Una dintre cele mai vechi biserici din raionul Cimişlia a fost sfinţită, după renovare
22:54, miercuri, 25 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: cimislia, ciucur-mingir, sfintirea bisericii
Mare sărbătoare în satul Ciucur-Mingir. După ce a fost renovată, una din cele mai vechi biserici din raionul Cimişlia, a fost sfinţită în prezenţa localnicilor. Oamenii spun că le era milă de locaşul aflat într-o stare deplorabilă, de aceea s-au mobilizat şi ei. Astfel, majoritatea lucrărilor au fost făcute pe banii enoriaşilor. Slujba de sfințire a bisericii și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de către PS Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat.
La raportul părintelui-paroh prot. mitr. Nicolae Goreanu, cu distincții bisericești au fost menționați mai mulți ctitori și binefăcători care au contribuit la desfășurarea reparației sfântului lăcaș.
„S-a consolidat fundaţia bisericii, s-au schimbat toate geamurile, s-au pregătit pereţii din interior s-au pictat după aceea s-au pregătit pereţii din exterior. Toate aceste lucrări s-au făcut cu sprijinul şi ajutorul agentului economic din localitate şi a oamenilor de bună credinţă”, a spus preotul din satul Ciucur-Mingir, Nicolae Goreanu.
„S-a făcut un lucru extrem de mare fiindcă aici de un timp lucrurile stăteau pe loc. Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns până la ziua acesta şi am putut să săvârşim această sfinţire” a menționat Episcopul de Cahul și Comrat, Anatolie.
Oamenii din sat s-au arătat încântaţi de noua construcţie şi spun că timp de şase ani, cât a durat renovarea, au fost nerăbdători să vadă cum va arăta locaşul sfînt.
„Şi înăuntru şi afară e frumos. E o plăcere pentru satul nostru că aşa de bine ne slujeşte părintele şi e frumos.”
” Cît au durat lucrările? Şase ani din prima săptămînă de cînd a venit părintele aici s-a apucat de lucru. Temelia pentru că biserica se desfăcea era crăpat altarul era crăpat la mijloc s-a făcut temelia „ ,a spus preoteasa, Anastasia Goreanu.
Locuitorii din sat sunt încântaţi de noul aspect al bisericii cu hramul ”Sfântul Arhanghel Mihail„. Ei spun că evenimentul a fost aşteptat, întrucât lucrările de reparaţie au durat aproape şase ani:
„Şi înăuntru şi afară e frumos. E o plăcere pentru satul nostru că aşa de bine ne slujeşte părintele şi e frumos”.
” O fost frumoasă şi acum este frumoasă. Numai să se stăruie să ne ajute să dea credinţă să facă tot frumos”.
„Îmi place foarte mult pictura din încăpere, este un stil vechi Bizantin şi e foarte frumos. Foarte multe flori sunt sădite nu erau mulţi ani în urmă deja şase, şapte ani nu era aşa frumuseţe”.
Biserica din Ciucur-Mingir a fost construită în 1806 din lut şi nuele. În 1812, locaşul s-a prăbuşit în urma unui cutremur. Ulterior, acesta a fost ridicat din cărămidă, construcţie care rezistă şi până astăzi.
Sursa: http://eparhiasud.md/