haine noi. Nu cred că părinţii mei vor avea posibilitatea”, spune Claudiu
Adevărata credinţă
Preotul din Negreni spune că adevărata credinţă constă în a-ţi ajuta semenii. „Cine vede apelul trebuie să se gândească că sunt copii care sunt dornici să se bucure şi ei cu adevărat de sărbătoarea Învierii Domnului. Oamenii care văd apelul, să se gândească că, poate unii dintre ei, nici ei nu au avut când au fost copii . Să se gândească că aceşti copii ajutaţi acum, vor ajuta şi ei la rândul lor”.
Laura (14 ani), Alin (10 ani), Aurelia (12 ani) sau Mihai (10 ani) sunt doar câţiva dintre cei aproximativ 60 de de copii din Negrenii de Sus pentru care apelul preotului Danu înseamnă singura şansă de a merge în ziua Învierii Domnului, la biserică, îmbrăcaţi în haine noi.
Sursa: http://adevarul.ro